Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 214, anul II, marți, 9 martie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Am mai scris în acest spaţiu – şi nu o dată – că interpelările din Senat şi Camera Deputaților nu sînt, în multe cazuri, la înălțimea de prestigiu şi autoritate ale uneia din principalele instituții democratice de la noi: parlamentul. O interpelare e, înainte de toate, un act de responsabilitate. Cel ce o face – deputat ori senator – trebuie să ţină cont de cîteva reguli elementare. Dintre acestea, la loc de frunte se situează regula, de altfel de la sine înţeleasă...
Legendara disponibilitate a lui Nichita Stănescu de-a face literatură în orice moment şi din orice poziţie a dat literaturii române una dintre cele mai frumoase cărţi de meditat cu voce tare, Respirări, editura Sport-Turism, 1982. Ea strînge la un loc textele risipite de Nichita Stănescu prin reviste, alăturîndu-le unei suite de desene ale autorului, de o înduioşătoare naivitate prin ambiţia de a fi altceva decît ceea ce sunt: nişte mîzgălituri. O linie încovoiată, ca un cîrlig de prins peşte, ţine să fie, conform scrisului de mînă al autorului...
Cine vrea să înțeleagă ce s-a petrecut, de fapt, în România, la finele lui decembrie 1989 se confruntă cu mai multe oferte. Poate da gata, de exemplu, un Everest de cărți și articole dedicate evenimentului, un eveniment care riscă să devină, prin exploatare nesăbuită de către oficialitate, un fel de 23 August de Iarnă. La sfîrșitul lecturilor va ști că mult poreclita Revoluție română a fost în realitate o lovitură de stat pusă la cale de KGB.
Pe Marele Bulevard zebra din dreptul Parcului a dat naștere, ca de obicei, unei cozi impresionante de mașini. Ultimul care se angajează pe această veritabilă punte suspendată e un tînăr într-o scurtă de piele descojită de vreme, cu sîrmele telefonului mobil în urechi și un rucsăcel în spate, unul ca de copil ieșit în parc cu bunicul. Între timp Stopul a zvîcnit pe roșu. O Dacie îl claxonează îndelung și agresiv.
În noaptea de Ajun, cînd veniră cei trei Crai de la Răsărit, Mihai Bombei din Vintileasa Deal, şedea în pat, numai în izmene, şi citea „Albina”, publicație pentru țăranii muncitori. Nu ninsese de loc în această iarnă. Vîntul, care bătea într-una de cîteva zile, purta de colo pînă colo nori de praf şi nisip şi, din cînd în cînd, ca şi cum s-ar fi înfuriat, îi azvîrlea în fereastră. Astupat cu o pătură roasă, în mijlocul căreia se zărea, alb- roșietică, urma unui fier de călcat, geamul zuruia mărunt.
