1. Popas la Waterloo, locul legendarei bătălii. Am mai fost o dată aici, cred că într-o fereastră din călătoria cu un demnitar român la Bruxelles, la Uniunea Europeană. Atunci am stat puțin și am vizitat doar Memorialul. Înțeleg acum că Memorialul a fost transformat în direcția modernizării cu prilejul bicentenarului Bătăliei. Noua variantă nu mă impresionează. Am mai văzut astfel de modernizări și-n alte locuri ale lumii. Mă impresionează însă ferma în care a stat, în noaptea de 15 spre 16 iunie 1815, Napoleon, faimoasa fermă Caillou. Pentru a reface atmosfera din acea noapte, au fost puse la lucru mijloace electronice pentru ca pe parcursul popasului vizitatorul să audă ploaia bătînd pe acoperiș. La Muzeul Wellington mă duc mai mult ca să nu-mi spun după aia că n-am fost. E la Mama Dracului, în localitatea Waterloo, și e găzduit de un han de la vremea respectivă. Și după vizită constat că nu mi-a stîrnit nici o emoție.
Să fim serioși!
Wellington a rămas în Istorie ca Învingătorul lui Napoleon. Dacă nu era Învinsul de o asemenea faimă, Wellington ar fi fost cel mult o definiție de pe Wikipedia, în curs de amenajare cu ajutorul cititorilor!
2. Studiul despre Stalingrad a trecut în plan secund. M-a lovit boala Napoleon. Zicîndu-mi că trebuie să scriu ceva pentru Historia despre Ferma ultimei nopți a lui Napoleon, am luat la rînd, de data asta, cu seriozitate, cărțile din cele două rafturi de acasă despre Napoleon. Căutînd ceva despre Waterloo, mi-am amintit că la librăria de la Memorial erau o duzină, inclusiv una al cărei titlu mi s-a înfipt în cap:
Waterloo – drumul spre prăpastie.
Nu știu de ce n-am cumpărat măcar una. Probabil, pentru că știam de cărțile de acasă. Iată însă că acestea nu-mi sînt de prea mare folos, deoarece se referă la Napoleon în general și nu la Napoleon învins la Waterloo. Găsesc totuși o traducere românească a cărții lui Dominique de Villepin, „Le cent jours au lʼesprit de sacrifice”, Perrin, 2001. O pun deoparte în vederea lecturii – are un capitol însemnat despre Waterloo –, deoarece îmi amintesc brusc de Mizerabilii lui Victor Hugo. În filmul cu Depardieu pe post de Jean Valjean vorbind englezește, Waterloo e amintit doar prin datoria iubitului lui Cosette față de cel care i-a salvat tatăl la Waterloo. Din alte scrieri aflu că Victor Hugo consacră multe pagini momentului. În Flandra fiind, m-am gîndit o clipă să caut varianta electronică a cărții. Acum, pe la 1 noaptea, strecurîndu-mă ca să am loc la raftul cu Napoleon, îmi amintesc de Mizerabilii. Sînt sigur că am volumele, deși nu le-am citit, sau, mai bine zis, nu-mi amintesc să le fi citit. Hai în camera alăturată, unde sînt cărțile cu literatură străină, și a Franței, deci! Literatura franceză e așezată pe raft în ordine cronologică de sus în jos. Ca să ajung la Victor Hugo am nevoie de scară. Mă cațăr pe scară și găsesc cele trei volume din Mizerabilii. Am impresia că în primul se vorbește despre Waterloo. Da, așa e. Punînd cartea pe suprafața treptei de sus, o răsfoiesc și găsesc capitolul. Se intitulează chiar așa, Waterloo. Mă așez în pat, după ce am luat porția de somnifer ușor. Lectura mă dă gata. Și nu pentru că descrierea e didactică, dar și pentru că Victor Hugo are geniul Istoriei hachițoase. Varianta deținută de mine e una de pe vremea comunismului ante ceaușist. Așa se face că după afirmația privind rolul crucial al ploii – cîteva picături mai puțin și Istoria lumii ar fi arătat altfel – un asterisc trimite la o notă de subsol. Victor Hugo e tras de urechi pentru concepția sa idealistă, antimarxistă asupra Istoriei. Mai precis, cititorul e avertizat să nu creadă astfel de băsneli despre Istorie, știut fiind că doar Marx a explicat științific cum merg lucrurile în Lume. Mă pufnește rîsul. Iau pixul de pe noptieră, fac semn pentru un eventual citat și merg mai departe cu lectura măcelului de la ferma Hougoumont.
3. A dat năpasta peste mine. M-am dedulcit la descărcarea de cărți despre Waterloo. Abia acum conștientizez eu ce bine era în comunism pentru un cercetător al istoriei universale. Voiai să scrii ceva despre Waterloo. Cîte cărți îți ofereau bibliotecile din România? Multe. Nu însă atît de multe ca să nu le poți citi pe toate pînă la urmă. Firește, biblioteca Lumii pîrîia pe la încheieturi de cîte cărți erau publicate despre Waterloo. Cică anual se publică două. Cărți, că articole sînt mai multe. Să zicem că despre unele aflai. Cum să faci rost de ele? Renunțai și publicai cartea, fără remușcările tipice iscoditorului conștiincios, care ține să nu -i scape nimic. Acum însă poți descărca de pe Internet zeci de cărți. De pe Internet, țin să evidențiez, deoarece poți cumpăra și cărți- cărți. Acestea din urmă vor veni tîrziu, prin poștă. Cu descărcarea pe Internet e simplu. Faci click și gata! ai cartea. Pentru mine, întruchiparea nesătulului cînd vine vorba de documentare, Internetul e o mare nenorocire. Cînd am vrut să scriu cîteva pagini despre Cuba în Angola, cărțile descoperite pe Internet au făcut ca nici azi să nu fi terminat cele cîteva pagini propuse, devenite pe parcurs o carte. Ce simplu ar fi fost dacă n-aș fi beneficiat de variantele electronice ale unor cărți! Așa și cu Waterloo. Am început prin a scrie în caiet primele impresii de călătorie, așa cum fac în chip inutil ori de cîte ori merg în străinătate. Inutil, deoarece de la an la an, numărul caietelor nevalorificate literar crește dramatic. Dacă mă limitam la cele din ghidurile turistice, om făcut eram! Nu m-am limitat la asta. M-a pus dracu să văd ce-au scris și alții. Și așa am ajuns în impas. O carte cumpărată de pe Internet Waterloo démythifié! Cent légendes autour de la plus célèbre des batailles semnată de Yves Vander Cruysen, susține că numai despre Waterloo s-au scris pînă acum șase sute de cărți. Mult mai interesantă e remarca autorului potrivit căreia sînt zeci de chestii asupra cărora se polemizează și azi. Chiar cartea pornește de la o ambiție polemică: de a demonta o sută de legende despre Waterloo.