O statistică ad-hoc arată că între 22 decembrie 1989 – 31 decembrie 1990 au apărut 130 de titluri de ziare şi reviste. Între 1 ianuarie 1991 – 31 decembrie 2005 au apărut 120.
Aşadar, într-un singur an, au apărut multe titluri decît în 16 ani.
Anul exploziei de titluri e 1990, primul an de după căderea comunismului.
Acest ciclon al apariţiilor îşi are rădăcinile într-o realitate social-politică şi economică aparte: lunga perioadă anterioară de reducere dramatică a publicaţiilor literar-artistice, dar şi de blocare a oricărei noi apariţii.
Principalul motiv al micşorării numărului de publicaţii în ultimii ani ai lui Ceauşescu trebuie căutat în efectele crizei economice grave, cu debutul în anul 1982. Literaţii şi gazetarii de după decembrie 1989 trec cu vederea acest motiv. Voit sau nu, ei pun reducerea numărului de titluri, restrîngerea activităţii literar-artistice în general, pe seama antipatiei Ceauşeştilor faţă de intelighienţia rebelă. Invocînd sau, poate, chiar crezînd asta, ţinătorii de condei se grăbesc să scoată noi titluri pe bandă rulantă sau să retipărească titluri care-şi încetaseră apariţia în ultimii ani ai lui Nicolae Ceauşescu.
Viaţa le va dovedi că se înşelaseră. Treptat, treptat, avîntul lor se loveşte de criza economică a anilor 1991 – 1992, provocată de reformele pe cît de dure, pe atît de haotice. Sunt liberi să scoată orice publicaţie vor şi s-o publice aşa cum îi taie capul. Pentru asta însă e nevoie de bani. Or, bani încep să nu mai fie.
Şi astfel, ei se văd obligaţi să renunţe de bună voie la numărul uriaş de publicaţii.
Fără să le-o impună Ceauşescu! Care, oricum, murise împuşcat la Tîrgovişte!
În noile condiţii, a scoate o revistă, un ziar e cum nu se poate mai uşor.
Înainte vreme, apariţia unei noi publicaţii cerea un proces îndelungat şi dificil, supus atotputernicei birocraţii comuniste. Acum e suficient să-ţi faci o fundaţie sau un SRL.
Numărul căsătoriilor e uriaş la Las Vegas şi pentru că e foarte uşor să te căsătoreşti. Dar şi numărul divorţurilor.
Pe cît de lesne se înfiinţează publicaţii, se alcătuiesc redacții, pe atît de uşor se desfiinţează publicaţii şi se destramă redacții.
Prin căderea comunismului, se creează premisele nu numai ale libertăţii de a scrie, dar şi ale libertăţii de a face capitalism.
E drept, regimul FSN-ist din primele luni ale lui 1990 nu e categoric unul al economiei de piaţă. Pare a înclina mai degrabă spre perestroikism.
Capitalismul e ca pirul. Răzbate oricum, pe ruinile economiei socialiste.
Ieşirea de sub regimul cenzurii duce automat la atacarea unor teme, subiecte şi domenii pînă atunci strict interzise. Ziarele, transformate peste noapte din oficioase ale instituţiilor comuniste în oficioase ale instituţiilor capitaliste, se desfată cu dezvăluiri din culisele dictaturii, din cele ale Ceauşeştilor, îndeosebi. Interesul publicului pentru astfel de dezvăluiri e urieşesc. La chioşcurile de ziare apar cozi nesfîrşite, concurîndu-le pe cele de la carnea de pui, din anii anteriori. Adevărul, România liberă, Tineretul liber, Libertatea aduc cîştiguri fabuloase.
De aşteptat, în atari condiţii, ca primele mlădiţe ale capitalismului să se îndrepte rapid spre investiţia în presă. Nu costă mult, deoarece ajunge o cămăruţă pentru redacţie, (la Expres şi la Zig-Zag Magazin, sediul redacţiei se reducea la o singură încăpere), angajaţi pe salarii uriaşe faţă de cele anterioare, mizere faţă de profiturile patronilor, o tipografie închiriată.
Primul ziar privat din România postdecembristă e Observator. Îi urmează noi şi noi publicaţii, izvorîte din nevoia de profit: Expres, Zig-Zag Magazin, Baricada, Nu, Românul, Strada.
Destinul lor va fi asemănător cu cel al buticurilor, la vremea respectivă concurente ale ziarelor în materie de ritm al apariţiilor peste noapte. Patronii n-au ştiinţa şi nici prudenţa folosirii profiturilor fabuloase pentru reinvestirea în clădiri, tipografii, birotică modernă.
Banii cîştigaţi uşor se duc la fel de uşor. Patronul închide redacţia. Păstrîndu-şi titlul! Ceea ce va conduce la un fapt hazliu din prezent: imposibilitatea de a găsi un titlu liber pentru o nouă gazetă!
Pe măsură ce noi şi noi publicaţii apar pe tejghele, iar interesul cititorilor scade, aceste prime publicaţii nu mai fac faţă concurenţei tot mai înverşunate de pe piaţa media. Dispar pe rînd.
Un caz aparte îl reprezintă două reviste despre care pot depune mărturie: Zig-Zag Magazin şi Expres Magazin.
Zig-Zag Magazin e săptămînalul cu cel mai mare tiraj de pe piaţa primei părţi a lui 1990: peste 600.000 de exemplare! Poziţia tot mai critică faţă de regimul Iliescu îl obligă pe patron să renunţe la director în favoarea unui jurnalist favorabil Puterii. Tirajul publicaţiei se prăbuşeşte dramatic. Deşi directorul amabil cu Puterea va fi concediat, revista nu-şi va mai regăsi tirajul şi autoritatea.
Expres Magazin, o altă publicaţie de mare tiraj, şi-a pierdut importanţa şi tirajul prin apariţia Evenimentului zilei. Deşi am rămas director şi la Expres Magazin, toate energiile s-au concentrat asupra ziarului. După o vreme de la lansarea Evenimentului zilei, Expres Magazin a sucombat.
Diferenţa dintre numărul de apariţii în 1990 şi cel al apariţiilor între 1991 – 2005 îşi are explicaţia în acţiunea economiei de piaţă.
Creşterea numărului de publicaţii duce la o împărţire continuă a numărului de cumpărători de ziare şi reviste. Se reduce şi interesul cititorilor pentru presă.