În drum spre Piața Universității, intru la Anticariatul Brătianu de pe Bulevard. N-o duce bine anticariatul. E pustiu, iar multe cărți sînt cu preț redus pînă la 30%. Mă duc glonț spre cele de Istorie. Al doilea dulap cum intri pe dreapta. Găsesc Nicolae Baciu, Ialta și Crucificarea României. Posibil s-o am într-altă variantă, dar o cumpăr, potrivit învățăturii Să fie acolo, mi-o servi cîndva la ceva! Mai găsesc un fel de Enciclopedie a celui de-al doilea Război mondial. O iau și pe asta, deși acum mă aflu cu preocupările, hăt, departe, în iunie 1815, la Waterloo. Altădată, m-aș fi precipitat s-o cumpăr. Acum o cumpăr într-o doară. O carte, București 1935, Realitatea ilustrată, o las deoparte, după ce junele de la tejghea îmi spune că trebuie să sune pe șef pentru a afla cît costă. Mai înainte, după ce i-am dus cărțile pentru calcularea prețului, m-a întrebat de la ce reducere le-am luat:
De la 30% sau de la 50%?
Cum habar n-am de la ce reducere le-am luat (am intrat ca să cumpăr cărțile care mă interesează, nu ca să fac un chilipir), ridic din umeri. Junele se scoală de la masă pentru a vedea de unde le-am luat. De cîte ori cumpăr de la Anticariatul ăsta, procedurile sînt același. Dau cărțile la socotit și, în timp ce tînărul moșmondește la calculator, arunc o privire spre rafturile cu cărți fățoase, urmarea ambiției foștilor proprietari de a avea pe pereți cărți cu cotoare fardate. Dau de trei volume din Trecute vieți de doamne și domnițe a lui Gane. Am ceva acasă, dar nu știu dacă pe toate trei. Oricum nu le iau, deoarece sînt cumplit de scumpe: 4 milioane volumul! Mai văd un volum omagial dedicat lui Spiru Haret, prilej de a-mi aminti că ministrul a inaugurat scoala din Găgești, acolo unde am făcut eu primele clase (chiar în corpul monument istoric, dacă s-o fi gîndit cineva la asta!).
2. S-a făcut frig în sală. În drum spre locul meu – sînt singurul veteran al Bibliotecii care vine sîmbăta – arunc o privire lucrătoarei de la catedră, zisă și custode. Are în față o carte deschisă. Paginile galbene îmi spun că e o carte mai veche. Ce citiți? mă interesez. Aflu că e vorba de Istoria bibliografiei românești. Custodele are de făcut o lucrare despre Bibliografia noastră, așa se explică faptul că citește o carte în variantă tipografică și nu o rețetă de pui cu smîntînă în variantă electronică. Ia te uită! exclam cu voce tare, Bibliografia noastră are și o Istorie și încă una scrisă într-o carte. Mă mir mai mult retoric. Tot ce e omenesc are o istorie, chiar și pișoarul, care începe de la podelele peșterii primitive și termină cu alcătuirile temporare din Vest.
3. Azi noapte, pregătind pentru cristoiublog.ro textul despre umorul de tip nou (am găsit pe un raft, în timp ce alegeam cărțile pentru a le repartiza cît de cît Scenete și cuplete comice, Almanah 1950, o culegere de texte pentru spectacolele de music hall de tip nou), găsesc în folderul cu eseuri textul Istoriei. Prima variantă. Am vrut la un moment dat s-o rescriu, și, din cîte-mi dau seama, chiar am reușit o parte, dar am abandonat. Rupînd pentru cristoiublog.ro un fragment despre preocupările revoluționare la compania Nora Placentini, mai precis la spectacolul de la grădină Uite Stroe, nu e Stroe!, mă bate gîndul să public lucrarea în forma inițială.
4. – Ați auzit de unul Suvurov? mă întreabă la telefon un tînăr, care m-a sunat special pentru asta. Suvurov? Se înțelege că nu mă duce gîndul la Suvurov, cel uitat într-o statuie ecvestră cum mergi spre Rîmnicu Sărat, gata gata să fie dărîmat de imbecilii cu porniri revoluționare în timpul Marelui Iarmaroc sîngeros din decembrie 1989. Îmi amintesc însă de un autor rus mai recent, fost KGB-ist, dacă nu mă înșel, defectat în Occident și care, în buna tradiție a sovieticilor trecuți dincolo, scrie cărți pe bandă rulantă despre Rusia, pe înțelesul și mai ales pe gustul neghiobilor din Occident, dispuși să creadă toate fantasmagoriile despre lumi nițel mai depărtate de pub-ul în care dau ei pe gît o dușcă. Cu telefonul la ureche, merg la rafturile cu lucrări despre Rusia, de la URSS-ul lui Lenin pînă la Rusia lui Putin și caut cu privirea. Da, Victor Suvurov, are o duzină de cărți cumpărate de mine și așezate pe lat, pentru că nu mai încap pe cant. Cititorul zice c-a cumpărat Principiile spionajului de acest autor. Cum ține neapărat să mi-o dea, ajuns a doua zi la BAR, o comand la sală și o răsfoiesc. Pare interesantă, cel puțin după primele pagini, care pledează pentru homint într-o lume încîntată de sigint. Sper să reușesc s-o citesc cîndva.