Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deşi prea călduroasă, şi o mişcare neobicinuită: pe de o parte afluenţa trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineaţa; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marţi, sf. Maria, când e şi hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noştri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu...
De cîte ori ajung la Găgești Deal, a doua zi, pe la prînz își face apariția motanul. Cînd ies din casă sau din chioșc, după ce trec de cățelul care una știe – să se arunce cu labele sale proaste pe mine – dau de motan în mijlocul ogrăzii. Cînd mă vede, își ridică buza de sus în ceea ce el crede a fi mieunat. După care mă însoțește pînă intru în casă, ca și cum ar vrea să spună Merg și eu cu tine o parte din drum, că tot n-am ce face! După ce dă gata farfuria cu mîncare, o șterge. Revine a doua zi cu același protocol de manifestare.
Căutînd prin folderul cu Note de călătorie textul Germania – în căutarea fisurii, pentru a-l lipi la însemnările pe aceeași temă din noul voiaj, descopăr c-am mai fost în această parte a Germaniei, pe vremea cînd aceasta era RFG. Cînd am fost? Anul mi-l amintesc cu aproximație. Cred c-a fost 1975, pe vremea Vieții studențești. O fotografie pe care n-am uitat-o, deoarece o am printr-una din cutii, înfățișîndu-mă într-un grup de jurnaliști din presa de tineret, confirmă ipoteza. Dacă nu mă înșel, fusesem invitați de o Asociație a ziariștilor din RFG. Notele scrise atunci și bătute în anii din urmă, nu însă stilizate, spun asta prin referirile la întîlniri tipice unor astfel de turnee profesionale.
Pentru că Mirel Curea m-a pisat să citesc Copiii din Arbat, romanul lui Anatoli Ribakov, apărut în 1991 la editura Echinox, iau cu mine cartea în avionul București-Catania. Am citit timp de două ore, cît a durat zborul. Ajuns pe aeroport, primul meu gînd nu e nici la Poliția de frontieră (am un pașaport cu vize de Siria și Irak), nici la mașina care va veni să mă ducă pînă la Siracuza, ci la telefonul de dat lui Mirel Curea pentru a-i spune că, da, e vorba de o capodoperă. Copiii din Arbat sînt chiar copii din Arbat, strada emblematică a Moscovei din anii 1934-1935.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 747, anul III, sîmbătă, 3, şi duminică, 4 decembrie 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Împărtăşesc o adevărată repulsie fată de seminarii, colocvii şi simpozioane. Văd în eIe o formă snoabă a banalei pălăvrăgeli de cafenea. Stai şi baţi din gură întruna, pînă te iau durerile de cap. Cu toate acestea, am acceptat invitaţia de a participa la seminarul „Jurnalism şi democraţie în Europa centrală şi orientală: ce rol poate juca Franţa?“, organizat la Paris de Adunarea Naţională a Franţei.