Gratie sârguinței ultimilor directori, Teatrul nostru Național a ajuns să nu mai aibă ce invidia la instituțiile similare din occident. Afară de Chatelet, prevăzut cu mașini fantastice pentru feeriile mirobolante, pe nici o scenă din lume nu se reprezintă, mai fastuos și mai la punct, Femeia îndărătnică ori Bizantz, ca la Teatrul nostru Național – și, cu foarte rare excepții, actorii noștri pot, cu demnitate, să țină roluri protagoniste la Comedia Franceză, de exemplu. E drept că arta dramatică duce, azi, pe lângă satisfacțiile de amor propriu, și la succese materiale pe care le-ar jindui magistrații de la Casație...
În linii mari, tragedia pisoiului deja zis al nostru s-a încheiat. L-am lăsat pe balcon și am plecat la Sinaia pentru cîteva zile. – Nu moare? m-am interesat eu mai mult din nevoia de a-mi exprima solidaritatea cu soția, decît din grija față de viața pisoiului. La fel se întîmplă și pe Glob. Cînd are loc undeva o tragedie, toți șefii de stat se grăbesc să-și exprime solidaritatea cu „poporul greu încercat”. «Poporului greu încercat» nu-i e nici mai bine, nici mai rău dacă nimeni de pe Glob nu și-ar exprima solidaritatea. Cînd stai în marginea casei tale făcute de cutremur un dîmb de cărămizi, îți e egal dacă șeful statului Burundi își exprimă sau nu solidaritatea cu tine.
De ce-am fost la Paris acum, la început de an și sfîrșit de vacanță? Sunt multe motive să mi se pună această întrebare de cei care mă știu cît de cît. De la 5 ianuarie 2020, ca de fiecare dată în postdecembrism, viața politică se trezește. Televiziunile trec de la durerile de stomac provocate de prea multe porcării alimentare la durerile de cap provocate de prea multe porcării politice. A pleca din țară în această perioadă înseamnă a lipsi de la o mie și una de nopți care sunt talk-show-urile din prime time.
Ion Vinea, din a cărui publicistică de talent, mă înfrupt, e plictisitor prin concentrarea excesivă pe cronica literară. Cînd e ironic mai are farmec, dar cînd vrea să fie amabil nu depășește platul. Dintr-un text despre Paul Verlaine, Paul Verlaine și simbolismul, din Seara, 22 iulie 1914, rețin însă această mărturisire a poetului francez: „«Nu văd un nimic în instinctul meu care să mă forțeze să caut pe un pentru ce al lacrimilor mele; cînd sînt nenorocit, scriu versuri triste, și asta-i tot, fără altă regulă (...)»”
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 129, anul I, joi, 19 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Ieri după-amiază, Parlamentul a dezbătut Programul și lista noului Guvern. Ca și în alte cazuri, ședinţa a stat sub semnul dramaticului. Anunțul făcut de dl Adrian Năstase, că Televiziunea va transmite numai pînă la oro 20:00, a creat o cumplită tensiune în rîndurile domnilor deputați și senatori reuniți sub cupola celei care a fost, pînă nu demult, Marea Adunare Națională. Cei ajunși la tribună au căutat din răsputeri să stea cît mai mult acolo, lîngă microfon și în fața camerei de luat vederi.