„De cum ieşiră din grădină în piaţă şi se urcară pe podiumul înalt şi spaţios de piatră ce domina piaţa, Pilat, privind în jur printre gene, se lămuri asupra situaţiei. Drumul pe care-l străbătuse cu cîteva clipe mai înainte, adică drumul de la zidul palatului pînă la podium, era pustiu; în schimb, piaţa din faţa sa dispăruse. O potopise mulţimea. Aceasta s-ar fi revărsat şi peste podium, şi peste acel drum rămas pustiu, dacă n-ar fi ţinut-o în loc un rînd triplu de soldaţi din legiunea sebastiană, la stînga lui Pilat...
În fiecare an, a doua zi de Paşti, cei din Vintileasa sărbătoreau Paştele Blajinilor. Paştele Paște îl sărbătoriseră ei duminică, în prima zi de Paşti. Mai bine zis îl sărbătoriseră sîmbătă spre duminică noaptea. Sîmbătă, pe la 11 noaptea, toţi o luau spre biserică, după ce, în prealabil, împovăraseră masa din camera de sus, cea deschisă doar la marile sărbători, cu tot ce se putea mînca după lunga perioadă de Post: ouă roşii, cozonac, Pască, sarmale, fripturi, ciorbă. La mijlocul bucatelor, ca un Foişor de foc într-un tîrg de pe vremea venirii turcilor, se înălța carafa cu vin.
Călătorul în străinătate poartă cu sine, chiar de la trecerea graniţei autohtone, convingerea că ţara spre care se îndreaptă diferă fundamental de a lui. Fireşte, şcoala l-a învăţat că extratereştrilor de aia li se zice aşa, extratereştri, pentru că trăiesc în afara Terrei, şi, în consecinţă, oricît de costisitoare ar fi compania turistică, ea nu-ţi poate oferi nici măcar în Alaska extratereşti la tavă. Totuşi, undeva în adîncurile sufletului de călător...
Am primit pe e-mail cele două pasaje din Arghezi scanate și trimise dactilografei pentru a le folosi mai tîrziu la scrisul zilnic de editoriale. Primul e luat din tableta Amintiri din timpul dictaturii și îl surprinde pe Arghezi în flagrant delict de talent la țintuirea cenzurii: „Învăţat o viaţă întreagă să nu mă ţie nimeni de cot şi să nu mi se uite, cînd scriu, peste umăr, m-am pomenit acum cîţiva ani cu un inspector în faţa mesei de lucru şi cu un controlor în spatele scaunului meu.
Pentru a desluși dacă în vara lui 1988 am fost la Taormina, în Sicilia (în 2015, făcînd aici un popas, nu am reușit să-mi amintesc nimic din cele două zile de călătorie de acum 33 de ani), am mers la BAR și am luat la mînă colecția revistei Teatrul din 1987 pînă în 1988. Număr de număr verificînd, mi-a sărit în ochi uriașul spațiu tipografic sacrificat comandamentelor politice ale momentului. În chip fatal, fiecare număr conține un soi de editorial nesemnat...