Intrigat de impresia că am mai văzut citatul din Beda în varianta din Istoria ilustrată a Angliei, caut în Folderul Posibile eseuri. La Eseuri de tipar descopăr acest text, care vorbește fără echivoc de lectura cărții lui George Macaulay Trevelyan. Cînd și cum am citit-o? Am cumpărat-o și deci mai am un exemplar în biblioteca de acasă?
„Atît în Istoria Angliei de André Maurois, cît şi în Istoria ilustrată a Angliei de G.M. Trevelyan, dau peste un citat dintr-un soi de cronicar al Marii Britanii din epoca regatelor anglo-saxone, Beda Venerabilis, călugăr trăitor între 672-735. În a sa Istorie ecleziastică a poporului englez, Beda consemnează pentru viitorimea de azi pătrunderea creştinismului în lumea anglo-saxonă, mărturisită cultului zeilor Odin şi Thor.
Rînd pe rînd, nobili, dar şi preoţi trec de partea credinţei lui Christos, superioară religiilor păgîne prin viziunea sa mult mai puternică, mult mai impresionantă asupra vieţii de Apoi, de după trecătoarea viaţă de acum. Preluat de André Maurois, de George Macaulay Trevelyan, dar şi de alţi istorici ai Angliei, citatul din Beda Venerabilis reproduce un fragment dintr-o cuvîntare în favoarea creştinismului ţinută de unul dintre nobilii regelui Edwin la un sfat al căpeteniilor regatului, sfat căruia i se zicea şi witon:
«Dacă viaţa omului pe pămînt, o, rege, se asemuie cu vremea aceea pe care nu o cunoaştem, atunci mi se pare deopotrivă zborului grăbit al unei vrăbii prin sala în care şezi la cină iarna, împreună cu vasalii şi thanii tăi, în jurul unui foc straşnic, şi în sală-i cald, dar afară bîntuie vîntoasa, ori ploaia, ori viscolul de iarnă. Vrabia, intrînd în zbor pe-o uşă şi repede ieşind pe alta, cît stă înăuntru este ferită de urgia iernii, dar după o scurtă bucată de vreme bună, ea piere iute din ochii noştri, trecînd din iarnă iarăşi în iarnă. Tot astfel viaţa omului apare într-un scurt răstimp, dar, despre ce urmează sau ce a fost înainte, nu ştim nimic».
Nu e prima imagine a vremelniciei omeneşti pe care o întîlnesc de-a lungul lecturilor mele de decenii. Unele au fost iscălite de nume celebre. Altele au vădit o şlefuire stilistică mult mai riguroasă decît cea din Istoria lui Beda.
Şi cu toate acestea – trebuie s-o recunosc – viaţa omului comparată cu zborul unei vrăbii prin sala uriaşă (witonul se ţinea într-un soi de hală, adăpostind mese uriaşe, la care războinicii anglo-saxoni de acum o mie trei sute de ani dau pe gît stacane cu bere) are menirea de a te înfiora. Niţel, fireşte, cît o citeşti, pentru că după aceea, mergînd la televizor te desfeţi cu deplinătatea reclamelor la şuncă de Praga şi uiţi că eşti trecător pe acest pămînt.
O astfel de imagine se adresează inimii. Vîrîndu-se pe fir, pentru a o explica în impactul ei sensibil, raţiunea riscă să eşueze.
Şi cu toate acestea eu, om al secolului XXI, voi căuta s-o explic.
Impresionează mai ales prin compararea vieţii omului cu o vrabie. Se redau astfel cu o măiestrie de care autorul nu-i conştient, atît micimea omului în raport cu urieşenia universului infinit, cît şi zbaterea absurdă care e viaţa trecătoare: Vrabia vine din iarna de afară, străbate prosteşte sala în zbor şi iese în iarnă.
Zborul durează puţin, cît are nevoie pentru a străbate sala. Afară în jurul sălii, bîntuie vremea rea, impresionantă imagine pentru eternitatea duşmană omului.
Forţa acestei comparaţii e înzecită însă de ceea ce ştim despre vremea cînd a trăit nobilul cuvîntător al regelui Edwin. Suntem –potrivit cronicii – în secolul al V-lea. Viaţa omului era mult mai nesigură ca acum. În confruntare cu alţi oameni, cu natura, cu destinul, omul îşi găsea repede sfîrşitul. N-apuca să se aşeze undeva, să-şi întemeieze o familie că, indiferent de poziţia sa în ierarhia socială, dădeau peste el forţele ostile de cuceritori la fel de sălbatici precum el, vecini invidioşi, molime năprasnice, viscole, incendii. Nimic nu-i garanta că nu va pieri de tînăr căsăpit de semeni sau înghiţit de valurile apelor.
Azi, viaţa individului e mult mai sigură.
Fără însă a fi altceva, prin raportare la universul rece în nemărginirea sa, decît zborul unei vrăbii prin witonul de acum o mie şi ceva de ani.”