A fost odată un morar care avea trei fii, un măgar şi un motan. La moartea sa, fiul cel mare moşteni moara, celui de—al doilea îi reveni măgarul şi celui mic, doar motanul. Cel din urmă nu era deloc mulţumit că obţinuse cea mai săracă parte a moştenirii. Văzând aceasta, şi fiindu—i teamă că nu cumva stăpânul său să vrea să scape de el într—un moment de disperare, motanul spuse: —Fii fără grijă, stăpâne. Dacă îmi dai un sac şi o pereche de cizme, o să vezi că nu sunt chiar atât de nefolositor precum crezi. Tânărul acceptă, căci nu avea ce pierde. Când motanul primi sacul şi cizmele, le încălata cu atâta uşurinţă, de parcă ar fi fost obişnuit să le folosească.
Părculeţ în toiul zilei. Pe un bolovan de lîngă coşul de gunoi o fată învaţă la Geografie. Citeşte de zor, dînd mărunt din buze, volumul doi din Emisferele Pămîntului. Doi lucrători de la Salubritate mută cu aplicaţie piesele pe tabla de şah aşezată pe un tomberon întors cu faţa în jos. Unul dintre ei ţine la subsuoară un căţel care nu are conştiinţă de sine. Pe banca din spatele bustului doarme un ins căruia i s-au furat bocancii. De jos, din pietriş, îl fixează curios un gînsac. A dat de el acolo absolut întîmplător şi se întreabă dacă să-l trezească sau nu pentru a-i comunica vestea proastă. Cele două W.C.-uri mobile respiră cu uşile larg deschise.
În materie de servicii publice, la Roma e ca la ruleta rusească. Poţi nimeri peste cineva excesiv de amabil. Poţi nimeri însă şi peste cineva excesiv de scîrbos. După două călătorii cu experienţe nefericite în materie de taximetrişti, dau acum peste unul de o amabilitate de erou tolstoian. Potrivit documentelor, deşi sînt cazat în Via del Pelegrino, trebuie să mă opresc mai întîi la sediul lui Azzuro Hotel din Corso Vittorio Emanuele II. Aterizat la Roma, din Malta, mă confrunt cu o ploaie sîcîitoare, numită la noi, mocănească. Pe drum, de la Aeroport, mă frămînt, gîndindu-mă cum o voi scoate la capăt cu taximetristul...
Am lăsat serialul Dosarele X și m-am apucat de Divizia Berlin, serialul de pe HBO. De unde mi-a venit? Dintr-una din seri, cînd am dat pe HBO peste episodul nu știu cît din Sezonul 2. Mare lucru n-am înțeles, după cum era de așteptat din urmărirea unui episod din Sezonul 2 al unui serial despre care nu știam mare lucru. hotare e primejdioasă pentru siluetă prin tentațiile culinare de la tot pasul, dar și prin nevoia bizară de a face lucruri inutile – am realizat că-mi trebuie un serial palpitant, cu multe suspansuri, imprevizibilități, ca să uit că dau din picioare la bicicleta medicală.
Adevărul e că şi eu sînt un scriitor tradiţional, scriu de mînă şi asta e o plăcere care nu-mi poate fi înlocuită de computer. Dar trebuie să recunosc că acesta mă poate ajuta enorm, mai ales că eu am tendinţa de a ordona şi de arhiva materialele interesante. Şi-mi place să fac singur lucrurile acestea. Chiar şi atunci cînd decupez şi sortez anumite articole care mă interesează, o fac singur, nu pun pe altcineva să o facă. Le păstrez şi cred că am deja chiar prea multă informaţie...