Grija de țărani. Cînd spun grija pentru țărani – și fiecare din departamentele dvs. are legături cu această țară, pentru că de acolo vine și energia și viața, și ei mor de foame – atunci trebuie să vă preocupați de acest lucru, pentru a îmbunătăți starea țărănimii. Vă rog să luați măsuri. Toate acestea, bineînțeles, se vor transforma în instrucțiuni, încet-încet, care își vor găsi loc în programul de guvernămînt care va apare într-o bună zi. Pînă atunci, însă, mașina Statului nu trebuie să stea în loc.
Dvs. trebuie să cunoașteți însă și punctul de vedere al Generalului Antonescu.
Eu nu centralizez, eu pedepsesc însă pe acela care trebuie să realizeze ceva și-mi ascunde adevărata situație. Nu pot da altceva decît directive generale. Aceste directive se execută cu energie, cu credință, inteligență și cinste. Nu vreau ca la fiecare pas să fiu întrebat cum văd problema cutare și nu vreau ca nici mai jos să se petreacă acest lucru.
Datorită acestui lucru, probleme esențiale rămân în suferință.
De exemplu, Ministerul Sănătății nu a putut niciodată să facă o operă reală, deși multe sunt racilele pe care trebuia să le repare, racile care au distrus aproape Națiunea (sifilis, malarie, alcoolism, lipsa de hrană, etc.), pentru că nu știe să se apere. În special alcoolismul face ravagii. Țăranul, tot ce cîștigă, risipește pe băutură. Vom lua în această privință măsuri ce vor îngrădi posibilitățile de desfrâu ale Națiunii. Mă gîndesc la ceea ce fac englezii, care nu lasă deschise cîrciumile în orele de lucru, ci le lasă deschise fie numai între 11-13, fie între 12-14 sau între 7-9 seara, restul timpului cîrciumile fiind închise. Este un sistem foarte bun care s-ar putea aplica și la noi. În felul acesta se va forma o proprietate mijlocie, o clasă țărănească mijlocie, de unde ies elite și care vor fi stîlpii de rezistență ai Țării. Pentru că cloroformizarea aceasta de la oraș, care va trebui reformată și care ne-a dat pregătirea pe care o avem și forța de rezistență pe care o știți, trebuie să înceteze.
Dacă un alt Stat, cu alta structura la bază cu o pătură burgheză mai puternică, ar fi fost supus la acest examen, el ar fi fost capabil să reziste la această furtună mai mulți ani, chiar dacă în timpul unei generații ar fi avut o conducere nefastă, cum am avut noi timp de 10 ani. Țara românească neavând nici o structură celulară armonizată, a căzut după cîțiva ani de domnie, care a dat exemplul ce a dat.
Deci, grija pentru țărănime. Nu mai țineți mîna sus; să vă uitați în jos, pentru că numai așa o să duceți Statul sus.
În privința uniformelor; să le dezbrăcați și să aruncați de pe ele toate postavele inutile. Chestiunea uniformelor a constituit prima mea ceartă cu Regele Carol al II-lea în iulie 1930. Uniforma de război, aceasta să fie azi uniforma ofițerului. Dacă nu mi-e rușine să mor la război cu ea, pe cîmpul de luptă, nu mi-e rușine să o port în casa burgheziei, ale cărei facultăți și calități le cunoaștem cu toții.
Șapca și casca, munca la cazarmă, acestea trebuie să fie ale ofițerului.
Raporturile cu Palatul. Una dintre cauzele care au constituit pentru mine o problemă importantă încă de cînd eram tînăr – pentru că soarta mi-a rezervat dreptul să nu fiu chemat decît în momente grele, dar cînd a venit la împărțirea beneficiilor, onorurilor, căpitanul, maiorul… generalul Antonescu trebuia îndepărtat, ignorat, umilit, trebuia micșorat ca nu cumva să ridice capul, și aceasta provenea din cauza clicii care se aduna în jurul Tronului. Clica exista și sub Regele Ferdinand; în timpul războiului luam o dispozițiune și se trimitea vorbă să se facă altfel, pentru că, am spus, existau atunci două state majore: unul care are toată răspunderea și nu are putere, altul care nu are nici o răspundere, dar are toată puterea. A fost cazul acesta petrecut recent, cînd nu oamenii au fost răi, ci faptul că au fost conduși rău, sau au fost împiedicați să lucreze cum ar fi vrut, a dus la dezastru. Un ministru nu putea să facă nici cît un portar și, cîteodată, nu se pricepea la nimic, cum este cazul lui Urdăreanu – un incapabil, un sforar. Dar acești sforari, vă aruncau greșelile în seama dvs., domnilor. Iată cum mocirla se pusese în capul dvs. Nu trebuie să credem că ceea ce facem noi nu este judecat de țara întreagă. Țăranul judecă și judecă cu bunul simț atavic românesc.
S-a terminat cu trecutul, în această privință.
Palatul nu se va mai amesteca în nici o problemă a Statului, și acel ministru sau funcționar al Statului ce va fi prins de mine, va fi destituit imediat și sancționat.
Am să fac Statutul Casei Regale și îl voi impune la toți. Chiar de pe acum am dat indicațiuni principale de drepturile pe care le vor avea aghiotanții regali și ele vor fi de așa natură, ca să nu mai facă acolo clica (trei luni numai vor sta la Palat aghiotanții regali și apoi se vor schimba; cu această măsură nu vor prinde aderență cu Tronul și cu această măsură putem să trecem cîți mai mulți ofițeri la Palat și Regele va putea să-și cunoască Armata lui).
Cînd Regele va deveni cu vîrsta și mintea ca să-și dea seama de problemele Statului, vă rog să luați notă de acest lucru, nimeni nu va putea să-i supună problemele de Stat și oricine și pe orice treaptă s-ar găsi în Stat, va fi destituit de mine, și motivat în fața Națiunii. Sub guvernarea trecută, Regele s-a amestecat pînă și în finanțele Țării și nu voi aminti păcatele multe care s-au comis la Banca Națională cu faimoasele fonduri secrete.
Fondul secret se poate justifica; eu l-am justificat în timpul războiului. Dar în Armată eu nu l-am putut justifica și aici eram tocmai opus cu generalul Samsonovici. Întîmplător, cînd mi s-a încredințat Statul Major (predecesorul meu, fostul general Lăzărescu), am găsit într-un sertar un tablou secret, unde se arăta sumele pe care generalul Glatz, Moruzov, ș.a., urma să le ia fiecare din fondurile secrete. Actul acesta este în posesia mea și peste puțin timp, îl voi publica, ca să se vadă în ce hal ajunsese Statul acesta.
Această imoralitate o vedem generalizată. D-l Ministru Leon mi-a spus că unul dintre funcționarii săi lua 900.000 lei leafă din diferite comisiuni. Vă întreb dacă o crimă mai mare se poate comite într-un Stat? Cîtă inconștiență și imoralitate trebuie să aibă un funcționar ca el să încaseze în fiecare lună 900.000 lei din diferite consilii.
Domnilor, nu se poate crimă mai mare; și am să introduc pentru aceasta pedeapsa cu moartea și voi executa. Așa cum ei nu au avut grijă de granițele noastre, nu pot să am milă cu astfel de nemernici.
Nimeni nu va trece prin fața Palatului decît ca să se închine în fața unui simbol. El este numai un simbol și nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului.
Regelui Carol al II-lea, în anul 1933, cînd am fost șef de Stat Major, i-am spus: «Ești pe traiectorie, Majestate, și s-ar putea să te lovească glonțul, vei face greșeli politice și Națiunea te va alunga.»
Nu numai atunci, dar totdeauna, eu i-am spus adevăruri grozave Regelui și m-am opus chiar formulei: Rege și Națiune, spunînd că întîi trebuie să fie spusă Națiunea. Din ea trăim, prin ea venim și respirăm, pentru ea trebuie să murim.
Deplinele puteri. – Domnilor, aceste puteri eu nu le-am luat dintr-un instinct bestial – să zic așa – de a porunci unui popor și de a da directive în Stat, de a abuza de putere sau de a mă împodobi cu un absolutism oriental. Țiu să vă spun, am avut pentru moment ezitarea dacă e bine să dau sau nu lovitura de Stat, să tai adînc cu bisturiul ițele acestea cu care era țesut Statul. Simțind că și de astă dată voi fi păcălit – și am fost pe o muchie de cuțit să fiu omorît la ora 3-4 dimineața, cînd chestiunea era aproape eșuată. Știind însă elementele pe care se sprijinea, am dat această lovitură, trimițîndu-i scrisoarea prin care i-am cerut să abdice – dîndu-i timp pînă la ziuă.
Deci, de deplinele puteri nu voi abuza; eu nici nu am apărut în fața mulțimei, din modestie; nu mă interesează, mă enervează acest lucru. Vă rog chiar să părăsim această plăcere de a ne fotografia cu șefi sau subșefi pentru orice lucru. Deci, să ne punem serios pe muncă și să părăsim toate aceste paiațerii inutile.
Acesta este sensul deplinelor puteri.
Ele nu se opresc la mine, ele merg la dvs. și merg pînă jos de tot, pe treapta ierarhică și înțeleg prin aceasta ca dvs., să vă ocupați și să executați, – să nu veniți la mine cu orice chestiune, ci să aveți curajul de a vă lua răspunderea unei acțiuni. Să învățați pe toți, de la cel mai mic, pînă la cel mai mare, să-și ia răspunderea unei acțiuni, să-i învățați că sînt în serviciu real. Mai mult, fiind servitorul credincios al Națiunii, el trebuie să se poarte bine cu Națiunea, nu ca pînă acum, să bruscheze lumea și aceasta fiindcă deținea o parte din autoritate, închipuindu-și ca îi este permis orice.
Omenie în raporturile cu cei mai mici; pînă azi noi am arătat slugărnicie cu cei mari și brutalitate cu cei mici. Se vedea cum un conducător care avea în stînga un țăran, se purta rău cu el și cum, imediat apoi, observînd în dreapta lui un individ de sus, se pleca pînă la pămînt.
Deci, în acest sens, să luați deplinele puteri ale mele, care trec la dvs. toți, în celulele în care sînteți, pentru a le întrebuința spre îndreptare.
Instituțiile Statului. O chestiune care mă preocupă este aceea a instituțiilor din acest Stat: Școala, Familia, Biserica, Armata și Administrația Statului, elemente de a căror forță de rezistență depinde însăși ființa Statului.
Deci, aceste elemente trebuie să le dezvoltați. Mai cu seamă mă gîndesc la Familie pe care o vom readuce în căminuri, căci astăzi familia a ieșit din căminuri. De soț nu mai vorbesc. Dar femeia ieșind din cămin se duce la cinematograf, face intrigi și chiar spionaj – pe acestea din urmă le voi da fără jenă în fața Națiunii; am avut o răbdare de martir, dar eu știu că erau persoane din înalta societate care veneau să mă spioneze. Le-am primit, stăteam de vorbă și nu mă sfiam să le spun ceea ce gîndesc, căci eu vreau să se știe că Generalul Antonescu nu cedează. Chiar la Bistrița (Gorj) mi s-a spus să fac o declarație că renunț la politică și am spus că nu cedez și că eu voi învinge.
Și cînd domnul David Popescu a trimis pe cineva să întrebe dacă scrisoarea legionarilor se răspîndește după îndemnul meu, i-am spus celui ce venise că nu se răspîndește după sfatul meu, dar o aprob în întregime și i-am mai spus: conștiința mea este curată ca cristalul și de aceea nici Bistrița și nici potopul nu mă înspăimîntă și tot cu pumnul la el mor, chiar dacă mă pune între ziduri și dacă mă împușcă.
Domnilor, Școala a fost dezorganizată cu instituția Străjeriei, care a coborît la un nivel foarte jos tot ce era mai demn, ea fiind investită cu puteri ce anihilau adevăratul învățămînt și adevărata școală. Am desființat această instituție și am ordonat să se facă o anchetă. Vă rog să luați nota de inconștiența celor ce erau acolo: în timp ce țara era sfîșiată, Regele s-a dus la Breaza, unde a spus că: «venind în mijlocul vostru, capăt puteri noi». În mijlocul Națiunii nu căpăta puteri, trebuia să se ducă la această paiațerie să se învioreze. Am pus să o desființeze. O să fie o problemă groaznică pe viitor conducerea Statului, pentru că în trecut s-a pierdut vremea făcîndu-se numai paiațerii, ceea ce se poate vedea foarte bine, citindu-se cărțile publicate de d-l Sidorovici; o înșirare de cuvinte sînt aceste cărți; totul era gol de fond real, însă plin în schimb de fotografii. Mi-am pierdut timpul ca să vad ce este și acolo și concluzia mi-a fost: fond real, nimic nu era.
Deci, de astăzi, se desființează.
Școala, imediat, trebuie să intre în noua activitate.
Aceasta nu însemnează că Străjeria, în ceea ce are bun, trebuie să dispară, dar să se facă sub autoritatea școlară. Să armonizăm o necesitate cu alta, ca din combinarea lor să putem lua o rezistență folositoare și maximă.
Biserica trebuie curățată, trebuie pusă pe baze sănătoase, ea nu trebuie să servească de tribună publică și nici de negustorie, ci de altar de închinăciune și smerenie în fața forței supreme. În același timp, trebuie să dea slujitorilor Altarului posibilitatea să trăiască. Și eu mă gîndesc să creez o viață mai bună mai întîi funcționarilor de jos ai Statului, care formează baza de la care trebuie să plec.
Nedreptatea o vedem și sus: un general de Corp de Armată are 54.000 lei lunar, miniștrii 40.000 lei, iar alții care stau toată ziua pe stradă, primesc sute de mii. De multe ori oamenii care stau numai pe stradă ajung departe: astfel a ajuns generalul Ilasievici, care nu a citit o carte de cultură generală; la fel generalul Argeșeanu, care nici «Universul» nu-l citea, mulțumindu-se să se creadă bine informat citind afișele.
Iată, Domnilor, un general de Corp de Armată și stîlp de apărare al granițelor, nu are o carte de cultură generală în bibliotecă, care nu se informează precis; Armata, care este astăzi e cel mai complicat organism – în care intră tot ce tehnica modernă a inventat – și aceste mijloace multiple trebuie coordonate, reclamă vaste cunoștințe tehnice și de cultură generală pentru cel ce ajunge la o treaptă de conducere.
Nicăieri nu se cer mai numeroase calități ca în departamentul militar; cel ce nu le are, nu-i conducător, căci generalul trebuie să coordoneze în mod armonios informațiile ce i se aduc și din ele să scoată rezultanta care să-l ducă la victorie. Pentru aceasta trebuie studii, trebuie să pierzi timp reflectînd, nu plimbîndu-te sau stînd în cîrciumi, cum s-au ales pînă acum conducătorii noștri.
D-l General Pantazi să aibă în vedere acest lucru.
Chestiunea evreiască. – Eu m-am ferit, domnilor, în toate proclamațiile mele de pînă acum, să ating această problemă, pentru că, din experiența mea de pînă acum m-am învățat că cel ce atacă multe probleme în același timp, se încurcă și pierde. Aceasta este o problemă mare pentru noi, dar, în primul rînd, trebuie să dau Neamului nostru posibilitatea de a respira liniștit.
Am rezolvat criza regală, mai am de lămurit, temeinic, problema internă, ce pretinde măsuri de ridicarea moralului poporului și, prin autoritatea ce-mi dă trecutul meu voi aduce toate problemele care vor duce la reconstituirea forțelor Statului, la întărirea lor, și aceasta cît mai curînd. Să facem toate sacrificiile, să luptăm din toate mijloacele noastre, să transformăm Statul într-o forță reală. Este o necesitate, căci am ajuns să nu știm ce va veni mîine. Sînt oameni care cunosc problema și care spun că Statul Român foarte curînd poate fi chemat să ia parte la o acțiune ca să-și recupereze, în parte, rușinea de care este acoperit azi. Ca să putem face aceasta, trebuie să ne surprindă acest timp pregătiți, capabili să acționăm.
Ca să fim capabili să reacționăm, trebuie să reconstruim forța Statului.
Deci, al treilea scop al meu este să reconstitui și să reîntăresc forța Statului, cît mai repede, aceasta începînd cu problema Armatei.
Armata trebuie redresată, și ca disciplină, și ca organizare, și ca suflet, în conducerea ei.
În trecut, un rău de care a suferit Statul acesta birocratic a fost că toate problemele erau rezolvate după ce problema nu mai exista. Pentru ca problema să ajungă la rezolvare, se ivea un decalaj extraordinar și, în tot acest timp, acest monstru birocratic, cu mii de capete, lucra, se mișca și apoi, cînd ajungea jos, totul se năruia ca un castel de cărți, soluția nu mai era oportună, nu mai era de actualitate.
