În seria Note de călătorie satirice din străinătate, din care am publicat pînă acum două volume: Prin dormitoarele Casei Albe şi În vestă, printre fracuri.
Al treilea ar fi trebuit să fie: Un subiect mai mult decît ruşinos, W.C.-urile.
Scriam în prefața la acest volum:
„Toate reportajele de călătorie în străinătate se ocupă pe larg de muzee, expoziţii de artă, locuri istorice, peisaje. Sunt descrise amănunţit emoţiile profunde provocate de întîlnirea cu capodoperele artistice sau cu răscrucile istorice. Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ocupat de W.C.-uri. Căutînd o explicaţie, o găsesc, e drept, cu timiditate, în felul aparte al călătorului peste hotare. Omul, chiar şi intelectual pur sînge fiind, nu se reduce la lectură sau la scris, la calculul teoriei relativităţii şi la extazierea necondiţionată în faţa Afroditei, handicapată notorie. Omul mai şi mănîncă, mai şi bea, dar, mai ales, din nefericire, mai şi trebuie să-şi facă nevoile. Nevoie mare şi nevoie mică. Călătorul în străinătate nu e însă om. Dacă ar fi, însemnările sale ar cuprinde şi referiri la restaurante, hoteluri, bodegi şi pisoare. Reportajele din exterior descriu numai şi numai activităţile intelectuale, cu deosebire cele ţinînd de consumul estetic. Consumul alimentar, de exemplu, nu apare. Iar dacă îl găsim amintit undeva, într-o pagină, e tot în legătură cu culturalul. Sunt notaţii gen: Am cinat la un mic restaurant din Cartierul Latin, sau Pe străduţele oraşului medieval, înţesat de restaurante, cofetării, baruri deschise pînă noaptea tîrziu…Despre W.C.-uri nu se suflă o vorbă. Să aibă turistul o băşică a udului de o voinţă de fier, demnă de un membru al unui comando antiterorist? Mă întreb şi eu, aşa, într-o doară, deoarece nu cred că turistul peste hotare foloseşte boscheţii sau, mai rău, arborii seculari, monumente ale naturii!
N-am avut niciodată pretenţia de a fi un autentic călător în străinătate. De aceea, nu mă pot lăuda c-am hălăduit pe străzi, zile în şir, fără să nu mă taie vreuna din nevoile pe nedrept poreclite ruşinoase. O spun cu mîna pe inimă: om şi călător în străinătate fiind, am frecventat W.C.-urile cu aceeaşi intensitate, ca şi muzeele. Şi, la fel ca în muzee, în castele sau în locurile istorice, am trăit întîmplări şi stări de spirit pe care nu ezit să le redau.”
De ce n-am dat la tipar pînă acum volumul Un subiect mai mult decît ruşinos: W.C.-urile?
1. Pentru că nu l-am terminat de scris, deşi în fiecare călătorie peste hotare m-am documentat cu hărnicie, lăsînd să-mi scape puţine W.C.-uri dintre cele întîlnite în cale.
2. Pentru că m-am codit să pun un asemenea titlu unui volum de note de călătorie.
Cum ar arăta o carte cu un asemenea titlu în vitrina unei librării de pe marile bulevarde bucureștene?!
Ajuns în Franţa în această vară, am descoperit într-o librărie pariziană volumul intitulat Pisser à Paris. Ghid practic şi cultural al W.C.-urilor gratuite, apărut în primăvară la Editions du Palio, semnat de Claude Lussac şi Nathalie Marx, cu o prefaţă de Julien Damon.
E o carte care îmbină strălucit utilul cu frumosul. Utilul, pentru că autorii ne dau amănunte cruciale (pentru cei pe care-i apucă binecunoscuta nevoie) despre 130 de W.C-uri din întregul Paris. Despre Centre Pompidou ni se spune că are toalete la fiecare etaj, cel de la parter, aproape de Casa de bilete – sîntem avertizați – e aglomerat. Mult mai liniștit, deşi mai puţin cunoscut, e cel de la subsol. Foarte important pentru străini, dar şi pentru parizieni:
Poţi folosi W.C.-ul din holul de la Ritz.
Nu poţi intra însă pentru nevoia cuvenită la Sorbona!
Frumosul stă în felul în care-i scrisă cartea. Autorii folosesc pretextul W.C.-urilor pentru a spune lucruri originale despre obiectivele turistice principale ale Parisului.
Textul despre WC-urile de la Muzeul Luvru debutează astfel:
„Trecători sub această piramidă, douăzeci de secole de latrine vă contemplă!
Iată ceea ce Napoleon, care a dat numele său curţii Luvrului, ar putea spune vizitatorilor săi.
Că alegi să folosești toaletele gratuite situate aproape de intrarea în Muzeu sau pe cele contracost, de la Carrousel, se cuvine să-ți dai seama de consecinţele actelor tale: numeroşi sunt atotputernicii şi servitorii lor care, dîndu-şi jos chiloţii în vechiul Palat, au modificat faţa Istoriei“.
Nu ştiu ce succes de critică și de librărie a avut cartea Pisser à Paris.
Știu însă altceva:
C-ar trebui să mă grăbesc cu publicarea volumului meu.
Mi-o vor lua alții înainte.
WC-urile încep să intre deja în preocupările oamenilor de cultură!