Grija de țărani. Cînd spun grija pentru țărani – și fiecare din departamentele dvs. are legături cu această țară, pentru că de acolo vine și energia și viața, și ei mor de foame – atunci trebuie să vă preocupați de acest lucru, pentru a îmbunătăți starea țărănimii. Vă rog să luați măsuri.
Nelu Carabanea nu şi-ar fi revenit, poate, niciodată din lovitura primită prin legea care obliga firmele de profeţii să aibă un procent de 50% îndepliniri, dacă, la un moment dat, Bacalaureatul nu s-ar fi transformat într-un veritabil măcel naţional. Tot mai multe odrasle de proaspăt îmbogăţiţi ţineau morţiş să obţină diploma. Babacii le-ar fi dat bani de Mercedes sau de sejururi în Caraibe fără a avea Bacalaureatul. Le-ar fi dat şi dacă ar fi fost analfabeţi. Nu de alta, dar nici babacii nu şedeau prea bine cu şcoala, astfel că le-ar fi fost greu să-şi dea seama că odraslele abia dacă o rupeau cu tabla înmulţirii.
Excepţie făcînd 2015, cînd am fost la Regio di Calabria, unde n-am dat peste ţipenie de Revelion în stradă, toate revelioanele din străinătate le-am petrecut împreună cu băştinaşii din locul de popas turistic. Am petrecut e un fel de a spune. Nu mă imaginaţi destupînd sticla de şampanie cu cîteva minute înainte de Miezul nopţii, nici umblînd prin mulţime cu coarnele roşii electrice cumpărate de la ambulanţi...
Prin folderele de eseuri găsesc rupt dintr-o carte a lui Nae Ionescu un citat despre deosebirea dintre omul de reflexie și omul de acțiune: „Iar ceea ce de obicei numim noi un om inteligent e mai degrabă contrariul unui om de acţiune. Inteligenţa este prin natura ei o facţiune analitică, ea despică realităţile şi pe cele pentru şi pe cele contra. Ba fiind, inteligenţa pune frîne gestului, le poate păzi de eroare şi e insucces, dar în acelaşi timp, poate acţiona inhibitiv, cum se întîmplă de fapt” (Nae Ionescu, Roza vînturilor, Editura Cultura Naţională).
Dacă oamenii obişnuiţi se ceartă pe stradă, noi ne certăm prin gazete. Am căzut şi eu în această capcană. Am avut o perioadă în care răspundeam imediat după fiecare atac, dar acum am mai renunţat să fac aşa ceva. Pot să vă spun însă că în spatele polemicilor din ziare şi în spatele unor articole sînt interese economice foarte puternice şi că, din nefericire, sînt tot mai puţin oameni care cred cu adevărat în scris, care şi-au făcut din scris o profesiune de credinţă. Pentru mulţi, scrisul e doar un mijloc de a deveni mai bogaţi şi mai puternici. Eu sînt cel mai fericit atunci cînd scriu pentru prima dată un text.