„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Deznodămînt previzibil la Chişinău

Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 182, anul II, sâmbătă, 30 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“

De mai mult timp, se desfăşoară la Chişinău o aprigă bătălie politică. Forţele adversare: preşedintele Mircea Snegur, pe de-o parte, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova, pe de altă parte. Obiectul bătăliei îl reprezintă chestiunea raporturilor cu Bucureştiul. Prezidiul Parlamentului, în frunte cu dl Alexandru Moşanu, e pentru unirea făcută acum, preşedintele Mircea Snegur e pentru menţinerea independenţei, atît față de Rusia, cît şi faţă de România. În declarații, cel puțin în declaraţii, domnul preşedinte nu e împotriva reîntoarcerii Basarabiei la patria-mamă. O vede însă realizată pe termen lung. Pînă atunci, susține domnia sa, Republica Moldova trebuie să-şi consolideze independența. În seara lui 28 ianuarie, bătălia de la Chişinău a fost tranşată. Prezidiul Parlamentului, în frunte cu dl Alexandru Moşanu, şi-a dat demisia. Preşedintele Mircea Snegur a cîştigat!

Bătăliei de la Chişinău, presa noastră, politicienii români i-au dat puțină atenţie. O atitudine perfect explicabilă. Scena noastră politică e dominată de alte probleme: ofensiva fără precedent a restauraţiei comuniste, poticnelile opoziției, brejnevismul guvernului Văcăroiu, adîncirea crizei. Huruitul iscat de controversele şi polemicile pe marginea acestor probleme a fost suficient de mare ca să acopere dramaticele evenimente de la Chişinău. Nu numai acestea, dar şi întreaga realitate a Basarabiei pasionează tot mai puțină lume dincoace de Prut. O comparație între sleirea de acum şi aprinderea din 1990 e în stare să ne umple de melancolie. Dacă ne gîndim însă bine, era aproape fatal să se întîmple aşa. Vîlvătăile de acum doi ani proveneau, în mare parte, de la un foc de paie. Focul de paie al demagogiei. Dar şi focul de paie al iluziilor. Prin pîcla acestora a fost văzută de unii, în România, şi confruntarea de la Chişinău. De aceea, deznodămîntul din 28 ianuarie îi va fi surprins pe unii. Dacă judecăm însă lucid, realist, ne dăm seama că acest deznodămînt era previzibil. Adversarii dlui Mircea Snegur îl acuză că independenţa e pentru domnia sa doar un pretext pentru a amîna sine die unirea. Că, în realitate, dl Mircea Snegur cochetează cu o reîntoarcere a Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente. Adevăratele intenţii ale conducătorilor sînt la fel de necunoscute ca şi căile Domnului. E greu de descoperit, oricît de pătrunzători ne-am pretinde, ce vrea în realitate dl Mircea Snegur. Deocamdată, trebuie să-l luăm numai şi numai după declaraţiile sale. Şi, din acest punct de vedere, poziţia domniei sale – potrivit căreia procesul unirii trebuie să treacă fatalmente printr-o etapă de independenţă a Republicii Moldova atît faţă de România, cît şi faţă de Moscova – e mult mai adaptată momentului decît cea a adepţilor unirii imediate. Cel puţin pe plan internaţional, conjunctura e mai degrabă favorabilă independenţei, decît reîntregirii. Marile puteri occidentale sînt categoric pentru o independenţă a Republicii atît faţă de Rusia, cît şi faţă de România. Nu întîmplător, în timp ce la Chişinău adepţii unirii imediate sufereau o înfrîngere spectaculoasă, dl Mircea Snegur se afla în vizită în Franţa. În acest sens, se cuvine să amintim şi rapiditatea cu care SUA au recunoscut independenţa Republicii Moldova şi l-au invitat la Washington pe preşedintele Mircea Snegur.

Cum se explică această poziţie? Foarte simplu. Prin interesele şi preocupările marilor puteri occidentale. Astfel, acestea din urmă nu au, la ora actuală, nici un interes ca Uniunea Sovietică să se reconstituie, fie şi sub forma, mult mai modernă, mult mai adecvată vremurilor, a Comunităţii Statelor Independente. E normal astfel ca ele să cultive independenţa faţă de Moscova a fiecărei republici, inclusiv a Republicii Moldova. Marile puteri occidentale n-au însă nici interesul unei reîntoarceri a Basarabiei la patria-mamă. Occidentul se teme de apariţia unei Românii mult mai mari şi mult mai puternice decît la ora actuală. Reîntregirea ar lărgi considerabil suprafaţa, populaţia şi forţa economică a României. Nu cred însă că Occidentului i-ar surîde apariția în zonă a unei asemenea puteri. Fireşte, românii au o tradiţie a lipsei de agresivitate şi de tendinţe expansioniste în raport cu vecinii. Occidentul pleacă, totuşi, de la premisa că nu se ştie niciodată. Mai ales cînd e vorba de Balcani. Apoi, o Românie mult mai mare decît acum şi-ar putea permite să-şi impună punctul de vedere în ce privește politica Occidentului în zonă. Lucru care ar strica multe calcule.