Vin ruşii! se auzea la Baden-Baden, în 1945, strigătul de groază al nemţilor la invazia militară rusească!
Vin ruşii! se aude în ultimul timp, la Baden-Baden, strigătul nemţilor.
Nu e însă un strigăt de groază.
Pentru că năvălitorii nu sunt sălbaticii din stepele kalmîce, fremătînzi la vederea unui ceas de mînă sau a unei biciclete, ci bogătași, fremătînd la vederea unui magazin de lux, a unui castel sau a unei vile.
Ruşii din 1945, veniţi la Baden-Baden cu tancurile, luau ceasurile şi bicicletele pe gratis. Se îmbogățeau prin jefuirea nemților.
Ruşii de acum, îmbogăţiţi prin jefuirea propriei țări, cumpără la preţuri astronomice magazinele, vilele şi castelele.
Pe stînga, cum te duci dinspre oraş spre Lichtental, pe Lichtentaler Allee, promenada de lux a staţiunii de lux Baden-Baden, se văd terenurile Clubului de tenis, înfiinţat în 1881. Ca toate instituţiile făurite pentru fumurile snobilor, Clubul din Baden-Baden se mîndreşte cu o listă de vedete care s-au zbătut zadarnic să parvină printre membri. La ora asta a dimineţii pe cale de a se vărsa neştiut în amiază, ajunge pînă la tine, prin liniştea vindecătoare de nervi, binecunoscutele bufnituri de minge arsă zdravăn cu paleta. Dacă te opreşti şi te uiţi într-acolo, descoperi tipi şi tipe, în costumele de rigoare, apropiindu-se şi depărtîndu-se cu vioiciune de plasa care împarte terenul în două.
Un aşezămînt de acest gen nu se putea lipsi de cuvenitele farafastîcuri de întîmpinare a vizitatorului.
Clubul de tenis din Baden-Baden e prefaţat de un Bine aţi venit scris în cinci limbi, pe o tăbliţă : Germană, Franceză, Engleză, Italiană, Spaniolă, Rusă.
Peste tot în lume limbile anunţurilor, avertismentelor şi indicaţiilor dau seamă de originea vizitatorilor care frecventează în număr mare locurile respective. Trecerea rusei printre limbile prin care se fac plecăciuni dezvăluie că Tennis Clubul din Baden-Baden e frecventat într-un număr însemnat şi de ruşi.
Harta Baden-Badenului poate fi procurată, la cerere, atît de la Oficiul de Turism, cît şi din magazine şi prăvălii, ajunsă în aceste locuri sub semnul campaniilor publicitare ale diferitelor companii. Pe harta oferită celor ce vor să se descurce pe cont propriu în Baden-Baden, obiectivele turistice de interes sînt trecute în germană (normal) şi (atenţie!) în rusă. Clădirii Congresului i se spune Kongress-haus, dar şi Dom Kongressov. Termele lui Caracalla sunt, deopotrivă, Caracalla Therme şi Termî Karakalla, iar Trinkhalle, Pitievoi Pavilion.
Parterul clădirii de la nr. 2, Bäderstrasse, a fost închiriat de o firmă de imobiliare. Sub numele firmei, de a lungul întregului parter, un înscris în limba rusă semnalează că Aici se vorbeşte ruseşte. Deasupra, la etajul 1, poate fi descoperit de cei interesaţi la Baden-Baden şi de altceva decît de lux, bustul lui Dostoievski, împreună cu un exemplar al cărţii sale, Jucătorul.
