Ca de obicei, iau masa de prînz în bucătărie. La puțin timp după începere, ridic privirile și o întreb pe Doina: – Dar Motty unde e? Lipsește Motty. O situație nemaiîntîlnită pînă acum. Dimineața și la prînz, mirosind (la propriu) că e rost de ceva de halit, Motty își face apariția în bucătărie. De data asta nu s-a întîmplat așa. Deși au trecut mai mult de zece minute de cînd m-am așezat la masă, Motty nu s-a ivit. Cu atît mai ciudat cu cît Doina e și ea în bucătărie. De regulă, Motty o urmează ca un cățel.
WC în tufișuri Trenul navetă n-are WC. De fapt, are, dar a fost interzis de Oficiul de Protecție a Consumatorului, pentru că nu i se închidea ușa după plecarea garniturii din gară. Potrivit Procesului-verbal de constatare, călătorul dinăuntru se stresa la gîndul că, dintr-o clipă într-alta, cineva putea deschide ușa spunînd: — Pardon! Asta – susțineau inspectorii OPC – afecta cu precădere Treaba Mare la bărbați și Treaba Mică la femei. Trenul a continuat să funcționeze. La învoială cu mecanicul, garnitura se oprește în plin cîmp din oră-n oră, pentru ca distinșii călători să coboare și să-și facă nevoile în tufișuri. Timp de staționare:
Mulți sînt convinși că faimoasele avertismente Feriți-vă de pickpokets! sînt afişate peste tot în lume pentru ca turiştii să fie atenți la hoții de buzunare. Eu nu cred asta. Eu cred că sloganele au menirea de a atrage cît mai mulți turiști. Ca, de exemplu, în bătălia pentru ceea ce aș numi exploatarea tradițiilor. Turiștii se dau în vînt să cunoască tradițiile locurilor în care au ajuns contracost. Nu însă și ale locurilor de unde au plecat. De acestea se interesează turiștii care vin în locurile din care alți turiști au plecat. E o realitate care îţi sare în ochi îndeosebi la Londra.
Numărul 2, din 13 februarie 1990, al săptămînalului Expres, dezvăluie prin caseta redacțională că eram deja oficial redactor-șef. Cornel Nistorescu apare ca director, pe pagina întîi, chiar sub titlul ziarului. Spun, oficial, deoarece, deși caseta numărului anterior, primul număr al publicației, mă consemnează printre redactori, fără a-mi preciza funcția, plasarea mea primul, înaintea redactorilor înșirați în ordine alfabetică, spune că eram deja de la primul număr redactor-șef. De altfel, primul număr, asemenea tuturor numerelor pînă cînd am plecat la Zig-Zag, mărturisește și influența viziunii mele asupra unei gazete.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 188, anul II, sâmbătă, 6 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Viata politică din ultimul timp e tulburată, printre altele, de ceea ce am putea numi, făcînd apel la un clişeu gazetăresc, cazul Doina Cornea. Cum se întîmplă fatal în România de azi, cazul a luat amploare de la o zi la alta. Și cum se întîmplă fatal în România de azi, vîlvătăile iscate în jurul lui i-au estompat, încetul cu încetul, contururile. Un fapt nu poate fi însă radiografiat profund decît plecînd de la realitatea lui. Altfel, sîntem nevoiți să plutim în sfera lirismului fără acoperire sau a abstracţiunilor fără legătură cu viața. Iată de ce analiza cazului Doina Cornea trebuie să pornească de la ceea ce s-a întîmplat în realitate.