Agregate Între cele două agregate ultramoderne, comandate cibernetic, materia primă e transportată cu roaba de un zilier șchiop, într-o salopetă jerpelită, care nu-i a lui. Candidați și lăptuci Piața Matache. Locul cel mai frecventat de candidații la primărie. S-au înscris în cursă – vorba jurnalelor – 25 de inși. Toți au găsit de cuviință că printre primele drumuri electorale trebuie să fie și cel la Piața Matache, care e oricum la cîțiva pași de clădirea Primăriei. Precupețele sînt exasperate. Fiecare vizită se lasă cu pagube. Unu: candidatul le ține de vorbă. Doi: clienții cască gura la respectivul, uitînd că au venit la Piață să cumpere mărar.
Niciodată n-am înțeles de ce pisicile sunt hrănite cu boabe. Pe vremuri, cînd eram mic, în Găgești Deal și chiar în tot Găgeștiul, n-am auzit ca unei pisici să i se dea boabe. Din cîte țin minte, am avut și noi o pisică. Era pisică sau motan? Nu știu. Maică-mea îi zicea pisică, deși nu-i exclus să fi fost motan. N-am luat-o niciodată în brațe. Nici nu cred c-ar fi stat. Dar nici pe maică-mea n-am văzut-o, asemenea soției, așezată în fotoliu și mîngîind pisica pe căpușor în timp ce se uită la televizor.
Însemnare a călătoriei mele făcută în anul 1824, 1825, 1826 – operă clasică a jurnalelor de voiaj românesc peste hotare – ne dezvăluie un Dinicu Golescu obsedat de raportarea celor întîlnite în cale la realităţile de acasă. Cum el călătoreşte în Occident, starea sa de spirit dominantă e mirarea entuziastă față de cele descoperite în călătorie, întreruptă doar de întrebarea de ce nu se fac astfel de lucruri şi pe amărîtele meleaguri româneşti. Cred că sufăr de Sindromul Dinicu Golescu.
Ajuns la Găgeşti pentru un popas de două nopţi şi o zi, pun la punct, prin stilizare, eseul despre Ion Iliescu trimis de Ceauşescu la Şcoala vieţii în iulie 1971. Varianta luată la mînă e cea tipărită deja în revista Historia din ianuarie 2011. Cele opt luni care mă despart de ultima variantă a textului au jucat rolul unei depărtări de mine pînă la înstrăinare. Revăzîndu-l ca pe un text al altuia, simt nevoia să-l rescriu. Atîtea stîngăcii stilistice, atîtea momente de caznă îi descopăr! Nu e singurul caz în care un text şlefuit mai demult mă aduce la disperare prin slăbiciunile descoperite la o nouă lectură.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 178, anul II, marți, 26 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Cu puţin timp în urmă, agențiile internaţionale de presă ne-au relatat cu lux de amănunte primul scandal al administrației Clinton. Respectînd un anume tipic, jurnaliştii i-au zis, după numele persoanei care l-a declanşat: Cazul Zoe Baird. Ce s-a întîmplat? Respectiva doamnă, o personalitate între femeile din SUA (cîstigă anual 500.000 de dolari) a fost propusă de William Clinton pentru funcţia de procuror general al SUA. Prin aceasta, preşedintele voia să dea o dublă lovitură. Să aibă în staff o personalitate cunoscută şi să-şi respecte promisiunea electorală de a promova în administraţie şi femei.