contemplă chinul, face să amuţească toţi idolii. În universul dintr‑o dată întors la tăcerea sa, se înalţă miile de voci uimite ale pământului. Chemări inconştiente şi tainice, invitaţii ale tuturor chipurilor, iată reversul necesar şi preţul victoriei. Nu există soare fără umbră şi trebuie să cunoaştem şi noaptea. Omul absurd spune da şi efortul său nu va înceta niciodată. Dacă există un destin personal, în schimb nu există destin superior sau, cel puţin, există doar unul singur, pe care el îl socoteşte fatal şi vrednic de dispreţ.
Pentru cît timp va sta la noi, în vederea vindecării, soţia i-a amenajat Pisicuţei, într-un coş de nuiele, un culcuş de vis. Dacă n-aş fi om, m-aş cuibări eu în el, preferîndu-l patului din dormitor. Pe fundul recipientului soția a pus o bucată de plapumă. Socotind că Pisicuţa ar vrea să doarmă în stil uman (cu capul pe lăbuţă), i-a așternut un material protector. În afara acestei garsoniere de lux, Pisicuţa are la dispoziţie şi culcuşul lui Tzontzy, actualmente liber de chiriaş. Aşa cum am mai scris, Tzontzy a fost dislocat din balcon.
Plec la Paris a doua zi de Crăciun. Nu ştiu cine şi ce m-a convins că de sărbători Oraşul zis Al Luminilor oferă un spectacol de neuitat. Bine ar fi – zic în sinea mea – dacă ar oferi şi o sută de dolari pe gratis! De vreo cîteva săptămîni peste România s-a abătut o năpastă cumplită: Crăciuniada. Tot ce mişcă sau mai degrabă puţinul care mai mişcă, după loviturile mortale postdecembriste, trimit direct şi fatal la Naşterea Domnului. Televiziunile se întrec în a difuza filme siropoase despre rolul Crăciunului în viaţa americanilor.
Am dat gata Aventurierii politicii româneşti, eseul de mărimea unui volum scris de Nicolae Breban. Cum îmi lipseşte răgazul pentru a mă desfăşura pe pagini întregi, notez în fugă cîteva idei din carte sau provocate de lectura ei: 1) Eseistul e obsedat de personajele istorice care au trecut drept „proaste” în ochii contemporanilor: Hitler, Ceauşescu.
Sub puterea conjuncturilor – zice Nicolae Breban – personajele respective explodează în personalităţi de excepţie, autoare ale unor fapte nemaipomenite.
Există, totuşi, un domeniu în care autorul Panoramei are la dispoziţie, din belşug, articole-program: cel al presei de partid. Fenomenul e unul dintre cele mai interesante din anii postdecembrişti. Noua realitate a presei se va dezvălui nu atît în sporul explozov de publicaţii, nu atît în libertatea de a critica Puterea, cît mai ales în apariţia presei de partid. a şi-n cazul altor învieri din morţi, se insistă pe reluarea unui fir întrerupt: voinţa ostentativ proclamată, ca şi în cazul partidelor istorice, de reîntoarcere la anul 1947, cînd cele două formaţiuni au fost interzise. Continuați lectura >