Mă opresc în dialogul (înregistrat) cu Cătălin Pițu, fostul șef al Parchetelor militare, cel care a întocmit Rechizitoriul în dosarul Revoluției, în prezent pensionar, și deci liber de constrîngerile postului, asupra momentului cheie al Căderii lui Ceaușescu. Potrivit Rechizitoriului (citez documentul din aprilie 2019, cel pe care-l văd mult mai bun decît al doilea, cel din august 2022, văduvit de declarațiile din Stenograme), în dimineața lui 22 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu, informat că muncitorii de la marile întreprinderi s-au pus în mișcare spre Sediul CC, le ordonă lui Vasile Milea și lui Tudor Postelnicu „să ia măsuri ferme de interzicere a ocupării zonei centrale a capitalei de către revoluţionari, prin folosirea armamentului, ameninţîndu-i că în caz contrar vor fi catalogaţi ca trădători şi sancţionaţi în consecinţă. Drept urmare, ministrul apărării a ordonat deplasarea spre Bucureşti a tancurilor şi trupelor de la UM O 1303 Tîrgovişte, UM O 1057 Mihai Bravu, UM 01088 Slobozia şi UM 01069 Mihai Bravu.” După cum îmi spune Procurorul în cadrul interviului, era vorba de blocarea accesului în preajma Sediului prin crearea unui inel alcătuit din TABURI și militari înarmați.
Ar fi fost obligați militarii să tragă în cei care ar fi încercat să spargă inelul?
Istoria refuză Ce-ar fi fost dacă.
Experiența de la Tien An Men, ca și cea din dictaturile confruntate cu mișcări de masă, arată că mulțimea (cu excepția celei antrenate profesionist) nu riscă în astfel de împrejurări. Chiar și focul în aer o descurajează. Despre muncitorii care porniseră spre Centru nu avem prea multe date. Cum de altfel nu avem prea multe date despre motivele pentru care unii au intrat în sediul CC. Problema a fost și mai este tratată propagandistic. Poporul revoltat voia să-l dea jos pe Ceaușescu. Cum ar fi reușit dacă Sistemul ar fi rămas loial lui Ceaușescu nu ni s-a spus și nici nu se va mai spune. Lingușirea Poporului e unul dintre năravurile cele mai îndărătnice printre politicieni. Ce urma să facă mulțimea o dată ajunsă în Piața Palatului? Să încerce a intra în sediu pentru a-l linșa pe Ceaușescu? Să protesteze zile și nopți întregi? Greu de răspuns. Asta deoarece nici acum nu știm ce i-a făcut pe unii să intre pe geam în clădire. Să fi fost Sindromul locului strașnic apărat?
Sigur e că, după sinuciderea lui Milea, Nicolae Ceaușescu îi ordonă lui Victor Stănculescu, la ora 9,55, să preia îndeplinirea ordinului privind păstrarea inelului. Documentul redă declarația lui Matenciuc Trifan, fostul aghiotant al generalului Stănculescu, în 23 mai 2017:
„Nicolae Ceauşescu i s-a adresat gen. Stănculescu spunîndu-i:
«Tov. Stănculescu, te-am chemat să lucrezi cu mine. Armata nu depune armele. Armata foloseşte toate aceste instalaţiuni (arătînd cu mîna în jurul CC – unde se afla un puternic dispozitiv de apărare compus din trupe terestre cu tehnică blindată plus cei de la Direcţia a V-a, cu scutieri şi restul trupelor de intervenţie). Mergeţi acolo (indicînd punctul de comandă din interiorul CC) şi daţi ordinele necesare».”
Rechizitoriul adaugă imediat:
„Imediat după acest important moment, folosind indicativul ministrului apărării naţionale («Rondoul»), generalul lt. Stănculescu Atanasie Victor a ordonat ca efectivele Armatei să se reîntoarcă în cazărmi, inclusiv vehiculele blindate aflate în faţa CC al PCR. Urmare acestui ordin, în jurul orelor 11:00, au fost retrase din jurul CC efectivele UM 01210 Bucureşti, UM 01305 Bucureşti şi ale Academiei Militare.”
Tot aghiotantul dezvăluie că generalul Stănculescu a ordonat pactizarea cu mulțimea a celor care nu reușiseră să se retragă:
„Am fost martor la ordinul dat de gen. Stănculescu pentru ca generalul Eftimescu să retragă în unităţi efectivele aflate în dispozitivul de apărare din jurul CC, dar să nu se lase dezarmate, însă să pactizeze cu mulţimea.”
Trecerea Armatei de partea Poporului – moment de care va face mare caz ulterior presa năpîrlită la 22 decembrie 1989 –, era rezultatul unui ordin și nu al inițiativei unor ofițeri. Imaginea celor de pe TAB-uri care se pupau cu poporancele a încurajat și mai tare mulțimea pentru a intra în sediu, din convingerea că Armata e de partea Poporului. Pentru Operațiunea ulterioară de albire a Armatei, pactizarea a fost un șiretlic genial. De partea Poporului a trecut și Direcția a V-a, cea care legal avea îndatorirea să-l apere pe șeful statului. Povestește aghiotantul:
„Am asistat inclusiv la abandonarea armamentului din dotare şi ţinutei militare de către componenţii Direcţiei a V-a. Precizez că aceştia purtau nişte scurte de culoare albastră cu guler din blană, fără însemne militare, iar pe dedesubt aveau haine civile. Erau înarmaţi cu pistoale mitralieră. Armele au fost abandonate pe jos.”
Ghinionul securiștilor! Nu aveau vizibilitatea militarilor!
Așadar, la ora 11 Sediul CC al PCR nu mai era păzit de nici un militar. În Piață se putea pătrunde ca pe islaz.
La ora 10, 30 are loc Ședința Comitetului Executiv al CC al PCR. La ședință Nicolae Ceaușescu îl acuză pe Vasile Milea că n-a îndeplinit ordinul să aducă unitățile militare și ca să evite îndeplinirea s-a sinucis. Tot Ceaușescu îi asigură pe cei din Comitet că noul ministru, Victor Stănculescu, va îndeplini ordinul. La 10,50 se dă publicității Decretul prezidențial de instituire a Stării de urgență pe întreg teritoriul României. Printre altele sînt interzise întrunirile publice. Strîngerea demonstranților în Piața din fața sediului e văzută astfel ca infracțiune. La 11,30 în Piață erau peste 80000 de demonstranți. Rechizitoriul le spune impropriu Revoluționari. Impropriu, deoarece ei nu făceau nici o Revoluție. Pur și simplu așteptau. Așa se explică faptul că apariția lui Ceaușescu la balcon îi înfurie pe cei din primele rînduri.
La ora 12 se intră în sediu.
Nimeni n-a explicat care a fost faptul declanșator, o dată ce mulțimea era în Piață de la ora 11. De ce n-au intrat imediat în sediu? Le-a spus cineva celor din primele rînduri că Nicolae Ceaușescu se pregătește să plece cu elicopterul?