Pentru cît timp va sta la noi, în vederea vindecării, soţia i-a amenajat Pisicuţei, într-un coş de nuiele, un culcuş de vis. Dacă n-aş fi om, m-aş cuibări eu în el, preferîndu-l patului din dormitor. Pe fundul recipientului soția a pus o bucată de plapumă. Socotind că Pisicuţa ar vrea să doarmă în stil uman (cu capul pe lăbuţă), i-a așternut un material protector. În afara acestei garsoniere de lux, Pisicuţa are la dispoziţie şi culcuşul lui Tzontzy, actualmente liber de chiriaş.
Aşa cum am mai scris, Tzontzy a fost dislocat din balcon. Ceva în genul mutării în Bărăgan a saşilor din Banat, cu căţel, cu purcel cu tot, pe vremea stalinismului triumfalist.
S-a întîmplat asta din cauza Pisicuței.
Pisicuța e o pisică de pe stradă.
Soția, care s-a constituit în protectoarea cîinilor și mîțelor de pe stradă, a observat că Pisicuța e bolnavă.
A decis, prin urmare, s-o aducă în casă și s-o așeze pe balcon, unde și-a dus pînă acum veacul numitul Tzontzy, de felul lui sănătos tun.
Pisicuţa a folosit aşezămîntul doar cîteva zile. Într-una din seri, sînt chemat de soţie de urgenţă să văd ceva. Îşi permite să mă ia de la masa de lucru numai şi numai cînd e vorba de cîine şi mîţe. Mai precis, de şotii făcute de cîini şi de mîţe.
Îndrumat de soţie mai ceva decît sovieticii de Tătucul de la Kremlin mă uit pe fereastra uşii de la balcon. Nu văd nimic deosebit. Hotărîtă să mă educe în materie de cîini și mîțe, soţia insistă să privesc mai atent. Lîngă peretele din fund stau aruncate alandala mai multe cutii de carton goale. Dintr-una, răsturnată într-o latură, se iveşte, ca şi cum ar juca într-un film, Pisicuţa. Mai precis, căpşorul Pisicuţei. E o imagine pe care, dacă aş fi fost facebookist înrăit, m-aş fi grăbit să aduc telefonul mobil, să fac clic şi să postez pe rețele sociale, pentru a stîrni invidia amicilor. Cum însă nu folosesc aşa ceva, facebookul părîndu-mi-se un soi de bodegă virtuală, unde se aşează la mese, încă de dimineaţă, cetăţenii din rural, mă mulţumesc să observ că e o postură didactică, dintre cele surprinse de fotografi pentru a-şi găsi locul în manualele despre cîini şi mîţe.
Înţeleg că Pisicuţa a renunţat la amenajarea noastră, preferînd să locuiască în cutie, unde şi-a amenajat ea, urmînd propriile gusturi, un culcuş.
Ca să vezi!
În romanele duioase, apar situaţii de copii ai străzii care, aduşi să locuiască în apartamente de lux, de familii pricopsite, li se acreşte de atîta dulceaţă şi trai bun şi se întorc în stradă, în ploaie, în frig, în adăposturi mizere.
Da, dar sînt liberi!
Pe vremea lui Ceauşescu, un astfel de text mi-ar fi fost respins de cenzură, pe motiv de îndemn subversiv la libertate.