Prin urmare, vreau să înceteze acest sistem și ceea ce trebuie să urmăriți dvs. este să faceți ca soluția dvs. să ajungă jos la timp pentru a fi folositoare. Altfel, degeaba cheltuim banii și pierdem timpul.
Aceasta este una din cauzele care m-au făcut să reușesc.
Totdeauna am fost preocupat, acolo unde am fost chemat să dirijez, am fost preocupat și mi-am pus întrebarea dacă ce hotărăsc eu aici corespunde exact cu nevoia care este jos și mă întrebam, dacă aș primi-o eu – fiind jos – ce aș face. Întrebați-vă și dvs. atunci cînd dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de dvs., ați putea să-l executați? Dacă veți face acest dresaj și dacă el este transmis tuturor subalternilor dvs., veți vedea că aceste probleme se vor soluționa cu oportunitate și nu vom răspunde cu teorii sau absurdități, la realități, cum se petrecea în cele mai multe cazuri.
Chiar pe cîmpul de război problemele se soluționează simplu; dar, pentru că fiecare caută să fie cît mai complicat, atunci rezolvarea iese foarte prost și ajunge tîrziu unde trebuie.
Dați problemelor soluțiuni simple, pentru a răspunde jos soluțiunea dvs., pentru a fi oportună măsura dvs.
Acesta este principiul.
Demobilizare. În cadrul acestui principiu m-am gândit la demobilizarea Armatei și în același timp, să pregătesc lucrurile, să dau posibilitatea ca jos și pe toată suprafața țării să putem lucra, pentru ca la anul să avem hrană. Am dat deja instrucțiuni dlui general Niculescu și d-sa, împreună cu dl Pantazi, trebuie să procedeze foarte serios la acest lucru.
Decongestionarea Statului, atît sub raportul cheltuielilor, dar mai ales mă gîndesc la producție, la brațele de muncă ce sînt necesare la țară și că aceste brațe să fie puse la timp la muncă, nu după aceea; să ajungă la locul destinat din vreme și pe toată suprafața țării să se întîmple acest lucru.
Foștii conducători nu s-au gîndit deloc la acest lucru. S-au făcut rechizițiuni grele; în toate părțile am văzut fel de fel de mijloace de transport, fără să facă nimic. Am plimbat o armată de pe o poziție pe alta și am cheltuit miliarde ca să nu facem nimic cu ea. Năruiam Statul din punct de vedere material cu aceste deplasări, fără să facem nici o acțiune, distrugînd, în același timp căile de comunicație, distrugînd Căile Ferate. Aceasta a dus la consecințe fatale pentru Căile Ferate, nici nu au mai putut face față nevoilor ei.
De aici, o repartizare insuficientă a bogățiilor.
Căci, în mare măsură, criza economică de azi este o problemă de repartiție. Nu este admisibil într-un Stat organizat, ca la Dorohoi să cumperi cartofii cu 60 bani kg și la București să dai 6 lei pe același kg de cartofi. Dacă repartiția ar fi bună, prețurile s-ar nivela de îndată. Și pentru a soluționa acestea, trebuie să lucrăm într-o perfectă armonie.
Să nu mai întrebuințăm, domnilor, referate.
Eu, nici în Armată și nici în Ministerul de Război, nu am rezolvat problemele cu referate, cu comisiuni.
Unde este comisiune, nu este dorință de a rezolva problema, ci numai dorința de a se acoperi de responsabilitate și de a încasa bani.
Să vă luați responsabilitatea toată și ca să lucrați cum trebuie, să fie fiecare la locul său și să muncească acolo. Pentru că, pe plan militar, ne-am prăbușit în mare măsură fiindcă a fost un șef de Stat Major, dl Țenescu. De cîte ori i se supunea o chestiune, spunea pur și simplu: «se va aviza», în schimb își caligrafía numele pe patru coloane și pentru a serie aceste simple cuvinte «se va aviza», avea titlul pompos de care se folosea dînsul. Pierdea două minute ca să pună soluțiunea și zece minute pentru a-și enumera titlurile. În chestiunea Basarabiei, acest general, cu presiuni enorme asupra Căilor Ferate, s-a împins tot fierul Țării românești – și toată țara știe; sînt munți de fier care s-au dus acolo, ca să nu facem nici o fortificație. În schimb, propaganda cea mai exagerată a umplut lumea întreagă cu fotografii de fortificații românești.
Această rușine nemaipomenită se datorește acelorași oameni nepricepuți care au concentrat toata armata să sape în mocirlă, ca tot ceea ce făcea iarna, primăvara, cînd au venit apele mari să niveleze tot, și iar o luam de la cap. Acestea au fost fortificațiile, fortificații despre care Regele spunea: «am închis România într-un brîu de foc».
Zece ani s-a zbătut această țară cu o problemă care era rezolvată: puterea Regelui, pe care eu am dat-o jos fără să am pe nimeni în spate. Nici pe dl Crainic, nici chiar pe dl Mihai Antonescu. Numai cu două persoane l-am dat jos și aș fi făcut acest lucru mai de mult dacă găseam înțelegere la un om politic român. L-am dat jos păstrând la loc toate organele pe care se sprijinea, blocîndu-i pe toți în ultimul moment. Daca Argeșeanu era aici, făcea baie de sînge, dar îl trimisesem, cu 24 de ore înainte, în Dobrogea, iar generalul Popescu dormea aici (la Președinție) într-o cameră, în pijama, spunîndu-i că trebuie să fie aici; îl căuta Palatul și nu-l putea găsi. Cînd se va serie vreodată istoria acestei lovituri de Stat, se va vedea că au fost lucruri bune de opera comică. Căci manifestațiile de 200 de tineri și cele cîteva focuri de armă ce s-au tras nu pot fi socotite ca o revoluție autentică.
Deci, demobilizare generală, Pantazi, repede și în perfecte condiții de organizare și de pregătire, ca să nu dăm acel spectacol de altădată, să ne dăm aerul de victorioși, deși eram o armată înfrîntă.
Deci, ordine și să se înceteze cu rechizițiile neomenești, să nu se mai ia din curțile oamenilor cai, căruțe, instrumente de tot felul etc., fără măsură, și să se cerceteze toate abuzurile ce s-au comis. Se rechiziționau automobile, nu pentru interesul Armatei – se știe acest lucru și cunosc cazuri concrete (să le stabilești și d-ta Pantazi) – se rechiziționau automobile de milioane, și anumiți domni plecau cu ele să facă petreceri și chefuri la Snagov; venind nebunește, s-au ciocnit cu alt automobil, să zicem, și au chemat pe proprietar să dea declarațiune că mașina i-a fost dată înapoi în bună stare. Nu pot defini aceasta altfel, decît jefuire a cetățenilor și, cum avutul Statului se compune din avutul fiecăruia, Statul însuși era păgubit.
Toți domnii aceștia vor fi scoși la iveală și îi voi destitui pe toți.
Semnarea decretelor. Domnilor, cînd am discutat deplinele puteri, am hotărît că, în cadrul prerogativelor regale, Regele semnează un singur decret: este Înaltul Decret de numire a primului-ministru. Toate celelalte mi-am rezervat să le semnez eu, de ce să mai pierdem timpul cu contrasemnări.
Prin decizii se rezolvă toate problemele, pînă ce vom organiza Statul. Trebuie să înlăturăm stagnarea ce a fost totdeauna în funcționarea mecanismului Statului, din cauza așteptării cu ceasurile a miniștrilor în Cabinetul primului-ministru, a directorilor la cabinetele miniștrilor. Și cînd așteaptă directorii acolo, așteaptă alții și mai jos și pierdem prea mult timp. Dacă ar fi vreodată o putere omenească ca să stabilească vremea ce se pierde de cetățeni la ușa miniștrilor, la ușa directorilor de cabinet, la discreția ușierilor etc., vă dați seama că acest timp poate fi evaluat în miliarde.
Eu am avut o metodă de lucru pe care am aplicat-o și o voi aplica: tot ce vreau să vi se aducă la cunoștință, să se facă scris. Tot ce vedeți aici sunt lucruri scrise de mine și alți cîțiva domni, pe care nici nu i-am cunoscut pînă acum, dar care mă ajută foarte bine. Cine scrie, însemnează că vrea să-și ia o răspundere și nu trebuie să ezitați de a vă lua răspunderea, fără răspundere nu se poate progresa. La mine, întrebuințați metoda aceasta și vă rog să luați dispozițiuni: Nimeni să nu mai stea la ușa unuia care este mai mare decît el și nimeni să nu intre la altcineva în timpul cît lucrează și să nu-l întrerupă, să i se adreseze numai prin scris. Făcînd altfel, nimeni nu lucrează, fiindcă tot timpul sună telefoanele, se trîntesc ușile, este deranjat la fiecare pas și munca devine atunci o adevărată acrobație; mi se pare că din această pricină – comunicări verbale și telefonice – am ajuns o națiune de nebuni și nu mai facem nimic complect. Am început o chestiune, trebuie să mergem pînă la sfîrșit, putem să dăm ceva care să aibă o suită normală. Și atunci, dacă aveți un dosar aici, altul sub el și astfel puse toate dosarele, rezolvați o chestiune, puneți dosarul alături ș.a.m.d. Eu nu ascult niciodată pe cineva care își spune verbal o chestiune. Mie să-mi dați hîrtia, să-mi dați lucrarea scrisă. Dacă hîrtia este bine studiată și făcută simplu, lapidar, ea va fi rezolvată (nu pe 20 de pagini), căci atunci nimeni nu le mai citește, mor în eternitate pe birourile dvs., mor în toate părțile. Vă repet, lapidar; cine nu este în stare să prezinte lapidar o problemă, înseamnă că nu este locul lui acolo unde se găsește. Nu am nevoie de referate. Veți avea scrisoarea mea către Rege – 20 de rînduri, atît, – dar sunt în aceste rînduri tot sufletul, tot creierul și toată musculatura celui ce vorbește astfel. După ce ați umplut coșul, sunați ușierul, care le împarte la birouri. Sînt chestiuni scurte pe care le puteți cerceta cu șeful dvs. de Cabinet, care nu este acolo pentru a face intrigi, a fuma sau a primi cucoane, el stă acolo pentru a face legătura între dvs. și lucrările subalternilor. Sînt probleme care au nevoie de explicațiunile celor ce le-au rezolvat, dar eu desfid să mi se prezinte mie o problemă bine studiată; indiferent de specialitate, dacă se prezintă sub această formă, eu o înțeleg și, dacă mi-a dat Dumnezeu acest creier întreg și bine compartimentat, pot să dau soluțiunea celei mai delicate probleme.
Deci, simplificați, acționați și soluționați dvs. problema, dar soluționînd să nu creați noi probleme, ca să fie scurt timpul în care se rezolvă între cel de jos și cel de sus; atunci soluțiunile vor fi oportune.
Să încetați, chiar de mîine începînd, să mai stea cineva la ușile dvs. – și voi face vizite speciale pentru aceasta. Cînd eram la Statul Major, pe sălile mele nu era nimeni. Nu are nevoie ca țăranul din Dorohoi să vină la București pentru a-și aranja o socoteală. Eu am înființat în toate instituțiile unde am fost, ca pentru fiecare cerere ce mi se face să se dea un număr dintr-un chitanțier și, pe de altă parte, eu aveam un registru de control pentru aceste cereri, unde vedeam cînd a intrat chestiunea, cînd s-a soluționat și cînd a ajuns la destinație, iar cînd găseam un decalaj anormal, înțelegeam că undeva a fost trîndăvie. Cum acest control este totdeauna posibil, subalternii își vor face permanent datoria și toată lumea se va pune pe lucru. Aveam birouri unde nu intram șase luni, dar fiecare, așteptîndu-se să fie controlat dintr-un moment într-altul, muncea cu sîrguință.
