L-am luat din nou pe Tzontzy la Sinaia. Cum a mai fost o dată și, presupunînd că s-a obșinuit, mă aștept să-i treacă repede, mult mai repede ca prima oară, stresul provocat de noutate. Uite că nu-i trece! De cum i s-a dat drumul din cușca de pînză, portabilă, a luat-o la fugă și s-a vîrît între perete și canapea. – Nu-i nimic – zice soția, o să iasă el. Ei uite că nu iese! Se poate înșela și o Shakespeare a sufletului pisicesc, cum e soția! Mă uit în despărțitura dintre canapea și perete. Tzontzy nici nu tresare. Continuă să-mi arate doar ochii mirați. Se miră așa de vreo oră, așa că nu prea cred că e vorba de expresia unei mirări.
Mergeau, şi mergeau, şi cântau Veşnica Pomenire şi, când se opreau, se părea că, din inerţie, continuau să o cânte picioarele, caii, palele de vânt. ortegiului, întrebau: „Pe cine îngroapă?”. Li se răspundea: „Pe Jivago”. „Aşa deci. Atunci e clar.” „Păi nu pe el. Pe ea.” „Tot una-i. Fie-i tihnită împărăţia cerurilor. Înmormântarea-i bogată.” Se scurseră ultimele clipe, puţine, fără întoarcere. „Pământu-i al Domnului şi împlinirea lui, lumea şi toţi ce trăiesc pe lume.” Cu o mişcare în cruce, preotul aruncă o mână de ţărână peste Maria Nikolaevna.
Spectaculoasa aventură în paradisul turistic numit Phang Nga Bay din Thailanda se lasă cu un ciclon de trăiri lirice. Devastatoarea ardere interioară, de temperatura unui furnal al industriei socialiste, cu pivotul său, industria constructoare de maşini, aduce cu ea o stare eminamente prozaică: Ne e foame. Preocupaţi exclusiv de a ne exprima beatitudinea sufletească, ne sfiim să întrebăm unde şi cînd vom mînca. Ne retează acest imbold intelectual două adevăruri de viaţă, certe ca şi moartea. Ar fi nu ştiu cum ca, în plină transfigurare cerută de splendorile naturii...
Popas la Waterloo, locul legendarei bătălii. Am mai fost o dată aici, cred că într-o fereastră din călătoria cu un demnitar român la Bruxelles, la Uniunea Europeană. Atunci am stat puțin și am vizitat doar Memorialul. Înțeleg acum că Memorialul a fost transformat în direcția modernizării cu prilejul bicentenarului Bătăliei. Noua variantă nu mă impresionează. Am mai văzut astfel de modernizări și-n alte locuri ale lumii. Mă impresionează însă ferma în care a stat, în noaptea de 15 spre 16 iunie 1815...
Interviu acordat Ancăi Mireanu pentru publicația MediaStandard, 30 august 2018. Anca Mireanu: Vă propun să ne uităm puțin în spate, în timp, pe legăturile dintre principalii actori ai evenimentelor de acum. Oamenii ăștia nu vin de nicăieri. Oamenii ăștia au avut istorii în spate. S-au legat între ei. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost faptul că, istoria ne poate da răspunsuri în cele mai complicate situații dacă știm să ne uităm în spate. Privind în istoria recentă, am văzut așa: Eduard Hellvig a fost Ministrul Dezvoltării. Corect?