La cîteva minute de la plecarea autobuzului din stație, un cetățean vînjos, cu o șapcă de piele dată pe ceafă, țîșnește de pe scaun și, înălțînd mîna să se facă tăcere, declară: — A înnebunit lumea! — Eu – continuă el, cu o voce spartă, dar cu zîmbetul pe buze – am piscină, trei casetofoane, covoare de ți-e teamă să calci pe ele, televizor în culori, ce mai încolo și încoace, trăiesc ca în Rai. — Trăiască Partidul Comunist Român! — Trăiască Republica Socialistă România! — Să trăiesc și eu! Stația inutilă Pe bani grei s-a adus din Vest o stație de spălat taxiuri. Capacitatea minimă a stației ultramoderne, sticlind din toate alămurile sale, cu un mecanism de ștergere automată a parbrizelor, e de 500 de bucăți pe zi.
Cățeaua de la Găgești, căreia îi zicem, din motive de political correctness, Cățelul, refuză să intre în cușca nouă, adusă de la București. Am cumpărat-o de la un magazin din marginea Capitalei, pentru că eticheta de deasupra informa că e o cușcă pentru un cîine de la țară. Titlul era urmat de o întreagă istorie din care se înțelegea că un cîine (dacă aveți cumva) de la țară nu poate fi lăsat, ca pe vremurile dictaturii, în frig, în ploaie, în ninsoare. Cușca din fața noastră fusese special construită pentru un cîine de la țară. La conceperea ei își spuseseră cuvîntul renumiți specialiști din România și din străinătate în psihologia cîinilor, disciplina Cîine de la țară din Europa de Est.
Broșura locală Aix-la-Chapelle en un coup dʼoeil plasează Muzeul Internațional al Jurnalului (Internationales Zeitunghsmuseum) pe locul 8, în clasamentul obiectivelor care trebuie vizitate. Cît de cît onorabil, dacă ne gîndim că pînă la trecerea în anonimat mai sînt cinci obiective. Ce spune broșura despre Muzeu: „Găzduit într-o casă de locuit impresionantă din secolul al XV-lea Internaționales Zeitungsmuseum propune una dintre cele actuale și mai instructive prezentări ale universului mediatic internațional al secolului al XX-lea.
În campaniile duse după decembrie 1989 împotriva Parlamentului s-au invocat, deseori, discuţiile aiurea, definite prin scandalul uriaş provocat de o chestie măruntă. E un specific al Parlamentului din postdecembrism? Nici vorbă. Se întîlneşte şi la Parlamentele din întreaga Istorie a României, văzute azi ca mult superioare Parlamentelor postdecembriste. În februarie 1881, Parlamentul României Mici e dominat de majoritatea Liberală. Fusese ales în 25 mai 1879 şi avea să dureze pînă în 2 mai 1883. Reporter parlamentar, I.L. Caragiale publică în Timpul relatări pline de haz de la şedinţă.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 156, anul I, luni, 28 decembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Ca acum un an, ca acum doi ani, şi Crăciunul acesta a fost de o monotonie exasperantă. Colindele n-au contenit de dimineaţa pînă seara și de seara pînă dimineaţa. Televiziunea şi Radioul, reunite sub același semn, al lălăielilor tradiționale, au ținut să ne vîre în cap, cu de-a sila, tot ceea ce comunismul interzisese românilor. Atunci era prea puțin. Acum e prea mult. În materie de colinde, subproducția și supraproducția au același rezultat: vidul intelectual. Ne reamintim cu toții celebra replică a nu mai puţin celebrului Dandanache: