Zilele trecute, la Postul de control a fost oprit, cu focuri de armă, un camion ce se îndrepta vijelios spre pădure, plin-ochi cu lemne. La verificarea actelor, s-a aflat cu stupoare destinația: Punctul forestier Crucea Argintie. Dînd curs unei adrese primite cu un an în urmă, Punctul forestier Lamura, aflat la 100 de kilometri de acolo, trimitea Punctului forestier Crucea Argintie un camion cu lemne de foc. Retrasă într-un colț al magazinului, Săftica, fata care șterge de praf borcanele cu bulion nevîndute, chicotește înăbușit, aplecată asupra unei publicații pentru femei. Din cînd în cînd, Săftica se oprește din rosul pixului de unică folosință, pentru a scrie ceva în revista pusă pe două lăzi goale, clădite într-un soi de pupitru cu ajutorul lui Gigă Popilicu, bodyguardul.
Plec din bucătărie spre biroul de lucru. Tzontzy stă tolănit chiar în pragul bucătăriei. Ca să ies, trebuie să ridic piciorul cît mai sus și să pășesc, atent, ca nu cumva să-l calc. N-apuc să fac asta că Tzontzy se scoală – alene, firește – și o ia înaintea mea. Merge încet, enervant de încet, sigur fiind că n-am cum să-l depășesc pe poteca strîmtă care e culoarul dintre bucătărie și camera de zi. O face de-al dracului! Ca să mă scoată din sărite. Ori de cîte ori, ajuns acasă las pe scaun servieta burdușită cu cărți, Tontzy, care-și face apariția dintr-unul din culcușurile folosite de el ca niște buncăre, sare pe masă, fără nici o problemă, și se apucă să miroasă servieta. Procedează așa cu orice obiect nou din casă.
O ţară străină nu e aşa cum e, ci aşa cum o vedem noi. De cele mai multe ori, prin lecturile anterioare. Acest adevăr n-a fost descoperit de mine. L-au găsit şi l-au rostit alţii, cu mult înaintea mea. Nu l-a descoperit nici Sadoveanu. Cu toate acestea, în trenul care-l ducea spre Olanda, îl spune şi el, cu o convingere neclintită, de parcă ar fi un adevăr nou, şi nu unul vechi de cînd lumea. Iată ce notează el în volumul de călătorii Olanda, tipărit în 1928: „Grăbind mai departe, în regiuni de tranziţie, spre înălţimile de unde vine Dunărea şi unde abia au început a înflori merii, apoi mai înainte, spre Cîmpia germană...
O broșură din Uniunea Sovietică. Aseară, profitînd de lehamitea de a urmări știrile (dezvăluirile despre procurorii gunoaie sînt litanii inutile, cîtă vreme nu devin poziții oficiale ale unui partid parlamentar), mă apuc de materialele trase la xerox de la BAR. Paginile din presa lui 1941 mă confirmă în teza că Biserica Ortodoxă Română a fost implicată pînă-n gît în Războiul Sfînt. Patriarhul Nicodim trage un Cult al Conducătorului de stă tămîia în loc! Vine rîndul Broșurii din octombrie 1944 Adevărul despre Biserică în Uniunea Sovietică.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 182, anul II, sâmbătă, 30 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ De mai mult timp, se desfăşoară la Chişinău o aprigă bătălie politică. Forţele adversare: preşedintele Mircea Snegur, pe de-o parte, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova, pe de altă parte. Obiectul bătăliei îl reprezintă chestiunea raporturilor cu Bucureştiul. Prezidiul Parlamentului, în frunte cu dl Alexandru Moşanu, e pentru unirea făcută acum, preşedintele Mircea Snegur e pentru menţinerea independenţei, atît față de Rusia, cît şi faţă de România. În declarații, cel puțin în declaraţii, domnul preşedinte nu e împotriva reîntoarcerii Basarabiei la patria-mamă.