(Intră Hamlet citind.)
Regina: Ce trist se-apropie, citind, sărmanul.
Polonius: Plecaţi! Vă rog din suflet, amândoi. Îi ies în cale.
(Regele şi regina ies în grabă.)
O! Mă-ngăduiţi. Ce face Hamlet, bunul meu stăpân?
Hamlet: Bine, mulţumesc lui Dumnezeu.
Polonius: Mă cunoşti, alteţă?
Hamlet: Nespus de bine: eşti un neguţător de peşte.
Polonius: Nu sunt, alteţă.
Hamlet: Atunci măcar de-ai fi la fel de cinstit.
Polonius: Cinstit, alteţă!
Hamlet: Da, domnule: să fii cinstit, în lumea asta aşa cum e ea, înseamnă să fii un om ales din zece mii.
Jos, la parter, pe dreapta şi pe stînga, se desfășoară o galerie cu buticuri scumpe, intimidînd călătorul mai ceva decît nişte expoziţii de artă futuristă. Nu intră nimeni. Înăuntru, stinghere, în mijlocul lucrurilor de lux, vînzătoarele îşi fac unghiile. Deși n-au nevoie. poate fi de nici un ajutor. Habar n-are de o altă limbă decît cea vorbită la Fălticeni, de unde a ajuns la Bucureşti şi, chiar dacă ar şti, tot nu s-ar grăbi să-l îndrume. Totul în înfăţişarea distinsei te îndeamnă să nu cumperi nimic.
ontrucţia Zidului îşi are temeiul în Directiva de Război nr. 40 a lui Hitler din 23 martie 1942. Puterea Zidului sporește însemnat după inspecţia lui Rommel. Printre altele, Zidul conţine Baterii de artilerie de coastă, staţii radar şi de ascultare. O baterie e alcătuită dintr-un buncăr prevăzut cu tun. umără şi buncăre individuale numite tobruk, nume dat de Rommel după asediul Tobrukului de către Aliaţi.
Lichidarea Bisericii Ortodoxe Ruse de regimul bolșevic făurește condițiile pentru ca Biserica noastră să-i locul celei de la Moscova în fruntea creștinismului ortodox. Nu se va întîmpla asta. Prilej pentru Nae Ionescu să evoce cu melancolie vremurile în care Biserica Ortodoxă Română a fost centrul Ortodoxiei: „Biserica noastră a cunoscut timpuri de mare strălucire. A fost doară o vreme în care centrul ortodoxiei era la noi. Sînt, e adevărat, de atunci, trei sute de ani.
Ţin minte că eram prin clasa a II-a sau a III-a şi nu ştiu ce mi-a venit de am desenat în joacă svastica pe un caiet. Atunci taică-meu m-a lovit şi mi-a spus să nu mai fac aşa ceva niciodată. Aşadar, m-a bătut şi el! O singură dată însă. Tatăl meu a fost mobilizat în 1938 şi nu s-a mai întors acasă decît în 1945, după terminarea războiului. A mers pînă la Don unde a fost rănit şi a rămas pentru toată viaţa cu o schijă între inimă şi plămîni.