1. Lichidarea Bisericii Ortodoxe Ruse de regimul bolșevic făurește condițiile pentru ca Biserica noastră să-i locul celei de la Moscova în fruntea creștinismului ortodox. Nu se va întîmpla asta. Prilej pentru Nae Ionescu să evoce cu melancolie vremurile în care Biserica Ortodoxă Română a fost centrul Ortodoxiei:
„Biserica noastră a cunoscut timpuri de mare strălucire. A fost doară o vreme în care centrul ortodoxiei era la noi. Sînt, e adevărat, de atunci, trei sute de ani. Dar acum trei sute de ani, mica Biserică moldovenească putea, vasăzică, să adune un Sinod al întregii Ortodoxii la Iași, iar domnul țării, Vasile Lupu, salutat în pravoslavie cu chemarea de «Vasilievs», putea schimba patriarhii Răsăritului. Era în vremea în care mitropolitul Petru Movilă își scria catehismul său, rămas pînă astăzi cel mai trainic și mai cuprinzător compendiu al credinței noastre pravoslavnice.
Astăzi?
Întîmplările ne-au aruncat pe cap împrejurări favorabile mai mari decît a putut suporta vrednicia noastră. Ne-am trezit într-o zi cea mai mare țară ortodoxă și nimic nu se împotrivea ca noi să luăm efectiv conducerea religioasă a Răsăritului. Dimpotrivă, toată lumea ne chema și ne aștepta la acest loc de cinste.” (Nae Ionescu, Conducerea religioasă a Răsăritului, în Cuvîntul, 8 aprilie 1929)
2. Secvență memorabilă, ca din The Hundred, în Vikingii. Regele Ecbert îl duce pe Athelstan într-o încăpere secretă, pentru a-i arăta opere de artă romane, manuscrise, inclusiv cele despre Iulius Caesar. Regele și Athelstan cad de acord că înaintea lor pe aceste meleaguri a fost o civilizație infinit superioară celei anglo-saxone de acum. Sîntem la finele secolului al optulea. Romani au plecat din Britania începutul secolului al patrulea. Au trecut de atunci patru secole. Mai ceva ca în The Hundred, Regele și Athelstan evocă o civilizație anterioară despre care toți ceilalți din regat și din întreaga Britanie habar n-au.
3. Am început lucrul – citit nu-i pot spune – la prefața pentru cartea interviu luat de Dan Andronic lui Aurel Rogojan. Am apelat la tableta Boox, născocirea chinezească în materie de ereadere, prin care poți face note pe margine la orice text în orice format. Deși amabil, Dan Andronic îi pune întrebări incomode și mai ales îl strunește pe Aurel Rogojan cînd acesta își desfășoară arsenalul de argumente menit a dovedi teza unei Securități criminale doar cîtă vreme a fost alcătuită din alogeni. Despre Securitatea din primii ani ai ocupației sovietice s-a mai scris. Cum s-a mai scris și despre abuzurile regimului stalinist în România. Erau aceste abuzuri rodul exclusiv al colonizării rusești? Altfel spus, rușii ne impuneau tot felul de aberații, iar noi, deși scrîșnind din măsele, făcîndu-ne cruce pe șest, le îndeplineam, pîndind momentul cînd va pleca ocupantul?
Firește, rușii ne-au impus cu forța regimul lor social-politic. Asemenea tuturor cuceritorilor, ne-au impus și reguli în favoarea lor. N-au procedat altfel decît alte mari puteri de care a depins soarta noastră. Și noi, dacă am fi fost în locul englezilor, nu ne-am fi dus în India într-o altfel de postură decît cea de Jupîni. Limitele umilințelor pentru băștinași a depins doar de ei. Cînd s-au trezit la demnitate și au prins a bombăni, Stăpînii au lungit de îndată lanțul în care-i țineau. Așa și cu noi, românii, sub ocupație rusească. Abuzurile, crimele au fost comise de români. Liberalizarea regimului n-a venit cînd rușii au părăsit țara (dimpotrivă, pentru a dovedi că țin țara sub control ai lui Dej au înăsprit teroarea pe plan intern), ci atunci cînd la ruși s-au ivit primele adieri de destalinizare.
Cu un singur lucru sînt de acord din discursul foștilor securiști despre Securitatea în comunism. Securitatea a fost un instrument al comuniștilor. Ca și Poliția, ca și Presa, ca și Procuratura, Securitatea a acționat la ordin. Desemnarea drept dușman de clasă a celor care nu-și dădeau cotele la stat a fost opera legiuItorului comunist. Dușmanul e fixat de regimul politic. Indiscutabil, în hotarele legilor absurde, mulți lucrători de la vremea respectivă au comis abuzuri. Aceștia trebuie însă trași la răspundere de către istorici numai în limitele legalității socialiste. Au încălcat-o sau nu? În rest, legalitatea era trasată de regimul politic. Dacă legea desemna drept dușman de clasă, dușman care trebuie descoperit și condamnat și pe cel care asculta Vocea Americii, responsabil de abuzuri era Stăpînul și nu Sluga.