A fost în multe rânduri ciumă în țară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! A murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morților în toată țara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era așa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort.
Peste cîţiva ani Ştefan Cîmpureanu avea să plece din Vintileasa la Floreşti, unde se va angaja ca muncitor necalificat pe şantierul Fabricii de nituri. Făcu, apoi, un curs de calificare, chinuindu-se vreo şase luni, sîmbătă de sîmbătă, să stea în băncile strîmte şi vechi, ale Şcolii generale nr. 3, Floreşti, unde se ţineau orele. Băncile erau vechi, slăbite din cuie de neastîmpărul atîtor generaţii de elevi, şi scîrţîiau la cea mai mică mişcare. De aceea, primele ore nici nu se putuseră ţine ca lumea.
Pe vremea comunismului, capitalismul era denunţat în fel şi chip. Se publicau statistici despre numărul armelor de foc, despre numărul pătrunderilor armate în incinte (private şi publice) şi al sinuciderilor prin aruncare de sus, în hău, cu zdrobirea completă de asfalt. Datele despre împuşcături voiau să demonstreze că-n Vest cetăţeanul nu se bucură de siguranţa din Est. Era, cred, şi o intenţie mult mai subtilă. Cei plecaţi peste hotare trebuiau descurajaţi să nu rămînă acolo.
Ca fost secretar personal la Cabinetul 1, Constantin Boștină abordează în memoriile sale, publicate sub titlul Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu, o chestiune de o importanță majoră în exercitarea puterii absolute de către Nicolae Ceaușescu: Informările primite de la Securitate, dar și de la alte instituții: Ca expert în comerțul internațional și ca om de încredere: „Nicolae Ceaușescu mi-a cerut să lucrez ca secretar personal în principal în domeniul economic.
Să zicem că la Informația Bucureștiului lucrau și dizidenți, precum Stelian Moțiu. Dar la Scînteia? La Scînteia lucrau activiști, oameni verificați și răsverificați. În dimineața lui 22 decembrie 1989 Scînteia apare în ediția ceaușistă obișnuită, exprimînd ceea ce propaganda numea mînia poporului față de huliganii de la Timișoara. Pagina întîi e dominată de supratitlul și titlul cu litere de o șchioapă tipice materialelor despre manifestările în cinstea lui Nicolae Ceaușescu: