Sfârșitul, așa de impresionant al regelui Carol a lăsat deschisă controversa: fost-a acest cel mai cu minte suveran dintre contemporanii lui atât de prusian încât, în ziua când s-a convins că țara se depărtează definitiv de politica Triplei Alianțe, să fi crezut că viaţa-i, în funcție de Berlin și Viena, nu mai are rațiune; sau că, cunoscător până la amănunt al pregătirii formidabile a imperiului german, întrevedea că Europa va fi învinsă și că România, zdrobită în război, ar avea, pe urmă, să vegeteze, fără prestigiu și fără aspirații...
N-am noroc la cîini şi pace! După căţeaua salvată şi crescută de soţie, a cărei moarte mi-a fost prezentată drept dispariţie şi a făcut ca soţia să nu mai calce pe la Găgeşti, mi-a murit şi Max, căţelul despre care am scris pe blog, transformîndu-l astfel în vedetă on-line. Vestea mi-a fost dată de fratele meu cu prudenţa folosită de regulă la anunţurile că un apropiat are cancer în faza terminală. La început m-a sunat ca să-mi spună că Max nu se simte bine, dar c-a luat măsuri sanitare şi acum parcă s-a mai însănătoşit.
Pe lîngă multe altele, date de filosofi de-a lungul timpului, să mai încercăm o definiţie a omului: Un nesăţios halitor de privelişti. Pe acest adevăr s-au întemeiat şi marile descoperiri științifice în domeniul restaurantelor. Omul e atît de ahtiat după privelişti încît ţine morţiş ca, în timp ce muşcă dintr-un biftec, să vadă în jurul lui ceva interesant. Astfel, clientul unui local îşi merită din plin numele de consumator: Consumator de fripturi înăbuşite în sînge şi consumator de privelişti minunate.
Am terminat, în fine, Incognito al lui Petru Dumitriu. Evident, după ce mi-am luat inima-n dinți și-am sărit pagini întregi de metafizică ieftină, împrumutată de autor personajului principal. Finalul mă convinge o dată-n plus de geniul lui Petru Dumitriu în cinematografierea mulțimilor sau mai precis a parangheliilor. Din romanul Extrem Occident îmi notasem – în vederea unui eseu ؘ– balamucul de isterie de la venirea unei vedete la aeroport.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 124, anul I, vineri, 13 iunie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Cufundaţi pînă peste cap în ciorovăiala internă, nu mai găsim nici timpul, nici puterea sufletească pentru a vedea ce se întîmplă în jurul nostru, al românilor. O greşeală care, aşa cum arată istoria, ne poate fi fatală. Pentru că nu de puţine ori soarta României a depins şi de mişcările mai mari sau mai mici din viaţa internaţională. O greşeală pe care riscăm s-o facem şi azi. Azi, cînd, la fel ca altădată, ne măcinăm în absurde bătălii interne.