Toate manualele opun Marii Debarcări Zidul Atlanticului, ridicat de nemţi pentru a face faţă unei eventuale Debarcări.
Contrucţia Zidului îşi are temeiul în Directiva de Război nr. 40 a lui Hitler din 23 martie 1942.
Puterea Zidului sporește însemnat după inspecţia lui Rommel.
Printre altele, Zidul conţine Baterii de artilerie de coastă, staţii radar şi de ascultare.
O baterie e alcătuită dintr-un buncăr prevăzut cu tun.
Alături de buncăre colective (care pot fi folosite şi ca magazii de muniţii, adăposturi personale, rezervă de apă), zidul numără şi buncăre individuale numite tobruk, nume dat de Rommel după asediul Tobrukului de către Aliaţi.
Probleme de logistică grele fac ca planurile lui Hitler să nu se îndeplinească.
În iunie 1944, sînt gata 1643 de buncăre.
Peste lanţul de buncăre, aliaţii lăsat să cadă tone de bombe. Cuirasatele Marii Debarcări au aruncat asupra lor obuze după obuze.
Cu toate acestea multe construcţii au rezistat cu brio.
Pentru Aliaţi a fost o adevărată nenorocire.
Pentru turismul de azi, din cel dedicat Marii Debarcări, supravieţuirea buncărelor a fost o nemaipomenită șansă.
Întîi şi-ntîi, pentru că multe muzee şi-au găsit locul în fortăreţele nemţeşti.
La Ouistreham, Muzeul Zidului Atlanticului se găseşte într-un turn-bloc de cinci etaje care a servit nemţilor ca dirijor de tir.
Pliantul-reclamă se întîlnește la toate oficiile de turism şi la toate hotelurile din Normandia.
Textul publicitar denumeşte locul:
„Un site excepţional“
Şi-l cîntă astfel:
„Situat la cîţiva paşi de plaja şi gara maritimă Ouistreham, Muzeul Zidul Atlanticului se găseşte în interiorul fostului cartier general german care comanda bateriile din Estuarul Orne.
Acest turn de 17 metri, unic în felul său, dominînd cu înălţimea sa de 17 metri vilele din Riva Bella, a fost restaurat şi reamenajat pentru a i se da aspectul pe care-l avea în 6 iunie 1944“.
Revenind cu amănunte, pliantul istoriseşte:
„Veţi descoperi, pe cele cinci etaje ale Marelui Buncăr, toate sălile interioare care au fost reconstituite pînă în cele mai mici detalii: sala maşinilor, sala filtrelor, cazemată de flancare, dormitor, farmacie, armurărie, depozitul de muniţii, sala de transmie radio, standard telefonic, post de observaţie, dotat cu un puternic telemetru, care vă permite să obervaţie, baie, supravegherea Senei pe o rază de 40 de kilometri, ca şi o sală consacrată evocării celui mai mare şantier al secolului XX, care imobilizat, timp de 3 ani, peste 2 milioane de muncitori“.
Memorialul de la Caen era pînă nu de mult amenajat în buncărul care fusese Postul de comandă german al generalul Richter.
Noul pliant publicitar al Memorialului anunţă mutarea la Galerie şi punerea la dispoziţia turiştilor a Centrului de comandă aşa cum era el în iunie 1944.
Dacă achiţi 7 euro (preţul biletului pentru persoana adultă) poţi vedea reconstituit, graţie şi manechinelor, postul care direcţiona tirurile de artilerie, sala maşinilor, infirmeria, sala radio.
Momentul de apogeu al vizitei:
Postul de observaţie de la etajul 5.
Vizitatorul poate vedea prin telemetru pînă la 40 km depărtare, ceea ce vedeau şi nemţii înaintea Marii Debarcări.
În 1942, comuna Douvres – La- Délivrande, din departamentul Calvados s-a pricopsit cu un radar nemțesc Würzburg.
Azi, aici s-a amenajat Muzeul Radarului.
Cu 7 euro, trăiești un bombardament aliat infernal
Multe obiective din Zidul Atlanticului au fost ţinta asalturilor lansate de trupele aeropurtate.
La Merville, mai precis, în marginea comunei, cu acest nume nemţii au instalat o baterie de artilerie, alcătuită din 4 buncăre, fiecare cu un tun de 100 mm, cu o bătaie de 9 km. De la un post de observaţie de pe plajă se transmiteau date despre navele inamice.
În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, mai precis la ora unu, 700 de paraşutişti ai batalionului 9 din Divizia 6 Airborne, comandați de locotenent colonelul Terence B. H. Otway, sînt lansaţi asupra bateriei.
Operațiunea e cît pe-aci să eșueze. Unii parașutiști se îneacă în mlaștini. Alții sînt dispersați de vînt pe o întindere de kilometri. Armamentul greu e pierdut.
Din cei 700, comandantul reuşeşte să strîngă doar 150. Aceştia iau cu asalt bateria şi o cuceresc la 4,45 dimineaţa.
Descrisă în toate cărţile despre Marea Debarcare ca fiind eroică, acţiunea paraşutiştilor britanici n-a lăsat nici o urmă care ar putea fi vizitată.
Muzeul Bateriei de la Merville oferă contra sumei de 7 euro – costul biletului de intrare – amănunte asupra felului în care s-au apărat nemţii.
Cazemata nr. 1 dă vizitatorului posibilitatea ca timp de 8 minute să încerce trăirile nemţilor din noaptea de 5 spre 6 iunie 1944. La intrare un anunţ avertizează că femeile gravide, copii şi persoanele care suferă de inimă n-au acces.
