Ca de obicei, iau masa de prînz în bucătărie. La puțin timp după începere, ridic privirile și o întreb pe Doina:
– Dar Motty unde e?
Lipsește Motty. O situație nemaiîntîlnită pînă acum. Dimineața și la prînz, mirosind (la propriu) că e rost de ceva de halit, Motty își face apariția în bucătărie. De data asta nu s-a întîmplat așa. Deși au trecut mai mult de zece minute de cînd m-am așezat la masă, Motty nu s-a ivit. Cu atît mai ciudat cu cît Doina e și ea în bucătărie. De regulă, Motty o urmează ca un cățel.
Spre surprinderea mea, apare Tzontzy!
După felul cum merge mi-e greu să ghicesc de ce a sosit.
Sunt rare situațiile în care Tzontzy își face apariția în bucătărie.
Posibile explicații:
a) S-a plictisit și vrea să-și găsească o ocupație.
b) L-a văzut pe Motty dormind pe undeva și și-a dat seama că bucătărie e liberă. Rare sunt cazurile cînd Tzontzy apare într-un loc în care se află deja Motty. E și semnul unui orgoliu ieșit din comun:
– Ce să caut eu acolo unde e amărîtul ăla de Motty?
c) A venit în inspecție la fața locului, îngrijorat ca nu cumva noi să facem ceva deosebit fără ca el să fie prezent.
Cînd vine în bucătărie, Tzontzy ține să ne demonstreze că el e Șeful.
Sare pe masa la care mănînc, pășește printre pahare fără a răsturna vreunul și la un moment dat se așează didactic pe suprafața mesei. Stă acolo nemișcat pînă i se urăște. Se deranjează doar cînd îl trag de coadă.
Acum însă, spre și mai marea mea uimire, Tzontzy nu sare pe masă. Vrea să ajungă pe pervaz, acolo unde stă de obicei Motty. Îmi dau seama că acolo vrea să ajungă după felul în care, așezat în coadă, se uită în sus la aragaz, pe care ar trebui să sară pentru ca mai apoi să treacă pe pervaz.
Pe aragaz, mai precis pe ochiul dinspre bucătărie, clocotește o oală cu apă pusă la fiert. Sub ea tremură semnificativ flăcările albastre ale focului aprins. Dacă n-ar fi oala, pentru Tzontzy lucrurile ar fi simple.
Ar face un salt pe aragaz și de aici, printr-un salt scurt, ar fi pe pervaz.
Pentru asta ar fi nevoie să ajungă acolo unde e acum oala clocotindă.
De jos, de pe podele, Tzontzy calculează pe unde să ocolească oala pentru a putea sări pe pervaz. Se pare că a găsit traseul odată ce-l văd ajuns pe aragaz. De la locul în care a aterizat o ia spre pervaz. Dă să ocolească oala și focul prin partea dinspre perete. Căldura focului și clocotul oalei îl fac să dea înapoi în marșarierul tipic pisicesc. Încearcă să ocolească focul pe partea dinspre bucătărie. Din nou, înapoi.
– O să abandoneze! gîndesc eu cu voce tare.
– Nu va abandona! mă contrazice Doina, după ce i-l arăt pe Tzontzy sărit înapoi pe podele.
Calculează noul traseu.
Îmi imaginez creierul lui Tzontzy sub forma unui computer. Sunt trecute în revistă milioane de posibilități de a ajunge pe pervaz.
Tzontzy a sărit pe chiuvetă. De pe chiuvetă o ia pe mașina de spălat pentru a ajunge iar pe aragaz.
Încearcă din nou!
Urmăresc cu satisfacție răutăcioasă noul traseu al lui Tzontzy.
A ajuns pe aragaz, locul eșecurilor anterioare.
Apelează din nou la cele două trasee.
Amîndouă imposibile.
Așezat în fund Tzontzy se uită la noi.
– Dă-i o mînă de ajutor! îi spun eu Doinei impresionat de drama lui Tzontzy. Ia oala de pe aragaz și stinge focul.
Doina refuză.
Aha, nu vrea să întrerupă fierberea oalei!
– Ia-l în brațe și pune-l pe pervaz!
Doina refuză.
– Lasă-l să se descurce singur. Va găsi el o cale!
Eu însă nu cred că va găsi.
Nici Doina, în locul lui n-ar găsi o cale decît să-și pună un costum din azbest.
Cu această concluzie părăsesc locul încercărilor lui Tzontzy.
M-am convins că și Tzontzy e om.
De aia nu poate face ceva imposibil.