În 1861, călătorind prin Europa, Dostoievski ajunge la Baden-Baden. Aici, socotind c-ar putea face rost, pe loc şi fără efort, de ceva parale, intră la Cazino. Un binecunoscut mecanism psihologic împinge un jucător din întîmplare la postura nenorocită de jucător înrăit. Aşa ceva se va întîmpla şi cu Dostoievski. Şuişurile şi coborîşurile ruletei îl fac dependent de joc. Din scurt, prăpădeşte nu numai banii săi, dar şi pe cei ai amicei, Polina Suslova. Pe măsură ce se înfundă în patimă, cresc datoriile. Într-un efort disperat de a-şi le plăti, scriitorul semnează cu editorul Stellovski, de la Petersburg, contractul pentru un roman dedicat unui tip care ajunge jucător înrăit la ruletă. Documentul stipula ca manuscrisul să fie predat la 1 noiembrie 1866. Dostoievski dictează angajatei şi viitoarei sale soţii, Anna Grigorievna Snitkina, tot romanul în doar patru săptămîni. Romanul apare sub titlul Jucătorul. Pentru că rămîne în continuare dator multora, scriitorul o şterge din Baden-Baden împreună cu Anna Grigorievna şi se ascunde de urmăritori prin diferite locuri din Europa timp de patru ani. Pe 4 iulie 1867, revine la Baden-Baden, se ceartă cu Turgheniev în chestiunea Măreţiei indiscutabile a Maicii Rusii şi reuşeşte să nu mai joace la ruletă, după ce obţine, de la joc, suficienţi bani pentru a se descurca în viaţă. Bustul din Bäderstrasse nr. 2 nu e singurul semn al trecerii marelui scriitor prin Baden-Baden.
În apropierea Termelor lui Caracalla, banca Zenit din Moscova a făcut să fie plasată o statuie a scriitorului rus, înaltă de 3 metri, surprinzîndu-l suit pe un glob pămîntesc de piatră, operă a rusului Leonid Baranov.
Anunţul Aici se vorbeşte ruseşte n-are nici o legătură cu apartamentul în care se întorcea Dostoievski cu buzunarele goale după o nouă pierdere la ruletă. Pur şi simplu, la parterul clădirii s-a nimerit să activeze o firmă de imobiliare. Şi cum cumpăratul de case la Baden-Baden e un sport eminamente rusesc, firma a socotit necesar să dezvăluie potenţialilor clienți că nu se vor vedea constrînşi să vorbească o altă limbă decît rusa.
Baden-Baden, cel mai rusesc oraș al Germaniei
Nu e, de altfel, singurul loc din Baden-Baden în care clienţii sunt anunţaţi că se vorbește și rusește.
Explicaţia?
O dă într-un fel reportajul difuzat de CNN în iunie 2008 sub titlul „Baden-Baden – Germany’s most «Russian» city“.
După ce trece în revistă legăturile dintre Baden-Baden şi Maica Rusie, materialul dezvăluie că staţiunea e preferata new russians, noilor ruși, cum li se spune îmbogăţiţilor ruşi de după prăbuşirea URSS. Ca proprietari de vile, ca acţionari, ca inşi veniţi la odihnă sau doar în trecere, ca turişti, în grup sau individual, mii de ruşi năvălesc anual în Baden-Baden. Pe străzi, prin magazine, pe alei, prin pieţe şi prin scuaruri, auzi vorbindu-se ruseşte atît de mult încît, o clipă, te crezi ajuns la Moscova, deşi, între noi fie vorba, în plin sezon turistic, la Moscova se vorbeşte englezeşte şi nu ruseşte.
O parte dintre cei care vorbesc ruseşte sunt angajaţi ai firmelor de servicii – de la prăvălii pînă la firme imobiliare – obligaţi să ştie limba rusă pentru a se putea înţelege cu clienţii ruşi. Personalul unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Europa – Brenners Park Hotel and spa – a învăţat ruseşte cît ai clipi. Asta deoarece noii ruşi refuză ostentativ să înveţe o limbă străină și, prin asta, să vorbească în străinătate altfel decît rusește. Potrivit lor, banii şi apartenenţa la Imperiu le dau tot dreptul de a vorbi doar ruseşte oriunde s-ar afla pe glob.
Cealaltă parte, mult mai însemnată, a cetăţenilor care asigură permanenţa limbii ruse la Baden-Baden e dată de armatele de servitori cu care bogătaşii ruşi umblă prin lume. Ca şi tovarăşii lor din România şi, în general, din Est, noii îmbogăţiţi din Rusia nu concep viaţa altfel decît în deliciile sale orientale. Spre deosebire de occidental, care și-a însușit, alături de simplitatea vieţii personale, plăcerea de a se descurca singur în viaţă, bogătaşul rus din postsovietism simte nevoia să-şi etaleze avuţia. Armata de servitori – cameriste, şoferi, bodyguarzi, translatori – ține de semnele de fală ale bogăţiei. E o armată necesară şi pentru că noul îmbogăţit rus nu concepe să nu fie servit în permanenţă, ca un despot oriental.
Publicaţia La libre Belgique tipărea în numărul din 6 ianuarie 2004 corespondenţa semnificativ intitulată Ruşii revin la Baden-Baden.
„«Vin Ruşii!» Acest strigăt, gen Se salvează cine poate! auzit în 1945, cînd ruşii au invadat Germania nu mai stîrneşte teamă azi. Presa germană îl foloseşte într-o manieră ironică descriind singulara pasiune a «noilor ruşi» pentru Baden-Baden, staţiune termală celebră pentru Cazinoul său. Afluxul de oameni de afaceri de la Moscova e un fenomen“ – scrie autorul, Marcel Linden, în debutul articolului.
Castele se cumpără cît ai clipi și cu banii jos
Printre cei care s-au precipitat să investească la Baden-Baden, reportajul aminteşte o colaboratoare a fostului ministru de Externe sovietic şi a fostului preşedinte al Georgiei, Eduard Şevarnadze, care a luat o vilă de 11 milioane de euro. Cumpărarea în stil rusesc postsovietic – altfel zis, cu banii jos – defineşte pe ruşii care vin la Baden-Baden.
Proprietarul unui castel dărăpănat de pe înălţimea din jurul staţiunii a cerut unui rus 50 de milioane de euro. Așa, la plezneală, socotind că va fi o fericire să obţină 25 de milioane la capătul unor negocieri crunte. Spre uluirea sa, rusul nici n-a clipit la auzul unei asemenea sume. A luat valiza, pe care o aşezase între picioare, a deschis-o şi i-a numărat neamţului 50 de milioane de euro. Ca şi la Biaritz, ca şi în alte locuri ultraluxoase din Europa, rușii cumpără tot ce întîlnesc în cale fără să se tocmească şi fără să apeleze la contul din bancă; depozitul sigur de valută rămîne pentru ei valiza cu cash.
O dată descinşi la Baden-Baden, îşi trimit în oraş armata de servitori.
Convins că o haleală într-un loc celebru e un fapt ieşit din comun, am comandant o îngheţată la o terasă de lux din Leopoldstrasse. La masa din spatele meu, am auzit vorbindu-se ruseşte. M-am răsucit să văd cine sunt. M-am întors la iuţeală. Vorbeau ruseşte două namile rase-n cap, în cămăşi înflorate. Nu-mi era limpede dacă sunt gorile sau asasini plătiţi.
Un diamant în coroana Istoriei ruse
Reportajele despre invadarea Baden-Badenului de către noii ruşi, ghidurile, broşurile, cărţile se întrec în a dezvălui legătura din trecut dintre aristocraţia ţaristă şi faimoasa staţiune de lux. „Baden este un diamant în coroana Istoriei ruse“ – ar fi zis nu ştiu unde şi nu ştiu cînd nevasta lui Boris Elţîn.
Potrivit săptămînalului Die Welt, Baden-Baden a fost reşedinţa de vară a ţarilor ruşi. Debutul l-a făcut ţarul Alexandru I, prin căsătoria cu Luiza Maria Augusta, prinţesa de Baden-Baden. Luiza Maria Augusta era cel de-al treilea copil al cuplului Karl Ludwig de Badé – Landgravine Amalie de Hesse-Darmstadt, pricopsit cu cinci copii. Destinul de prinţesă scăpătată i se schimbă crucial la vîrsta de 13 ani, cînd ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, pune ochii pe ea, în căutarea unei neveste pentru nepotul ei, Alexandru, viitorul ţar. Invitată la Petersburg, împreună cu sora sa, Frederica Luiza Maria Augusta, Luiza sfîrşeşte prin a se mărita cu Alexandru, la 28 septembrie 1793, nu înainte de a se converti la ortodoxism sub numele de Elisabeta Alexeevna. Deşi Alexandru I, ţarul care l-a învins pe Napoleon, are o metresă oficială (Nastasia Narişkina, luată pînă și la Congresul de la Viena în 1815), cuplul rezistă pînă la moartea Elisabetei.
Nostalgia casei părinteşti, grija pentru educaţia fratelui, o fac pe Ţarină să vină în dese rînduri la Baden-Baden. Cum soţul o urmează, se iveşte şi înfloreşte spectaculos în saloanele din Petersburg moda călătoriilor şi popasurilor la Baden-Baden. În scurt timp, staţiunea nemţească devine locul preferat al aristocraţiei ruseşti în neprecupețita strădanie de a-şi etala luxul prin grădini şi a prăpădi banii la Cazinou.
Pretextul e tratamentul la băile termale. În realitate, după cum nota Gogol, „Nimeni nu e bolnav de-adevăratelea, toţi vin pentru a se amuza“.
Semn al acestei năvăliri, în 1855 se hotărăște construirea unei Biserici ruse la Baden-Baden. În 1880, preşedinta Comitetului pentru ridicarea lăcaşului e însăşi fiica ţarului Nicolae I, ducesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, prinţesă de Bade. Așezată pe un teren primit ca donaţie de la Primărie, Biserica e gata la 28 octombrie 1882. Arhitect e petersburghezul Ivan Strom. Poate fi văzută şi azi, ca obiectiv turistic deosebit în Lichtentaler Strasse, nr. 76.
Unde sunt aristocraţii ruşi e musai să apară şi marii scriitori ruşi. Istoriile sovietice i-au înfăţişat pe clasicii literaturii ca preocupați pînă la obsesie de viața grea a maselor populare. În realitate, marii scriitori ruşi se dădeau în vînt după viaţa uşoară a aristocraţiei ţariste.
Pe clădirea deasupra căreia scrie Rothaus Burger, din Scuarul Iezuiţilor, poate fi văzut un basorelief înfăţişînd profilul unei feţe ieşind dintre pagini şi precizarea, Nikolai Gogol.
Sub basorelief, o plăcuţă ţine să noteze:
„«Poziţia oraşului e splendidă».
Aici a stat, în timpul primei sale vizite la Baden-Baden, în iunie 1836, Nicolae V. Gogol (scris în ruseşte şi-n nemţeşte – n.n.), (1809-1852), Autor al «Revizorului» şi al «Sufletelor moarte»“.
Prima propoziție e un citat din Gogol despre Baden-Baden.
Placa comemorativă, reprezentînd o parte a feţei lui Gogol ieşind dintre foi de hîrtie, e opera artistului rus A. Burganov. Prima semnătură e a autorului. A doua e a lui S. Torasov, omul de afaceri de la Moscova, care a finanţat lucrarea.
Cele două semne ne dezvăluie că scriitorul rus Gogol a fost de mai multe ori oaspetele Baden-Badenului, începînd cu 1836. A venit aici pentru tratament, dar şi pentru a ţine legătura cu August Lewald, fondatorul revistei Europe.
Unde s-au certat Turgheniev şi Dostoievki
La Baden-Baden ajunge şi Tolstoi, în cadrul unui voiaj prin Europa. Jurnalul său consemnează pentru 14 iulie 1857:
„Ruletă pînă la 6 seara. Pierdut totul“.
Spre deosebire de Dostoievski însă, Tolstoi nu devine dependent de Cazinou.
