(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas. – Ion Cristoiu )
11. M-am apucat să citesc tot ceea ce s-a scris între 1944 şi 1957
Ce mai face scriitorul Ion Cristoiu?
Pe cît m-am împlinit ca jurnalist, pe atît m-am ratat ca scriitor. Am vrut să scriu o carte despre Beniuc, de exemplu. Dar eu împing atît de departe documentarea pentru o carte încît nu o mai temin niciodată… Uneori seriozitatea mea e chiar stupidă! Dar nu sînt un superficial, am obsesia preciziei!
Fiind asistent, trebuia să-mi dau doctoratul. M-am înscris cu o teză despre politica partidului în domeniul literaturii. Era simplu, putea să fac o compilaţie din Marx, Engels şi Ceauşescu şi… cam atît. Mai ales că profesorii îmi spuneau că mai important e cheful de după susţinerea lucrării. Eu mi-am zis că nu pot să fac aşa ceva şi că trebuie să mă pregătesc. Şi atunci mi-a venit ideea să scriu istoria literaturii proletcultiste… M-am apucat să citesc tot ceea ce s-a scris între 1944 şi 1957. De la revista „Femeia“ la literatura serioasă. Aşa am descoperit un mare scriitor: Eusebiu Camilar. Pe urmă m-am gîndit să scriu o carte despre acesta. Apoi am descoperit-o pe Magda Isanos. Fiecare lucru pe care-l fac îmi dă ideea unor noi proiecte, dar pe care nu le mai duc pînă la capăt…
Mi-a plăcut foarte mult Che Guevara şi am vrut să scriu de ce cred eu că mitul lui a supravieţuit chiar şi prăbuşirii comunismului… M-am apucat să citesc ceea ce s-a scris despre el. Acum aş putea să scriu o carte despre Che Guevara…
Chiar aştept să o citesc! Camera mea e tapetată cu afişe cu Che Guevara, port tricouri imprimate cu fotografia pe care i-a făcut-o Korda, îi ascult discursurile… Hasta la victoria siempre! De fapt, el a devenit simbolul tuturor revoluţionarilor, indiferent de culoarea lor politică, stindardul protestatarilor de pretutindeni. Şi, evident, sînt la vîrsta la care nu am cum să nu fiu rebel..
Iar eu, la 53 de ani, pot să vă spun că am o viaţă de proiecte eşuate… Aveam proiecte pentru vreo 50 de cărţi. Dar presa scrisă şi televiziunea te epuizează. De-asta mă mai retrag!
Prefer să citesc şi să scriu în sala de lectură a Bibliotecii Academiei, pentru că biblioteca îţi dă o anume stare, îţi impune un program rigid. Dacă ai intrat în bibliotecă, chiar trebuie să te apuci de lucru!
Ce-i drept, acasă e mai comod şi eşti tentat să te mai dai la punga cu bomboane, să mai asculţi muzică, să dai drumul la televizor!
În plus, eu sînt un om foarte dezordonat din fire şi toată viaţa am încercat să mă disciplinez, pentru a putea realiza ceva. Îmi fac un program de lucru foarte strict şi-l respect! Chiar şi în perioadele în care mă mai retrag, cînd nu fac gazetărie, mă trezesc la 7.45, citesc şi monitorizez ziarele. La ora 9 sînt la bibliotecă şi citesc pînă la ora 10 cînd fac o pauză de cafea. Iar de la 11 la 14 scriu. Mulţi scriu noaptea, chiar două-trei nopţi la rînd şi se odihnesc pe urmă, însă eu prefer acest program rigid. Cred că pentru un scriitor e foarte important să-şi cunoască slăbiciunile, iar eu, după cum v-am mai spus, sînt un dezordonat. Păstrînd proporţiile, cred că am stilul lui Jean-Jacques Rousseau: nu pot lucra mai mult de o oră la ceva, pentru că mă plictisesc foarte repede, şi atunci încerc să lucrez în paralel la mai multe proiecte. Acum, de exemplu, lucrez la trei cărţi şi-mi perfecţionez engleza.
Există într-adevăr oameni care se apucă de o carte şi nu se lasă pînă nu o termină şi oameni care lucrează în paralel la mai multe cărţi, aşa cum sînteţi dumneavoastră. Dar, în plus, cred că dumneavoastră aveţi o adevărată obsesie a timpului. Văd că aveţi o mulţime de ceasuri. Vreţi să faceţi chiar totul contra cronometru?
Am în permanenţă conştiinţa că nu am făcut tot ceea ce trebuia să fac, că nu am citit toate cărţile pe care le am în bibliotecă…
Aveţi, oricum, o bibliotecă imensă!
Cred că am una din cele mai bune biblioteci din Bucureşti. Pentru mine, cărţile sînt instrumente de lucru. Am o mulţime de enciclopedii şi de cărţi de istorie care îmi dau posibilitatea ca în orice moment să mă informez asupra oricărei probleme. Îmi sînt accesibile toate domeniile, poate mai puţin cel economic, dar am început să mă iniţiez şi în acesta. Şi, cînd îmi propun ceva, mă ţin de treabă! Aşa am învăţat şi engleză: am luat un roman de spionaj şi în fiecare zi traduceam, cu ajutorul dicţionarului, cîte zece rînduri. Pe urmă am luat nişte ore de engleză, ca să-mi structurez cunoştinţele. Tot aşa m-am apucat de computere şi să învăţ să navighez pe Internet.