Exact! Era vorba de imaginea în faţa satului. Trebuie însă să recunoaştem că, la ţară, un important rol educaţional îl are aşa numita „gură a satului“. Pe mine de-asta mă şi amuză campaniile electorale pentru alegerile locale. La sat, toţi oamenii se cunosc între ei. Se ştie care sînt beţivii, care sînt leneşii, care sunt harnicii. Acolo totul se ştie, nu poţi să ascunzi nimic! Satul este necruţător în privinţa ierarhizărilor!

Cred că pe mine nu mă înţelege pentru că eu nu-i cer nimic, dar fratele meu reuşeşte să o cucerească prin tot felul de smiorcăieli. E interesant! Eu n-am cerut niciodată sfatul părinţilor mei pentru viaţa mea personală. Nici n-au ştiut cînd m-am căsătorit, cînd am divorţat, cînd m-am recăsătorit. Fiica mea, care are 21 de ani şi acum trăieşte în Belgia, n-a fost niciodată la bunicii ei de la Găgeşti. Nici eu n-am ţinut la asta, nici ea. Şi nici maică-mea nu i-a scris.

(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas) 2. Cum se gîndește la țară: Învăţatul e o investiţie, dar cititul e ceva cu totul şi cu totul gratuit. De ce să citeşti? Ce iese din citit? Nimic! Cum aţi reuşit să vă smulgeţi din viaţa aceasta dură? Cum aţi reuşit să vă convingeţi mama să vă lase să citiţi, să mergeţi la şcoli înalte?

Recunosc, faima de „guru al presei româneşti“ m-a făcut să am unele prejudecăţi despre Ion Cristoiu. Dar atunci când l-am cunoscut am descoperit un om de o politeţe desăvârşită şi de o delicateţe deosebită. Deşi are casa plină de ceasuri şi e obsedat că n-a făcut tot ceea ce ar fi trebuit să facă, are puterea ca măcar din când în când să-şi ofere răgazul de a se întoarce la cărţile sale şi de a dialoga cu Celălalt. Chiar şi cu un tânăr! Vocaţia profesoratului nu l-a părăsit, aşadar. Veţi descoperi şi dumnevoastră un om care-şi cunoaşte calităţile şi defectele, un om care judecă realist satul românesc, societatea actuală şi presa pe care a slujit-o atâţia ani.