(O precizare care se impune. Acest interviu de o carte a apărut în 2001. Multe dintre situațiile descrise în carte ca prezente au dispărut de mult. Gîndurile asupra lor au rămas. – Ion Cristoiu )
4. La ţară, un important rol educaţional îl are aşa numita „gură a satului“
Era o problemă de imagine!
Exact! Era vorba de imaginea în faţa satului. Trebuie însă să recunoaştem că, la ţară, un important rol educaţional îl are aşa numita „gură a satului“. Pe mine de-asta mă şi amuză campaniile electorale pentru alegerile locale. La sat, toţi oamenii se cunosc între ei. Se ştie care sînt beţivii, care sînt leneşii, care sunt harnicii. Acolo totul se ştie, nu poţi să ascunzi nimic! Satul este necruţător în privinţa ierarhizărilor! Se ştie care e gospodar şi care e un beţiv nenorocit care doarme prin şanţuri, care e femeie serioasă şi care e curvă. Satul nu poate fi înşelat. Acolo imaginea chiar corespunde realităţii!
Eu am adus o viaţă destul de retrasă. Chiar cînd eram la liceu şi la facultate. Cînd mă întoarceam acasă, la sfîrşit de săptămînă, de la Panciu (acolo am făcut liceul, era un liceu mai slab decît cel de la Focşani, şi prin urmare mai puţin costisitor), nu participam la seratele care se mai organizau. O singură dată am fost la o petrecere cu băieţi şi fete, dar m-au plictisit de moarte cu hîrjoneala lor, aşa că am mers în camera alăturată, unde pe jos erau împrăştiate o mulţime de ziare şi ţin minte că le-am citit pe toate. Am fost, în schimb, un mare consumator de filme! În fiecare duminică seara se proiecta cîte un film la Căminul Cultural şi cu mult timp înainte îl întrebam pe proiecţionist ce film rulează. De fiecare dată, indiferent ce fim era, îmi spunea că este unul cu Stan şi Bran. Nu ştiu de ce. Noi, prostimea, mergeam cu mult timp înainte şi ne aşezam pe unde apucam. Chiar înainte să înceapă filmul venea preotul şi preoteasa şi se aşezau în faţă pe scaunele pe care şi le aduceau de acasă… Erau interesante toate acele comentarii ale sălii la adresa eroilor din filme…
Duminica după-amiaza ne şi plimbam. Nu cu fete. Nu umblam cu fete cînd eram tînăr! Dar mai treceam şi eu pe uliţă şi auzeam comentariile babelor care stăteau pe bănci în faţa porţilor lor. Era ca un fel de examen. Parcă te aflai într-o campanie electorală. În spatele tău auzeai şuşoteli: „Al cui e, maică, ăsta?“, „A cui e, maică, asta?“, „De ce e aşa pletos?“, „De ce are fusta aşa de scurtă?“ Cel mai aspru erau criticate fetele care nu respectau o anume lungime a fustei. Satul este un spaţiu de examen continuu pentru copii. Are un important rol educaţional, cum ştiţi prea bine.
Cum v-aţi obişnuit cu Clujul studenţiei dumneavoastră? Cu moravurile de la oraş?
În timpul facultăţii am stat la cămin. Am fost coleg de cameră cu Andrei Marga. Eram 12 studenţi la Filosofie (10 la secţia română şi 2 la secţia maghiară). Am fost coleg şi cu Gustav Molnar, celebrul autor al teoriei autonomiei Ardealului. Apropo de Cluj, vreau să vă spun că eu nu l-am înţeles niciodată pe Funar! Am o stimă deosebită pentru Ardeal şi pentru Cluj. Pe vremea mea, Clujul era Leningradul României! Noi, studenţii din Cluj, eram consideraţi deosebiţi, cînd mergeam în taberele studenţeşti eram văzuţi ca fiind mai liberali decît bucureştenii, cam aşa cum erau cei din Leningrad faţă de cei din Moscova! Am avut colegi de cameră maghiari (şi chiar vietnamezi!), am avut profesori maghiari, dar n-am sesizat inegalităţi. Niciodată nu mi-am pus problema dacă Matei Corvin e al ungurilor sau al românilor, dacă aceia care merg la catedrala catolică din centru sînt de o altă etnie. De-asta nu-l înţeleg pe Funar!
Cum aţi ajuns totuşi să vă îndreptaţi către Facultatea de Filosofie?
Eu am terminat liceul la secţia reală, era singura secţie a liceului din Panciu. Aşa că am făcut multă matematică şi fizică. Am luat totuşi multe premii la olimpiadele de română la care am participat. Habar n-aveam de filosofie! Normal ar fi fost să dau la Litere, dar m-a enervat faptul că acolo mergeau prea multe fete şi-mi spuneam că eu n-am ce căuta acolo unde se duc atîtea fete.