Nunta Consilierul prezidențial Nucă Petre a ținut să aibă o nuntă fastuoasă. A închiriat Palatul Principelui Nicolae de la Snagov. O lovitură extraordinară, pentru care mulți îl invidiază. Palatul e tot timpul închis cu cheia, care se găsește prin testament la Regele Mihai. Majestatea Sa n-o poate scoate însă din buzunarul de la spate al pantalonilor decît prin hotărîre a Consiliului de Coroană. Consilierul și-a plătit o transmisie în direct, în Prime Time, la o televiziune privată și și-a asigurat un număr întreg dedicat nunții sale de Analele Academiei Române, secțiunea Memorii istorice. La masa de seară, el și mireasa au venit într-o limuzină blindată, trasă de șase cai de la Serviciul de Protecție și Pază al Republicii.
L-am luat la Sinaia pe Motty și nu pe Tzontzy. Chiar dacă am fi vrut, n-am fi putut să-l luăm pe Tzontzy. Încă de dimineață, cînd eu nici măcar nu mă sculasem, a dispărut. S-a pitit, probabil, în adîncimea dintre perete și biroul cu imprimanta. Pe întreg drumul, Motty stă liniștit. Miaună doar cînd i se adresează soția: – Ce mai faci, Motty? De fapt, eu o întreb pe ea Ce mai face Motty? și, atunci, ea se întoarce (stă pe scaunul de lîngă șofer) și, după ce întreabă retoric, Ce mai face Băiatul? se prinde la un dialog cu Motty. Motty mai miaună doar cînd ne apropiem de locul știut de el ca locul în care i se va da drumul din cușcă.
Se spune că omul cît trăieşte învaţă. Dacă, de exemplu, îşi vîră deştele într-o priză şi nu devine cărbune din cap pînă-n picioare, el își însusește pentru totdeauna unul dintre principiile curentului electric. Dacă, de exemplu, se aşază pe şine înainte de trecerea rapidului de Constanța şi nu se transformă în tăiţei, atunci învaţă că un corp izbit de o forţă X se turteşte pînă la dimensiunile Y. Aşa şi eu. Pînă a ajunge la Amsterdam, eram convins că Centrul oraşului e în Piața Dam. Citisem în toate broşurile dedicate Olandei că aici e o atmosferă aparte...
Încercînd să privesc textele mele publicate de a lungul timpului de pe pozițiile unui comentator neutru, interesat de Istoria Presei românești, observ chiar de la început propensiunea mea pentru explicarea evenimentelor și întîmplărilor. În Cotidianul de marți 4 august 1998 abordam o întîmplare petrecută în zilele respective, pe vremea Guvernului Radu Vasile: „În semn de protest, pentru că nu le-au fost admise condițiile cerute pentru întrevederea cu premierul Radu Vasile (participarea a 11 inși în loc de 3...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 190, anul II, marți, 9 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Răposatul realism-socialist îşi făcuse o fixatie din a teoretiza despre ceea ce estetica marxistă definea drept puterea artei asupra vieții. Arta, arta pusă în slujba propagandei comuniste, desigur – susţineau criticii zilei –, poate convinge țăranii să intre în GAC şi intelectualii şovăielnici să treacă de partea clasei muncitoare. Această teză era, firește, o modalitate de a justifica transformarea artei în instrument al agitației şi propagandei. Arta, fie ea şi realist-socialistă, nu reuşeşte să clintească nici un fir de păr din realitate.