Pe Josef K. Îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. În dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întâmplase niciodată până atunci. K. Mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrâna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămând şi mirat totodată, sună.
Un indicator în genul celor plantate la intersecţiile marilor drumuri europene te îndeamnă să intri în gangul de lîngă Teatrul Ion Creangă. Dacă îl asculţi – lasă să se înţeleagă indicatorul – vei da de Atelierul de reparat ochelari, sifoane, brichete şi stilouri. E vorba de o încăpere strîmtă, prevăzută cu o tejghea, în dosul căreia trebăluieşte un meşter cu ochelari. Reparatul nu se face la voia întîmplării. Obiectele despre care vorbeşte textul firmei sunt repartizate după cum urmează:
Orice ghid despre Veneţia ţine să precizeze chiar din start că faţadele Palatelor aşezate de o parte şi de alta a Canale Grande diferă spectaculos de partea dinspre uscat. „Totul e lux şi lumină, eleganţă şi frumuseţe“ – declară Charles Diehl în eseul său despre Veneţia despre partea vizibilă de pe Canal. Partea care nu se vede e banală, dacă nu chiar mizeră. Canale Grande e un fel de Calea Victoriei a Veneţiei. Sau, mă rog! pentru a rămîne în lumea de dincolo de Tisa, un Champs Elysée al Veneţiei.
Consemnez cu uimire – una veselă – diferitele sarcini pe care le îndeplineau sclavii în cazul unui cetăţean roman din ultimul secol al republicii şi în epoca imperială. Autorul cărţii din care transcriu sarcinile sclavilor e Nicolae Lascu, profesor de clasicism, aflat la Facultatea de Istorie-filosofie din Cluj-Napoca pe vremea studenţiei mele. Uite că nu mi-l amintesc! În cartea sa Cum trăiau romanii (Editura Ştiinţifică, 1965), Nicolae Lascu surprinde o lume în care cetăţeanul roman nu făcea prea multe lucruri...
O statistică ad-hoc arată că între 22 decembrie 1989 - 31 decembrie 1990 au apărut 130 de titluri de ziare şi reviste. Între 1 ianuarie 1991 - 31 decembrie 2005 au apărut 120. Aşadar, într-un singur an, au apărut multe titluri decît în 16 ani. Anul exploziei de titluri e 1990, primul an de după căderea comunismului. Acest ciclon al apariţiilor îşi are rădăcinile într-o realitate social-politică şi economică aparte: lunga perioadă anterioară de reducere dramatică a publicaţiilor literar-artistice, dar şi de blocare a oricărei noi apariţii.