Celebrul doctor Belciu Belciade, ministrul Sănătății, nu vede bine. Mai bine zis, e aproape orb. Așteptînd să intre la operație, în salonul de mărimea unei hale de montat automobile pe bandă rulantă, pacienții fac haz de necaz. — Domnule! – zice un tînăr asistentului venit să-l pregătească –, sper că în timpul operației va fi cineva lîngă domnul doctor, să-i arate pe unde să taie. Nu de alta, dar eu nu pot s-o fac, pentru că sînt deja sedat. Un altul se consolează deja: — Dacă mor, știu măcar c-am murit de mîna unui ministru, pe cînd ai mei, Dumnezeu să-i ierte!, mureau de mîna unui sanitar beat, pe care-l bătea nevasta cu făcălețul.
Ori de cîte ori plecăm la Sinaia, îl luăm și pe Țonțu. Soția spune că nu-l putem lăsa singur în casă. Se stresează. Chestia cu stresatul o aud zilnic, dacă nu chiar de mai multe ori pe zi. – Ce faci, băi tîmpitule? îi zic lui Țonțu care, suit pe masa din sufragerie, se uită la mine cu priviri adormite. – Nu stresa băiatul! reacționează automat soția. Țonțu pășește maiestuos pe podele. Ca Vodă prin Lobodă, aș fi zis altădată. Am auzit însă la Radio, în timp ce mergeam cu mașina, că nici vorbă nu-i de Vodă și cu atît mai puțin de lobodă. Astfel că mă abțin să formulez comparația cu voce tare.
Spaniolii sînt cunoscuţi în Europa și chiar în lume, printre altele, și grație iscusitului hidalgo Don Quijote de la Mancha. Din cîte ştim de pe Wikipedia, domnul respectiv e întruchiparea lipsei de simţ practic absolut. Din motive pe veci necunoscute, el se năpuşteşte cu lancea asupra unei mori de vînt. Nu are importanţă că o maşinărie precum moara de vînt era faţă de lancea lui Don Quijote cam ce e azi un bombardier american B 21 faţă de un pistol cu gaz. Important rămîne lipsa de simţ practic a celebrului hidalgo. Altuia i-ar fi trecut prin țeastă, înaintea atacului, că şi-ar putea strica lancea în aripile morii. Și, între noi fie vorba, o lance costă.
Mă opresc în dialogul (înregistrat) cu Cătălin Pițu, fostul șef al Parchetelor militare, cel care a întocmit Rechizitoriul în dosarul Revoluției, în prezent pensionar, și deci liber de constrîngerile postului, asupra momentului cheie al Căderii lui Ceaușescu. Potrivit Rechizitoriului (citez documentul din aprilie 2019, cel pe care-l văd mult mai bun decît al doilea, cel din august 2022, văduvit de declarațiile din Stenograme), în dimineața lui 22 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu, informat că muncitorii de la marile întreprinderi s-au pus în mișcare spre Sediul CC, le ordonă lui Vasile Milea și lui Tudor Postelnicu „să ia măsuri ferme de interzicere a ocupării zonei centrale a capitalei de către revoluţionari...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 176, anul II, sâmbătă, 23 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ După cum se poate vedea din pag. 2, inaugurăm în acest număr rubrica intitulată: Cronica tulburărilor sociale. Ca orice iniţiativă jurnalistică a ziarului nostru, ea îşi are punctul de plecare în realitate. Sîntem asaltați, în ultimul timp, cu telefoane şi faxuri anunțînd declanşarea unor greve, mitinguri, demonstraţii ale salariaților. Astfel de mişcări au definit, printre altele, anul 1990. Deosebirea mişcărilor din acest an de cele de acum doi ani e însă evidentă. Mişcările din 1990 erau pregnant politice. Se striga Jos comunismul! sau Jos Iliescu! Mişcările din 1993 sînt strict sociale.