Presa e, fără îndoială, cea mai bîrfită dintre funcţiile sociale. O defaimă, în primul rînd, tocmai cei cari îi caută sau îi cerșesc mai arzător servicii. «Făuritoarea de glorii» n-a avut niciodată, nu recunoştinţa, dar nici măcar cruțarea produselor ei directe. Cerşetorii de renume care bat la poarta noastră se depărtează bodogănind injurii de îndată ce şi-au primit pomana – de multe ori foarte plictisită – a unui calificativ de fericită circulație pe potecile pricopselii.
Stau în fotoliu și butonez telecomanda sărind de la un post tv de știri, la altul, mînat de ceea ce psihiatrii numesc Boala zappării. Pe ușa care dă spre bucătărie apare soția, cu pisoiul în brațe. Și-a propus să mă apropie de pisoi. Să devenim amici, probabil. Din brațele soției, pisoiul se uită la lumea din jur cu ochi mari, mirați. Despre miracolul existenței s-au zbătut mulți gînditori să ne convingă. – Priviți șopîrla asta! ne zic unii dintre ei. Ce lucrătură perfectă! E opera lui Dumnezeu! De fiecare dată cînd întîlnesc privirile pisoiului îmi spun că așa ar vrea gînditorii să vadă oamenii existența.
Înaintea oricărei plecări în străinătate, mă întreb ce ştiu eu despre locul pe care am decis să-l vizitez sub semnul credinţei că nici o experienţă intelectuală nu poate fi comparată cu experienţa pe care aş numi-o: A vedea cu ochii tăi ceea ce-ai citit în cărţi sau ai învăţat la şcoală. Ce ştiu eu despre Malta? m-am întrebat, înainte de a mă urca în avionul de Roma, pentru noi, românii, lipsind o cursă directă Bucureşti-Malta. Că e locul despre care spui, în chip automat, ca sub puterea reflexului pavlovist: Cavalerii de la Malta!
Sînt în Opere complete de Cehov – cel puţin în volumul I – şi proze slabe, foiletoane de o mediocritate vecină cu cea a textelor tipărite în presa umoristică de la chioșcuri. Din cînd în cînd însă, chiar şi în aceste proze, întîlneşti mici bijuterii în stare prin valoarea lor să ridice spectaculos preţul prozei. În Răzbunarea, schiţă apărută în Mirskoi Tolc, 31 decembrie 1882, sub iscălitura lui A. Cehonte, sare în ochi această consemnare: „Comicul se duce la casă, unde, la o masă murdară din lemn de tei, şedea casierul Stanim, bunul lui prieten, un neamţ care se dădea drept englez“.
Editorial publicat în Evenimentul zilei, nr. 123, anul I, joi, 12 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu”. Înainte de a lua calea lumii libere, lume de unde românii sînt retrimiși, colet, plaiurilor mioritice natale, dl Theodor Stolojan a prezentat, în fața Senatului, Raportul guvernării. Gestul n-a venit din imboldul inimii sale de prim-ministru pe terminate. Dl Theodor Stolojan a fost somat să se înfățișeze și să explice. Inițiatoarea acțiunii: Partida Națională. Pierdut cu totul ori de cîte ori apare vreo situație neprevăzută, dl Oliviu Gherman, președintele Senatului, s-a grăbit să se execute.