Aideţi să vorbim degeaba, Că tot n-avem nici o treabă. Fiindcă Gura nu cere chirie, Poate vorbi orce fie. De multe ori însă Vorba, din vorbă în vorbă Au ajuns şi la cociorbă (vătrai de lemn) Ş-atunci vine proverbul: Vorba pe unde a ieşit Mai bine să fi tuşit. De aceea Când vei să vorbeşti, la gură Să aibi lacăt şi măsură. Adică: Vezi bârna din ochiul tău Şi nu vorbi p-alt' de rău. Spre pildă: Când vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. Că nu e mai urât când cineva Face pe frumos că e ponevos Şi pe cel urât că e aurit. Altul iar Trânteşte cuvântul tronc, Ca cloşca când face clonc Şi se pomeneşte vorbind: Frumoasă nor dobândişi, Dar se uită cam piaziş. Şi că După ce e neagră, o cheamă şi Neagă... După ce e mută, apoi e şi slută. Sau Urât meşter a croit-o, Rău ciocan a ciocănit-o. Sau Bun ciocan te-a ciocănit, Că frumos te-a potrivit. Şi Urât tată a avut, Să-i semene l-a făcut. Sau Fă-mă, tată, ca să-ţi seamăn Ca frate cu frate geamăn. Dar însă A semănat crastaveţi Şi au răsărit scaieţi. Sau că Tata avea armăsar, Dar el a ieşit măgar. Şi aşa, Cu vorbe îmbolditoare Îl atinge unde-l doare. De aceea niciodată Chelului despre chilie Să nu-i spui vro istorie. Şi Cu pleşuvul când vorbeşti Tigvă să nu pomeneşti Şi nici Să nu râzi de măgar cumva, Că poate îl încaleci cândva. Totdauna Gura care e-mpuţită Altui e nesuferită, Că dacă Mie-mi miroasă a floare, Dar altuia a putoare. Şi în scurt, Noi râdem de unul-doi Şi patruzeci râd de noi. Pentru că Nu este răsur să n-aibă cusur.