În dorința mea de simplificare, voi reduce numărul ministerelor, căci mai înainte se crea postul întîi și după aceea se puneau scaunele și mesele, apoi secretarii și, în urmă de tot, hîrtiile. în 1933, cînd eram la Statul Major, existau ofițeri care nu rezolvau o hîrtie pe săptămînă, iar de hîrtie se ocupau treizeci sau patruzeci de funcționari. Lipsa de organizare din trecut și lipsa de control ne-au fost fatale și au făcut să pierdem multă vreme. Organizarea va ușura exercitarea controlului și, ca să puteți economisi timp, trebuie să simplificați, și pentru aceasta trebuie să suprimați.
Să suprimați fără milă tot ce este parazit.
Corpul Statului s-a umplut de paraziți, dar cum nu pot să las funcționarii pe drumuri, o să creăm un cadru disponibil, în care vom trimite pe toți cei de prisos și din el vom umple tot ce se va ivi necesar, nu vom chema alții din afară. Vom fi foarte severi cu acei care au intrat în funcții pe care nu le meritau, prin nepotism, polițism, hoțism etc. Există, domnilor, sergenți de stradă, feciori de oameni bogați; aceasta nu înseamnă că și-au pus vreodată tesacul acolo, ci merg numai să-și ia leafa o dată pe lună. Sînt neveste de general care, o dată pe lună, se duceau la Serviciul Secret și încasau 20 sau 30 mii lei, pentru că spuneau unor indivizi anumite informații. Nu mai departe decît aici, în Președinția noastră de Consiliu, un om era în două comisii de aici și lua de la una 50 mii lei pe lună și de la alta 30 mii lei, în afara salariului, în timp ce un ministru abia are 40 mii lei pe lună.
Sînt așa de rușinoase aceste lucruri, că nici în Honolulu nu cred să le poți întîlni. Am ajuns Abisinia Europei; noi vedeam că nu mergeau bine lucrurile, dar nu ne îngrijeam să le îndreptăm.
Domnilor, luați în brațele sufletului dvs. de români angajamentul de a rezolva aceste lucruri, care angrenează Statul nostru.
Justiția. În privința vinovaților, eu nu sînt dispus să trag un văl peste responsabilitățile politice, morale, istorice și responsabilitatea materială, însă nu o voi face cu răzbunare, nu în mod arbitrar.
Voi repune Justiția în cadrul ei, în care trebuie să stea Statul. Statul a căzut și pentru faptul că omul, cetățeanul, a pierdut încrederea în rolul pe care trebuia să-l aibă Justiția, în speranțele pe care cel ce are dreptate și le pune în casele dreptății. Ori, toată lumea, la un moment dat, nu a mai avut convingerea că la tribunale se poate găsi Justiția. Mie chiar, pentru a mi se distruge situațiunea ce ocupam, mi s-a făcut un proces faimos de bigamie, despre care ați auzit, mie, care nu am primit în viața mea o observație pentru integritatea mea sufletească. Am plecat de la 10 ani de acasă, fără cămașă pe mine și neprimind nici un consiliu de administrație și neluînd de la nimeni nici un ban, trăind cum am putut, dar totdeauna în modul cel mai corect și nu am pierit trăind astfel. Cînd eram în Școala de Război, deseori nu-mi erau suficienți banii și mă culcam fără să mănînc, dar nu mi-a trecut prin gînd să vînd casa părintească.
Să ne învățăm flecare să trăim cu mijloacele noastre și să nu ne lăsăm prinși de dorința bogăției, a cîștigului, nici prin cărți sau așa-zisa înaltă societate. Mai ales domnii ce dau dreptatea să fie animați de cele ce am spus și să reflecteze la ele.
Deci, Justiția trebuie pusă pe baze sănătoase, și aceasta într-un timp scurt, ca să nu mai avem judecători și chiar prim-miniștri care să spună solemn că Regele Carol al II-lea era Regele Soare al României. Și astăzi îmi sună în urechi acest lucru. După cum nu am putut uita că dl procuror general Viforeanu, întorcîndu-se de la locul crimei ce se făcuse, a spus: «s-a făcut dreptate».
Nu am făcut omor decît pentru a apăra Statul, pe cîmpul de luptă. Am refuzat ieri să trag în lumea de pe stradă, ce manifesta, deși toată lumea îmi cerea să trag. Este foarte ușor să tragi în mulțime și să omori 10 sau 20 inși, dar cînd faci aceasta să-ți iei și responsabilitatea gestului, iar nu unul să ordone crima și alții să-și ia răspunderea. Cunoașteți cu toții ușurința cu care mai înainte se trăgea în cei ce manifestau. Eu am vrut ca nici Tronul și nici strada să nu fie pătate de sînge, căci aș fi fost cel mai nenorocit om ca să cuceresc frînele Statului cu sînge. O făceam cu sînge, dacă nu puteam altfel, căci trebuia să scap țara aceasta de pacostea în care căzuse.
Revenind la Justiție, vă rog să-mi dați numele persoanelor ce au judecat strîmb, care au judecat din ordin, care au fost chemați de dl Urdăreanu, pentru a-i sancționa cu toată severitatea pe toți acești domni magistrați, în orice situație s-ar găsi acum, fiindcă nu merită să rămînă și nu mai au ce căuta în acel loc.
