Situația noastră la Paris, după pacea de la București, era lamentabilă. Condițiile în care capitulasem, cu tot eroismul de la Siret, ne ridicaseră, față de aliați, calitatea de beligerant! Rămăseserăm învinși, deși camarazi de arme cu învingătorii. Numai ostracismul la care kommandantura germană osândise câteva personalități dintre cele refugiate la Iași ne-a dat putință să ne reabilităm pe lângă cei care dictau pacea. Dintre deportați, Take Ionescu era, la Paris, unicul român cu credit în lumea politică. Cu el vorbea Lloyd George; lui i se destăinuia Clemenceau...
S-a declanșat Operațiunea Cei doi pisoi. Îi spun așa, deoarece n-am la îndemînă un nume mai inspirat. Apropos. Cum se reușește uneori să se dea operațiunilor inițiate de serviciile secrete nume de cod atît de interesante? Așa cum am mai scris în acest jurnal al relației mele cu mîțele și cîinii, titularul casei e Tzontzy, un pisoi devenit deja eroul scrierilor mele. Un fel de Ahile pentru Homer. E un pisoi afurisit și tocmai de aceea mi-e simpatic. Cînd mi-e lumea mai dragă, dacă-l ating tresare imediat și prinzîndu-mi mîna cu lăbuța, mă mușcă.
Sena, Tamisa, Potomacul n-au nevoie de nici o prezentare. Cum spui numele uneia dintre ele, cum te duce gîndul la oraşele pe care le străbate: Parisul, Londra, Washingtonul. Chao Phraya (Râul Regilor) trece prin inima Bangkok-ului. Şi deşi capitala Thailandei nu-i de ici, de colea, dacă ne gîndim că adăposteşte peste 8 milioane de locuitori, Chao Phraya nu se bucură de faima suratelor sale europene. Oricum, toată lumea ştie de oraşul de pe Sena, oraşul de pe Tamisa, oraşul de pe Neva, ba chiar şi de oraşul de pe Tejo, pe numele său geografic Lisabona. Nu cred ca un text folosind în loc de Bangkok porecla „Oraşul de pe malurile Chao Phraya” să provoace la lectură altceva decît o ridicare din umeri.
Cu Cornel Catană continui acasă, în sufragerie, lucrul la Istoria Literaturii Proletcultiste. Mă amărăște nițel lipsa de vioiciune a textului, dar mă uimește, în schimb, încăpățînarea mea de a lua în serios chintale de maculatură. Și cînd te gîndești că în timp ce eu înghețam la sala trei a BAR, citind și fișînd prostiile astea, la restaurantului Uniunii Scriitorilor, peste drum de Bibliotecă, unii se dădeau dizidenți, deși pe vremuri făcuseră irespirabil aerul literar cu ambițiile lor proletcultiste.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 382, anul II, joi, 23 noiembrie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Dificilă, extrem de dificilă, misiunea unui analist cînd se află în fața unor evenimente precum cele de la Moscova. Situația se poate schimba de la o clipă la alta. Orice întîmplare, chiar și una aparent neînsemnată, riscă să ducă, prin explozia produsă, la un moment pe care urmașii noştri îl vor citi în cărțile de istorie. Aparţinînd, prin vechime, preistoriei, procesul tipografic din România de azi pune între scrisul autorului şi expresia lui tipărită o distanţă de aproape o noapte.