Pliantul primit la intrare conţine pe o faţă reclama la restaurante, hoteluri şi bulanjerii din zonă, iar pe cealaltă, harta cu obiectivele expuse vizitei, în număr de 11, unele în curs de renovare.
Obiectivul nr. 11, la finalul vizitei, a fost botezat Unitate nemţească şi Sunet şi lumină.
Un text în patru limbi sună aşa:
„La fiecare 20 de minute, sirena anunţă debutul spectacolului de sunet şi lumină reconstituind într-o formulă sesizantă ceea ce s-a petrecut aici în noaptea de 5 spre 6 iunie 1944.
Lumina roşie de la intrare arată că spectacolul se desfăşoară.
Vă rugăm să aşteptaţi cîteva minute înainte de a intra (8 minute durează spectacolul).
Lumina verde înseamnă că puteţi intra.Atenţie:
Această imersiune particularmente realistă în dezlănţuirea războiului e puternic sfătuită să nu fie încercată de copii de mai puţin de 8 ani, de persoanele impresionabile, precum şi de cele care suferă de tulburări cardiace, nervoase sau de claustrofobie“.
Un stop roşu te opreşte să intri dacă a început bombardamentul.
Sincer să fiu, din toată călătoria la locurile Marii Debarcări, vizita Bateriei de la Merville m-a impresionat cel mai mult.
După vreo 15 minute în care nu se întîmplă nimic, porneşte alarma.
Se aud exploziile bombelor aruncate de Aliaţi, tunul trage pe rupte, o lumină scoate din întuneric pe soldatul care primeşte datele de la postul de observaţie de pe plajă, în spate apar paraşutiștii britanici.
La hotelul din Caen, printre multele broşuri turistice din lobby, am dat şi peste una intitulată:
Bateria de la Merville
Prezintă:
6 iunie 1944, în zori.
O experienţă unică.
Mai mult decît un muzeu – o veritabilă imersiune în Istorie.
Citez din textul publicitar:
„De trei ori într-o oră, puteţi trăi experienţa unică a unei «imersiuni globale».
Sunete, lumini, fum şi mirosuri vă vor plonja pentru cîteva minute în infernul care a fost neutralizarea Bateriei de la Merville“.
Fericirea de a coborî în buncăre
Nu există circuit turistic dedicat Marii Debarcări care să nu înscrie obiectivul numit
Pointe du Hoc
La Pointe du Hoc, un loc cu o faleză abruptă, înaltă de 30 de metri, nemţii aveau o baterie cu şase tunuri circulare. Bateria era apărată de 125 infantierişti şi 80 de artilerişti adăpostiți în buncăre.
Asupra acestor buncăre aliaţii răstoarnă în noaptea de 5 spre 6 iunie 600 de tone de bombe din 174 de avioane în doar cîteva minute.
De pe mare sînt trase de Cuirasatul Texas şase sute de salve.
Istoria asaltului pe faleză e spusă pe de rost de toţi ghizii.
Nici o urmă materială a atacului aliat.
Turistul de azi are la dispoziţie tot blochausurile nemţeşti.
Împreună cu craterele făcute de bombe şi obuze, buncărele au fost salvate de la demolare, în 1945, de Sindicatul de iniţiativă Grandeam.
Intervenţia s-a dovedit crucială pentru turismul francez de azi.
Pointe du Hoc e obiectivul înscris în chip obligatoriu în toate circuitele consacrate Marii Debarcări. Ca la toate obiectivele din marginea mării, Pointe du Hoc are un soi de padoc, de unde vizitatorul poate arunca o privire de ansamblu asupra mării.
Nu acesta se bucură de cea mai intensă frecventare.
Fericirea turiştilor constă în coborîrea în cazematele destinate diferitelor întrebuinţări.
De mare atracţie rămîne tobrukul – gaura din care se iţesc azi capetele turiştilor, acolo unde ieşeau pe vremuri capetele cu căşti ale nemţilor.
În 1979, locul a fost concesionat pe veci SUA de statul francez. American Battle Monuments Commission, căreia i s-a încredințat gestionarea site-ului, se preocupă îndeosebi de eroziunea falezei, înalte de 30 de metri.
Lesne de priceput că Pointe du Hoc n-ar mai avea nici un şarm cu o faleză altfel decît dreaptă!
Circuitul turistic dedicat Marii Debarcări conţine, în chip obligatoriu, popasul la Bateria nemţească de la Longues-sur-Mer.
Bateria a devenit celebră mai întîi prin postul ei de observaţie de pe plajă. Prin deschizătura buncărului, ofiţerul neamţ din filmul Ziua cea mai lungă vede în depărtare Armata Debarcării şi strigă asta în telefon.
Bateria propriu-zisă e alcătuită din patru cazemate cu tunuri capabile să bată la 20 de kilometri.
Între baterie şi cuirasatele Aliate se angajează un duel care debutează la 5,37 dimineaţa, 6 iunie 1944 şi se încheie seara la 19, cînd cuirasatul George Leygues o reduce la tăcere.
În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, 124 de bombardiere lasă peste baterie 600 de tone de bombe.
Spre norocul turismului din Normandia, nici bombele, nici obuzele nu reuşesc să dărîme buncărele.
Azi, Bateria e unul dintre site-urile cele mai vizitate din Normandia Marii Debarcări.
Atracţia vizitei:
Tunurile originale sînt la locul lor cu ţevile îndreptate spre plajele Marii Debarcări.
Pliantele publicitare, ghidurile şi ghizii ţin să precizeze că e singura baterie de artilerie clasată monument istoric.
Ca să vezi!
După ce că i-au bătut pe cîmpul de luptă, Aliații îi folosesc pe nemți pentru a stoarce parale!