Personal, nu am nimic cu acești oameni, regret că nu-i pot păstra, dar Statul acesta vreau să respire și vreau să se înțeleagă că injustiția se pedepsește. Am fost consternat, să vină dl Viforeanu de la locul crimei și să spună – dînsul, care trebuia să interpreteze în gradul cel mai înalt justiția într-o țară – să spună: «Domnilor, viu de la locul crimei și am constatat că s-a făcut dreptate». Cum s-a făcut dreptate, cînd ei nu apăruseră în fața nici unui Tribunal? Vă amintiți, asasinul lui Doumergue, care era un adevărat simbol pentru Franța, care își pierduse toți fiii pe cîmpul de onoare, căci de aceea îl alesese Franța, doi ani a judecat Justiția franceză, pentru a da o hotărîre de vinovăție. În Germania, domnilor, nici astăzi nu s-a dat hotărîrea contra celui ce a aruncat «în aer», la Munchen, sala celebră de întîlnire a vechilor național-socialiști. Vedeți cum se judecă într-un Stat civilizat, așa să fie și la noi. Să se dea soluțiile la vreme și să înceteze arbitrarul. Dacă cei pedepsiți vor fi numeroși, nu ne vom speria, căci avem invazia judecătorilor ce ne vin din teritoriile părăsite.
Veți avea aceeași atitudine severă în toate departamentele cu acei care au făcut nedreptăți: în Poliție, în Finanțe și chiar în Ministerul de Externe, fiindcă și în acest minister se petreceau multe fapte nepermise; miniștri care au plecat cu toată argintăria Legației, alții care și-au însușit covoare.
Lucrurile trebuie publicate și reprimate de opinia publică. Dl Manoilescu să sancționeze imediat pe vinovați, și d-sa știe la cine anume fac aluzie. Să se știe, domnii miniștri din străinătate nu sînt trimiși acolo să facă averi și să trimită telegrame – cînd, cu puțin timp înainte, se dau după toți pomii ca să nu se întîlnească cu acest Antonescu. Este o rușine!
Funcționarii. Funcționarii aceștia care au complicat aparatul de Stat și l-au anchilozat vor fi scoși de acolo de unde sînt inutili, dar nu-i vom arunca pe drumuri. Ei își vor găsi lucru, căci vom crea noi posibilități.
Alte ministere. Între alte ministere, unul la care corupția afost fără pereche este Ministerul Muncii. Fără milă au speculat banul muncitorului, fără milă voi fi cu activitatea acestor satrapi din trecut. Deocamdată, rog pe dl Ghițescu să înceapă o purificare. Eu am o memorie drăcească și, cînd voi veni acolo și voi vedea că nu s-a făcut nimic, fără să am obiceiul de a amenința, voi trece la fapte. L-am pedepsit eu pe acela căruia i se spunea «cîine roșu» și nu m-am plecat nicicînd în fața unuia mai mare, dar care nu merita să fie mare. De cînd mă știu duc aceasta luptă, care apoi, prin numele meu și prin mijloace legale, au făcut să reușesc și Dumnezeu m-a ajutat.
Raporturile dintre public și autorități. Țin foarte mult ca să se schimbe sistemul de pînă acum cu cele două caste: publicul, care contribuie, care are nevoie și care trebuie să fie normal satisfăcut, era maltratat, de o parte; a doua castă, acei care trăiau prin banul lui și care îl maltratau. El, publicul, are dreptul să mă maltrateze pe mine dacă nu-l voi servi. El are dreptul să mă maltrateze, eu am datoria să mă supun. El are dreptul să mă mustre, dacă am ajuns la o situație pe care nu o merit.
Impozitele vor forma obiectul unor preocupări serioase. Noi, în loc să creăm în acest Stat organe producătoare, care indirect să îmbogățească Vistieria, am îngrădit posibilitățile de producție, cu impozite. Să creăm organe producătoare, aici e problema: cînd vom reuși să dăm țăranului plugul și vitele necesare și să-l învățăm să se hrănească și să-l punem în condiții de viață optime, el va avea un randament de muncă mai mare, de unde va ieși posibilitatea să adunăm, cu impozite mult mai mici, sume mult mai mari. Aceasta este problema vitală a poporului acesta.
Automobilele instituțiilor. Vă rog să luați măsuri să nu se mai acorde automobile personale decît pentru miniștri și subsecretari de Stat. Acelea vor fi alese dintre cele ce consumă mai puțin. Automobilele grele le vom vinde și vom obține pe ele prețuri mai mari, fiind automobile ce nu se mai importă; vom cumpăra, în schimb, automobile de un tip standard, pentru a găsi mai ușor și piese de schimb. Surplusul de automobile îl vom da acolo unde trebuie să fie: la județe, ca tehnicienii să se poată deplasa în sate și să nu mai avem spectacolul inadmisibil ca medicii și tehnicienii să facă birocrație, în loc să facă aplicațiune pe teren (unde nu aveau cu ce să se ducă). Pentru nevoile serviciului, faceți automobile de serviciu, care să fie controlate și să nu circule decît în serviciu comandat.
Îmi aduc aminte că generalul Samsonovici folosea pentru sine trei automobile «Packard» de-ale ministerului: unul pentru el, unul pentru soție și altul pentru copiii d-sale, și aceasta numai pentru că se ducea cîteva ore la Statul Major să fumeze; făcea numai referate – și aceasta timp de aproape 7 ani. I-am zis: «De ce nu pleci de aici?» Mi-a răspuns: «Dacă plec eu, vine altul la fel». Acest răspuns nu-l acoperă de răspundere și nu-l va acoperi de răspundere în fața istoriei. În șapte ani, nu a făcut nimic, eu dacă aș fi stat trei ani numai, aș fi făcut o altă armată.
