Grigore Elisei cunoscu gloria. Fie aceasta și de o clipă. Cumpărase ouă din Piața Unirii și, cu cartonul în mîini, ținut cu mare grijă, ca și cum ar fi fost Sfînta Cuminecătură, o luase pe Calea Victoriei în sus. Trecerea lui stîrni emoții colosale. Simțea priviri căutîndu-l invidioase. Auzea chiar șoapte de admirație. Cîțiva îl opriră să-l întrebe de unde le-a luat. Din Piața Unirii, răspundea el, mirat de atîta interes. Ăia nu mai așteptau amănunte. O rupeau la fugă într-acolo, numărîndu-și banii din mers.
Dimineaţă de decembrie japonez, adică subţire primăvăratec, pe imensa esplanadă a Palatului Imperial din Tokyo. Vine spre noi un grup uriaş de bărbaţi, avînd în frunte o cetăţeancă purtătoare de steag alb. Nu, nu e vorba de un batalion al armatei japoneze care ni se predă, ci de un grup turistic alcătuit din veterani ai războiului din Pacific. Costumaţi, împovăraţi de tinichelele decoraţiilor, ei dau fuga-fuguţa după ţinătoarea steagului: Ghida. Această imagine a unor inşi mai mult sau mai puţin domni, urmînd supuşi un tînăr sau o tînără, o întîlnești în toate locurile celebre din lume. Variantele ei diferă după moment. La Palatul Imperial din Tokyo, grupul o urma pe ghidă în drumul către autocar.
Negruţ, dulăul cu părul negru şi lucios, ca de lăutar dat cu briantină, mă vede dincolo de peluza arsă de frigul iernii. Ar fi de aşteptat s-o ia direct prin iarbă. E mai scurt decît pe alee. Pentru un dulău asta înseamnă: – economie de mers şi, se înţelege, de energie, dată pînă la urmă de oasele tot mai greu de procurat; – şansa de a-mi arăta în chip zdrobitor cît de tare şi-a dorit să mă vadă. Cu toate acestea, Negruț n-o ia de-a dreptul prin iarbă. Se angajează pe aleea de asfalt, ocoleşte clădirea sălii de conferinţe şi o ţine tot aşa, fuga-fuguţa, pe alee. La un metru de mine, se opreşte, ridică botul şi-şi întocmeşte o privire cît mai amicală.
Volumul Monumente medievale din Bucovina îmi semnalează, venind vorba de biserica Arbore din satul Arbore (pe care din nefericire n-am văzut-o) că pîrcălabul Luca Arbore a fost decapitat din ordinul lui Ștefăniță Vodă. Despre Luca Arbore am citit în Frații Jderi: „Jupînul pîrcalab Luca Arbore chemase la poruncă schimburile de străji ale nopţii. De ani şi de ani era tihnă la Neamţu, domnia sa schimbase rînduiala moale a răposatului pîrcalab Albu. Căci ostaşul şi cetatea trebuie să fie în orice clipă gata. De la hotarul unguresc nu sînt decît puţine ceasuri de cale; într o noapte poate descăleca o oaste sub Cetate.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 151, anul I, luni, 21 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Suspendată la doar trei zile de la declanşare, greva tipografilor s-a soldat cu un eșec. Afirmația poate părea prea dură pentru liderii sindicali, pentru muncitorii din tipografii, pentru toți cei care au sprijinit această mișcare de protest. Evenimentul zilei a fost singura publicație care și-a suspendat orice activitate în semn de solidaritate cu greviștii. Aceasta deși ziarul nostru a fost cel mai lovit de întreruperea lucrului în tipografii.