Aideţi să vorbim degeaba, Că tot n-avem nici o treabă. Fiindcă Gura nu cere chirie, Poate vorbi orce fie. De multe ori însă Vorba, din vorbă în vorbă Au ajuns şi la cociorbă (vătrai de lemn) Ş-atunci vine proverbul: Vorba pe unde a ieşit Mai bine să fi tuşit. De aceea Când vei să vorbeşti, la gură Să aibi lacăt şi măsură. Adică: Vezi bârna din ochiul tău Şi nu vorbi p-alt' de rău. Spre pildă: Când vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros.
În iarba bătrînă a ogrăzii, crescută scurt, dar viguros, viţelul, cîinele şi pisoiul se bucură de o libertate neaşteptată. Cîinelui i s-a dat drumul în cinstea copiilor veniţi de la Bucureşti. Stă de regulă atît de strîns lipit de cuşcă, încît ai impresia că se va spînzura la un moment dat. Slobozit, nu mai ştie cum să-şi exprime recunoștința faţă de eliberatori. E ca un poet famelic mituit de un bogătaş. Se dă cu burta-n sus indecent, schelălăie leşinător, o rupe la fugă pe neaşteptate şi aleargă încolo şi-ncoace, fără un itinerariu precis, după care revine la picioarele eliberatorilor...
Nu i-aş sfătui pe cei slabi de inimă să meargă la Amsterdam. Şi nu pentru că tentaţia de a consuma droguri uşoare e atît de mare încît, după o săptămînă de stat prin Caffe Shop-uri, singurele localuri unde se poate consuma legal canabis, inima ar slăbi în chip periculos. Şi nici pentru că prezentatoarele de la televiziune sînt atît de urîte că rişti un infarct înainte chiar de a apăsa pe telecomandă. Nu, nu din aceste cauze Amsterdamul e contraindicat celor slabi de inimă. Cauza cauzelor o reprezintă bicicletele.
Libere de constrîngerile impuse de ficţiune, amintirile lui Mihail Sadoveanu din Anii de ucenicie aduc un neaşteptat spor de informaţii în ce priveşte cunoaşterea de tip sadovenian. Prin aceasta, volumul Anii de ucenicie adîncește cele cuprinse în Baltagul, Morminte, Nopţile de Sânziene la capitolul – Modalități de investigare a realităţii. Vorbind de „tainele cunoaşterii vechi” scriitorul face următoarea remarcă surprinzătoare:
Norocul ajută pe cei îndrăzneţi. Vechiul adagio poate fi pus motto la volumul Panorama presei româneşti contemporane. Articole-program de ziare şi reviste (22 decembrie 1989 – decembrie 2005), iscălit de profesorul Ion Hangiu. Profesorul Ion Hangiu e un bătrîn lup de mare al expediţiilor în trecutul presei româneşti. În 1968, domnia sa tipărea antologia în două volume, Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789-1948). Un deceniu mai târziu, bibliotecile se îmbogăţeau cu o nouă lucrare monumentală: Dicţionarul presei literare româneşti.