Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 190, anul II, marți, 9 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Răposatul realism-socialist îşi făcuse o fixatie din a teoretiza despre ceea ce estetica marxistă definea drept puterea artei asupra vieții. Arta, arta pusă în slujba propagandei comuniste, desigur – susţineau criticii zilei –, poate convinge țăranii să intre în GAC şi intelectualii şovăielnici să treacă de partea clasei muncitoare. Această teză era, firește, o modalitate de a justifica transformarea artei în instrument al agitației şi propagandei. Arta, fie ea şi realist-socialistă, nu reuşeşte să clintească nici un fir de păr din realitate. Această afirmație a mea pare a fi contrazisă de ceea ce jurnalele din ultimul timp numesc Afacerea Autobuzul. Ce s-a întîmplat? În urmă cu 12 ani, la 23 august 1981, trei tineri au deturnat un autobuz plin cu pasageri. În schimbul eliberării ostaticilor ei cereau o sumă în dolari şi un elicopter ca să plece din țară. În urma unui schimb de focuri între terorişti şi trupele de intervenţie ale Miliţiei şi Securităţii au rezultat 6 morţi și 11 răniți din rîndurile ostaticilor. Prinşi şi arestați, cei trei tineri sînt executaţi fără judecată. Ambuscada în urma căreia s-au înregistrat atîtea victime din rîndurile ostaticilor e descrisă în finalul filmului Balanţa. La puţin timp de la apariţia peliculei pe ecrane, Procuratura redeschide dosarul afacerii din 1981. Cei vinovaţi de moartea suspectă, fără judecată, a celor trei tineri sînt arestaţi. Ei reprezintă foşti capi ai Miliţiei şi Securității. Imediat, aceştia recunosc faptul că i-au omorît pe cei trei înaintea procesului, înainte chiar de a se deschide ancheta. Din ordinul lui Ceauşescu, declară toți în cor. Afacerea Autobuzul s-a redeschis, aşadar, în urma unui film. Balanţa. Iată, arta infuenţează viaţa! Sub puterea peliculei realizate de marele regizor care e Lucian Pintilie, Procuratura s-a pus în mişcare pentru a-i pedepsi pe vinovații care s-au substituit justiţiei. Graţie artei, după 12 ani, se face, în sfîrşit, dreptate. Aşa ar putea spune optimiştii. Noi însă, care nu ne putem lăuda cu privilegiul de a vedea viaţa în culori trandafirii, ne permitem să ridicăm un semn de întrebare. El este provocat de rapiditatea cu care toţi arestaţii au susţinut că au primit ordin de la Ceauşescu să-i lichideze pe cei trei fără proces. Ei pun dispoziția aberantă a lui Ceauşescu pe seama unei izbucniri furibunde. Analizată atent, comportarea lui Ceauşescu e absurdă. Cei trei făcuseră un act de terorism. Ei ar fi fost condamnați la moarte în cazul unui proces. Nimeni în țară sau în străinătate nu le-ar fi sărit în ajutor. Acest proces n-ar fi fost, aşadar, defavorabil lui Ceauşescu. Dimpotrivă, el i-ar fi adus simpatie pe plan intern și extern. În plus, el s-ar fi înscris într-o obsesie fundamentală a fostului preşedinte al României: aceea de a face totul cu respectarea – cel puțin aparentă – a legalității. Ordinul dat de Ceauşescu poate fi pus pe seama unor lucruri pe care numai el le știa. Ca, de exemplu, legătura dintre afacerea de la Timişoara şi implicarea sa în acțiuni dubioase pe plan internaţional. Asta ar fi una dintre explicații. Alta ar consta în faptul că arestații de acum mint. Că Nicolae Ceauşescu n-a dat dispoziţie ca teroriștii să fie lichidaţi. Iar această minciună poate avea, și ea, două explicații. Una – cea normală – ar fi că ei mint pentru a-şi scăpa pielea. Alta – mai complicată – ar fi că ei mint pentru a-l înfunda pe Ceauşescu. În ultimul timp se constată o sporire a nostalgiei după Ceauşescu. Pe fundalul ei, procesul şi execuția din decembrie 1989 sînt văzute tot mai mult ca un asasinat cu sînge rece. Mai ales că unii capi ai Securităţii caută să demonstreze că Nicolae Ceauşescu n-a dat ordin să se tragă în decembrie 1989. Ei susţin că Nicolae Ceauşescu a respectat totdeauna legea. Ceauşescu a avut multe păcate. Nu l-a avut însă pe acela de a da ordin ca nişte oameni să fie lichidați fără judecată – argumentează ei. Afacerea Autobuzul e un bun prilej de a spulbera această imagine. Și de a justifica procesul și execuția din decembrie 1989. Dacă Nicolae Ceauşescu a fost în stare să ordone lichidarea a trei inşi care nu-i ameninţau cu nimic puterea, de ce n-ar fi făcut-o şi în cazul evenimentelor din decembrie 1989, cînd îi era ameninţată puterea? Iată un raționament care poate fi pus oricînd la baza surprinzătoarei redeschideri a unei afaceri petrecute cu 12 ani în urmă. Dacă ar fi trăit, pentru acest ordin Nicolae Ceauşescu ar fi putut fi condamnat la moarte. Vom asista, oare, la a doua execuție a lui Ceauşescu?