Dar cum să se facă lucruri serioase, cînd fiecare se gîndea numai la sine. Nu-mi explic cum oameni cinstiți să-și poată face avere de sute de milioane. Eu nu-mi imaginez cum se poate realiza acest lucru, afară dacă nu cumva ai o invenție diabolică ce-ți aduce bani cu nemiluita.
Datorită corupției și intervențiilor, Poliția și Siguranța Statului au fost dezorganizate sistematic.
Un Stat fără Poliție și Siguranță este la discreția tuturor furtunilor – și la discreția tuturor furtunilor a fost Regele Carol al II-lea, care mi-a dat posibilitatea să fac această schimbare. Și pot spune că nu se făcea nimic, chiar la Palat, fără să nu-mi fie adus la cunoștință imediat, de oamenii săi, care-i erau atît de credincioși, că făceau aceasta. Cunoscînd cît de slab era acest edificiu, mi-a trebuit numai îndrăzneală ca să lovesc. Riscurile nu erau excluse, desigur, dar eu am plecat de la această simplă judecată: m-am dus la război să mor pentru țară, mă duc, în timp de pace, să mor pentru a reconstitui România. Dacă muream, eram foarte fericit!
Prerogativele regale. V-am spus, Regele rămîne ca un simbol. El nu are dreptul să se amestece și nu are dreptul, chiar dacă va fi o capacitate, Regele de mâine – dacă această instituțiune se va mai păstra, în furtuna care a răsturnat toate Tronurile din Europa –. El trebuie să rămînă în cadrul pe care l-am hotărît. Nu mai putem primi mentalitatea din Antichitate sau mentalitatea din Evul Mediu, că El este o ființă providențială pe pămînt, că este reprezentantul lui Dumnezeu, de care este inspirat (și știm că împăratul, care declara acestea, ce a făcut din Germania, în 1914, și vedem unde a dus și Regele nostru România, în 1940).
Regele nu iscălește în Statul Român decît un singur Înalt Decret: Decretul de numire a primului-ministru, aceasta pentru a termina odată cu anchilozarea Statului.
Voiam ca amnistia și grațierea să-mi aparțină mie deocamdată, sînt gata însă să trec între prerogativele regale și pe acestea, dacă țineți atît de mult (dar v-aș aminti ceea ce am văzut că făcea Regele Ferdinand I în timpul Războiului de întregire, cînd își trecea tot timpul desemnînd cruciulița «Mihai Viteazul» – și aceasta o făcea și Wilhelm al II-lea – și citind sau alegînd pe acei propuși la decorare pentru merite de război. Nu avea nici un criteriu obiectiv. Se orienta după grandilocvența ofițerilor ce propuneau, fără să intre în detalii).
După cum am spus aici, viitorul prim-ministru trebuie să fie neapărat numai cu depline puteri, și aceste puteri trebuie să le vedeți în sensul în care vi l-am arătat eu.
În conducere se pot produce lesne greșeli și aceste greșeli trebuie să fie pedepsite. Este mult mai ușor ca Națiunea să dea jos un prim-ministru și să aleagă un altul, decît să dea jos un rege. Îi propusesem Regelui Carol al II-lea să intre în regență mai întîi, ca astfel să-și spele păcatele trecutului, și tîrziu, cînd Mihai va ajunge major, Mihai putea să abdice în favoarea părintelui. Dacă făcea astfel, nu ar fi ajuns să fie acuzat de atîtea nenorociri aduse Țării, cum este acuzat astăzi. Iar jurămîntul ce i s-a făcut atunci Regelui Carol al II-lea mă face să spun că toți funcționarii ce l-au depus au fost sperjuri, căci noi jurasem credință altui rege. Cînd punem un Stat pe baze imorale, cînd o Armată își calcă un jurămînt legal, nu puteam spera să ajungem la o soartă mai bună decît aceea pe care o trăim azi.
Dacă unele din măsurile ce am luat, găsiți că nu respectă anumite forme, aceasta este pentru că nu am avut nimic cugetat și pregătit, căci mă preocupa teribil problema ca nu cumva să mor înainte de a-l da jos pe acest Rege.
Primesc observațiile dvs., dar vă rog să înțelegeți că recalcitranți nu vor exista sub generalul Antonescu. Cel ce este recalcitrant, îl consider trădător și trădătorii merg la zid.
Spun aceasta acum, la fel cum îi spuneam altădată Regelui Carol al II-lea: tîlharii să fie puși la zid – lucru care-l supăra peste măsură. Și tîlhar, eu înțeleg că este și cel ce nu-și face slujba și nu se supune în chip desăvîrșit.
Omul și salariul. Munca trebuie răsplătită, desigur, dar răsplata cea mai bună este conștiința că ți-ai făcut datoria.
De aceea, am să aplic formula: omul și leafa.
Cine sabotează, pentru că nu mai ia sute de mii de lei, ca pînă acum, trebuie imediat destituit. Și aș fi fericit ca dvs., într-o săptămînă, să veniți la mine cu maldăre de destituiri, căci eu îmi iau răspunderea în fața istoriei să deparazitez Statul.
Mulțumesc dlor subsecretari de Stat de la Domenii, Instrucția Publică și Propagandă, pentru munca depusă în slujba Țării, dar, în dorința mea de simplificare a aparatului administrativ, am hotărât să reduc Subsecretariatele de Stat și chiar mai multe Ministere.
Vă rog să mergem acum, pentru ca dvs. să depuneți jurămîntul conform Decretului-lege nr. 3067 din 6 septembrie 1940.
D.A.N.I.C., fond P.C.M., Cabinetul Ion Antonescu, ds. 169 (fost 167)/1940, f. 1-17.