Mările despre miazănoapte, în genere foarte mișcătoare, iau cîteodată înfățișarea perfectă a unei oglinzi. Pe vaste întinderi suprafața lor nu mai prezintă nici un creț; nici o suflare nu mai este în aer; pe cer, nici un nor; parcă marea a murit; e un cadavru nemișcat; și această înțepeneală durează uneori săptămîni întregi. Navigatorii cu pînze, de orice vajnică furtună, de orice uriaș ciclon, n-au mai mare groază decît de această stare cadaverică a mării, pe care ei o numesc calme plat, liniște lată. O corabie cu pînze, în mijlocul unei liniști late, rămîne pe loc fără putință de mișcare...
Talk-show transmis în direct la TV. E unsprezece dimineaţa, timp cu totul și cu totul contraindicat dezbaterilor despre deficitul bugetar. Şi totuşi, în platou, moderatoarea şi invitatul ei – un subsecretar de stat de la Finanţe – discută despre măsurile pe care ar trebui să le ia guvernul pentru a reduce deficitul bugetar. Pentru invitatul emisiunii e un moment ieşit din comun. Se află întîia oară într-un studio TV. A ajuns aici din întîmplare. Cel trimis, de regulă, să reprezinte ministerul la întîlnirea cu telespectatorii s-a învoit azi de la serviciu. A telefonat nevastă-sa la prima oră, că e bolnav.
America a fost una dintre puţinele ţări care mi-au dat impresia că sînt acasă şi nu hăt-departe, peste mări şi ţări. Acasă, nu în Bucureşti, ci în Găgeşti Deal, printre ai mei. Japonezii mi-au stîrnit, de exemplu, sentimentul de superioritate. Superioritatea individualismului european faţă de colectivismul asiatic. Va fi jucat un rol în această prostească îngîmfare şi diferenţa de gabarit dintre noi, albii, europeni, şi ei, galbenii asiatici. Japonezii sînt mici de statură, mai mici, sigur, decît noi, europenii. Printr-o mişcare sufletească stupidă, m-am trezit privindu-i ca pe nişte copii.
Lucrul la rubrica Istoria presei romîne trăite de mine însumi m-a obligat să cercetez pe lîngă colecțiile de publicații și cărți dedicate presei noastre. Una dintre acestea – de neocolit pentru cine vrea să știe cîte ceva despre ziarele și revistele apărute în România de a lungul timpului – rămîne lucrarea în patru volume Presa românească de la începuturi pînă în prezent. Dicționar cronologic 1790-2007. La fiecare publicație autorul – regretatul Ion Hangiu – redă din primul număr Programul redacțional și un text semnificativ pentru acest Program.
Despre revista Echinox s-au scris multe articole, ba chiar și cîteva cărți; una reprezentînd o antologie de texte. La ora actuală, Echinox, subintitulată Revistă de cultură a studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, apare sub egida Fundației Culturale Echinox. N-am nici o îndoială că e o publicație culturală remarcabilă. Asta nu înseamnă că Echinox de acum se poate compara ca importanță cu Echinoxul din anii de dinainte de 1989. Locul unei publicații în istoria presei se deslușește prin raportarea ei la conjunctură. Că acum se tipărește la Cluj o revistă de cultură cu numele de Echinox nu e o știre.