„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Falimentul dlui Adrian Năstase

Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 129, anul I, joi, 19 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“

Ieri după-amiază, Parlamentul a dezbătut Programul și lista noului Guvern. Ca și în alte cazuri, ședinţa a stat sub semnul dramaticului. Anunțul făcut de dl Adrian Năstase, că Televiziunea va transmite numai pînă la oro 20:00, a creat o cumplită tensiune în rîndurile domnilor deputați și senatori reuniți sub cupola celei care a fost, pînă nu demult, Marea Adunare Națională. Cei ajunși la tribună au căutat din răsputeri să stea cît mai mult acolo, lîngă microfon și în fața camerei de luat vederi. Pentru acest nobil scop, ei au pus în joc toate mijloacele vicleniei copilărești: de la șterpelitul minutelor pînă la implorarea sălii. Cei cărora nu le venise rîndul la cuvînt ședeau să plesnească de enervare că revărsarea oratorică a colegilor le răpește un drept: cel de a fi văzuți la televizor de cei dragi. Egoismul, ferocele egoism uman, și-a spus din plin cuvîntul. Toată lumea s-a bucurat pur și simplu de nenorocirea ce l-a lovit pe senatorul muncitoresc-ţărănesc Adrian Păunescu. Nemulțumit de o întîmplare petrecută de dimineață, domnia sa a intrat în grevă parlamentară. Judecînd după proporțiile luate de baladistul celor doi președinți succesivi – Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu – aș spune că domniei sale i-ar fi fost mult mai profitabilă o grevă a foamei. Sînt însă sigur că, la ora deciziei sale tragic, Adrian Păunescu nu știa că ședința se transmite la televizor. Altfel n-ar fi renunțat atît de ușor, în favoarea lui  Corneliu Vadim Tudor, la râvnitul prilej de a se ivi pe micul ecran. Conştienți de cît timp le-ar fi mîncat Adrian Păunescu, vorbitorii au răsuflat uşurați. Cu adevărat fericiți parlamentarii  n-au fost decît la 19:50, cu zece minute înaintea orei fatale, cînd dl Adrian Năstase a anunțat că Televiziunea va transmite în direct pînă la încheierea ședinţei.

Scriam în numărul de marți că reprezentanții opoziției n-au găsit cea mai bună atitudine față de demagogia pe cît de deșănțată, pe atît de agresivă practicată de Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu în incinta Senatului.

Superioritatea intelectuală cu care senatorii opoziției stau de-o parte, în timp ce sus-numiții comedianți își fac de cap la microfonul instituției, nu e dintre cele mai fericite. O fi ea bună această superioritate la Academie, nu însă într-un Senat ale cărui ședințe sînt urmărite, grație Televiziunii, de oameni de tot feIul. Printre aceștia se găsesc mulți care să pună obrăznicia celor doi pe seama faptului că au dreptate și cumințenia opoziției pe seama faptului că nu o are. Ieri însă, opoziția a ieșit din această păguboasă espectativă. Și nu oricum, ci cu brio. Intenția dlui Dinu Patriciu mi s-a părut salutară. Așa-zisul senator Corneliu Vadim Tudor (spun așa-zisul, pentru că mă pufnește rîsul ori de cîte ori mă gîndesc că acest titlu solemn, senator, îl poartă un cetățean care umblă săptămînal, în România Mare, prin chiloții adversarilor săi politici și publicistici) trebuia pus la punct. Discursul său a fost o splendidă manifestare demagogică. Nimic din ce a cuvîntat domnul reprezentant al Partidei Naționale (altă aberație, un partid care e partidă, adică nu bărbat, ci muiere)
n-avea vreo legătură cu subiectul; dezbaterea Programului și listei noului Guvern. A fost, ca și în Senat, o noua tentativa a Partidei Naționale de a folosi transmisiile televizate din Parlament pentru a face propagandă naționalist-comunistă. Responsabilitatea acestui moment cade în întregime în seama domnului Adrian Năstase, conducătorul ședinței. Tot în seama domniei sale cade și scandalul din final, cînd opoziția, pe drept cuvînt, exasperată de bunăvoința arătată de fostul ministru de Externe aberațiilor unui Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Păunescu, a părăsit sala. E greu să-mi explic atitudinea domnului Adrian Năstase. Împărtășește domnia sa demagogia naționalist-comunistă? Sau e vorba, mai degrabă, de o biată incapacitate de a ține în mînă o ședință stăpînită de pasiuni politice? Indiferent de răspuns, am impresia că președinția Camerei Deputaților riscă să fie, pentru dl Adrian Năstase, o etapă pe un drum la capătul căruia se află falimentul său ca om politic.