Scriitorul rus cel mai legat de Baden-Baden rămîne însă Ivan Turgheniev. Semnele popasului său în staţiune sunt luate în calculul oricărui traseu turistic. E vorba în primul rînd de vila sa, de pe Fremersbergstrasse, nr. 47, semnalată prin tăbliţa Reşedinţa Turgheniev. Nu departe de acolo, pe Lichtentaler Allee, poate fi văzut bustul lui Turgheniev, inaugurat în 2000, cu inscripţia:
Ivan Turgheniev
Baden-Baden
1863-1870.
Ajuns întîia oară la Baden în 1863, urmîndu-şi amanta, Pauline Viardot, Ivan Turgheniev va sta un timp la hotelul Europäischen Hof. În 1864, cumpără o bucată de pămînt. După 3 ani de cheltuială, vila e gata. Tugheniev se mută în ea, dar nu mai are bani de mobilă.
Familia Viardot (Turgheniev practica menajul în trei!) cumpără vila şi-l lasă pe Turgheniev să locuiască în ea fără a plăti chirie.
Personaj familiar lumii bune din Baden-Baden, Ivan Turgheniev va face oraşul nemuritor prin romanul Fum, care debutează, în stilul specific prozei ruseşti tradiţionale, prin aterizarea cititorului la punct fix:
„În faţa faimosului Salon de conversaţie de la Baden-Baden era lume multă, la 10 august 1862, orele 4. Vremea era delicioasă“.
Aici, la Baden-Baden a avut loc cearta istorică dintre Turgheniev şi Dostoievski. Dacă ar fi să-l credem Dostoievski, controversa a luat naştere în chestiunea Maicii Rusii. Spre indignarea lui Dostoievski, slavofil convins, Turgheniev susţinea că nemții sînt superiori rușilor. Cum să nu-și iasă din minți slavofilul Dostoievski.
Reîntoarcerea la ţarism
„Noii ruşi“, cei îmbogăţiţi prin jefuirea avuţiei lăsate de URSS, vin la Baden-Baden dintr-un complex şi nu din dragoste faţă de Tolstoi, Dostoievski sau Gogol.
Prin prăduirea avuţiei naţionale, numită de Chrystia Frieland într-o carte faimoasă, Chilipirul Secolului, foştii nomenclaturişti s-au îmbogăţit în chip spectaculos.
În Rusia de azi, a avea bani nu ajunge.
E musai să te dai aristocrat ca pe vremea Ţarului.
Şi cum conţii şi contesele, prinţii şi prinţesele veneau pe vremuri la Baden-Baden, secretarii de partid şi mulgătoarele fruntaşe, KGB-iştii şi liderii sindicali dinainte de 1989, ajunşi azi mari bogătani, se grăbesc să-i imite pînă la ultima cusătură.
De la Revoluţia din noiembrie 1917 pînă la prăbuşirea URSS a trecut aproape un secol.
Un secol în care s-au ridicat uzine, porturi, oraşe întregi, într-un cuvînt, un secol în care Rusia ţaristă a devenit URSS.
Instituţiile, obiceiurile, stilul de viaţă, ticurile, obişnuinţele s-au schimbat din temelii.
După căderea URSS, în doar cîţiva ani, tot ceea ce s-a construit timp de aproape un secol în planul mentalităţilor a dispărut de parcă nici n-ar fi fost.
Într-o clipită la scara Istoriei, nomenklatura URSS, devenită aristocraţia Federaţiei Ruse, s-a întors la viaţa de pe vremea Ţarului.
Fenomenul nu s-a întîmplat în România.
De ce?
Pentru că noi, românii, n-am avut niciodată o aristocraţie autentică, atît de fixată în Istorie încît guşterii tranziţiei de azi să aspire a o imita.
Oricît ar părea de ciudat, noii îmbogăţiţi moldovo-valahi n-au nostalgia aristocraţiei de dinainte de venirea comunismului.
Ei au nostalgia nomenklaturii de dinainte de venirea democraţiei!