MATEMATICIAN. CLEON I – … Ultimul Împărat Galactic al dinastiei Entun. S-a născut în anul ll.988 al Erei Galactice, în acelaşi an în care s-a născut Hari Seldon. (Se presupune că data naşterii lui Seldon, pe care unii o consideră incertă, a fost modificată astfel încât să se potrivească cu cea a lui Cleon, cu care se spune că s-a întâlnit la scurt timp după sosirea lui pe Trantor.) eprezentat o neaşteptată perioadă de linişte în acele vremuri frământate. Fără îndoială, acest lucru se datorează priceperii de care a dat dovadă Şeful său de Stat Major, Eto Demerzel, care a evitat cu grija înregistrările oficiale, astfel încât se cunosc foarte puţine lucruri despre el. Cleon însuşi…
Gigi Toloacă îşi amenajase o grădină de legume dincoace de Vîrvănoaia, pe locul unei cărămidării scoase din circuit. Fusese ambiţia lui să desăvîrşească o grădină model. Nu se uitase la bani. Rîndurile de ardei graşi, roşii, ceapă, castraveţi, primeau apă printr-un sistem asemănător celui folosit de evrei în ţara lor secetoasă. Dintr-o uriaşă bilă argintie, cocoţată pe un podium de beton, apa se prăbuşea pe o ţeavă care se ramifica ulterior în mai multe ţevi înguste corespunzătoare fiecărui soi de legume. Un computer sofisticat de la baza schelei de beton repartiza fiecărei porţiuni de grădină cantitatea de apă prevăzută prin manualele de specialitate.
torie satirice din străinătate, din care am publicat pînă acum două volume: Prin dormitoarele Casei Albe şi În vestă, printre fracuri. Al treilea ar fi trebuit să fie: Un subiect mai mult decît ruşinos, W.C.-urile. Scriam în prefața la acest volum: „Toate reportajele de călătorie în străinătate se ocupă pe larg de muzee, expoziţii de artă, locuri istorice, peisaje. Sunt descrise amănunţit emoţiile profunde provocate de întîlnirea cu capodoperele artistice sau cu răscrucile istorice. Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ocupat de W.C.-uri. Căutînd o explicaţie, o găsesc, e drept, cu timiditate, în felul aparte al călătorului peste hotare.
După Sir Alvin Toffler din Șocul viitorului, în viaţa omului modern perindarea obiectelor, locurilor, oamenilor e mult mai rapidă ca altădată. Cu alte cuvinte, omul modern nu se mai leagă de nimic. Sentimentalisme de genul „casa mea dragă”, „locul în care m-am născut”, „cărţile mele” vor trece într-o desuetudine ridicol-înduioşătoare, asemenea jurămintelor focoase ale junilor primi de prin 1924-1929. E firesc, atunci, să ne punem întrebarea: Dar cu memoria scriitorului cum rămîne? Căci noi, oamenii tradiţionali asta ştim din cărţile noastre tradiţionale, cărți de care – lipsiţi de orice simţ al ridicolului – ne simţim legaţi pînă la înduioşare:
Pe cît m-am împlinit ca jurnalist, pe atît m-am ratat ca scriitor. Am vrut să scriu o carte despre Beniuc, de exemplu. Dar eu împing atît de departe documentarea pentru o carte încît nu o mai temin niciodată... Uneori seriozitatea mea e chiar stupidă! Dar nu sînt un superficial, am obsesia preciziei! Fiind asistent, trebuia să-mi dau doctoratul. M-am înscris cu o teză despre politica partidului în domeniul literaturii. Era simplu, putea să fac o compilaţie din Marx, Engels şi Ceauşescu şi... cam atît. Mai ales că profesorii îmi spuneau că mai important e cheful de după susţinerea lucrării.