În ziua a doua a călătoriei de studii în Franța, mîncăm la un fel de întreprindere pariziană. Învăţînd de la înaintaşi, asociaţia care ne patronează excursia se foloseşte din plin de principiul numit: „a nimeri tocmai cînd oamenii sînt la masă“. În consecinţă, multe vizite, discuţii, întîlniri pe la diferite întreprinderi, n-au fost altceva decît nişte pretexte mascate stîngaci de a lua masa acolo. E drept că discutam aprins, puneam întrebări (care de care mai idioate), umblam prin halele întreprinderii sau prin birourile instituţiei. În realitate însă, nu făceam altceva decît să aşteptăm ora cînd gazdele luau de obicei masa.
Dar să ne întoarcem la instituţia sau întreprinderea – nu mai ştiu precis – celei de-a doua zile. Întîi şi-ntîi am vizitat un fel de bibliotecă muncitorească, mare izbîndă a luptei de clasă în Franţa, am înţeles eu. Aici n-am fost prea entuziaşti, ştiind sigur că nici una din cărţile văzute acolo nu ni se putea face cadou, oricît de interesaţi ne-am fi arătat de titlul ei. Ulterior, ne-am simţit mai bine. La întrebarea unuia dintre colegi, am aflat că puteam lua cu noi – câte dorim – nişte reviste de pe un raft. Era vorba de nişte numere de anul trecut ale revistei instituţiei, dar asta n-are nici o importanţă. Fiecare a luat cîte 4-5 exemplare, fără măcar să le răsfoiască, conform principiului: „Ia cît mai repede ca să nu se termine“.
În ciuda avîntului dovedit, unii n-au mai prins nimic. S-au răzbunat însă, ulterior, cînd ni s-au oferit nişte foi bătute la maşină, chemînd muncitorii la o grevă care avusese loc cu doi ani în urmă. Pe la 11, a urmat partea cea mai importantă a programului: o mică gustare, „după modestele noastre resurse“, s-au scuzat, politicoase şi franceze, gazdele. În realitate, ne aşteaptă un adevărat festin, cu fel de fel de băuturi, ţigări scumpe, icre, sandvişuri, peisaj care a urcat la „timp frumos“ barometrul nostru spiritual, pînă atunci înţepenit la gradaţia „timp mohorît“, „ceaţă şi ploi intermitente“. În asemenea ocazii, un discurs seamănă cu o conjunctură politică internaţională. Fiecare caută o poziţie din care să stăpînească cît mai multe elemente, fără ca ceilalţi să observe asta. Adăugînd şi discreția totală în care se poartă lupta, comparaţia îşi are reuşitele ei. Deci, intrînd în sală, fiecare a căutat, cu zîmbetul şi pretextele de rigoare, acele colţuri de masă pe care se grămădiseră, prin legile întîmplării, părţi considerabile de vin, wisky, ţigări şi sandvişuri. Asta în ce priveşte poziţiile iniţiale, ulterior uşor modificate în avantajul celor care nu se piliseră de la primul pahar, şi-şi mai puteau urmări ţelurile în deplină luciditate. Pretextele erau mult mai interesante şi mai complicate. Unii, de exemplu, se arătau tare îngrijoraţi că ceilalţi nu servesc.
— Serviţi, serviţi! spuneau respectivii, luînd tava în mînă, purtînd-o pe dinaintea tuturor, pentru ca, în final, să-şi rezerve aproape tot ce mai rămăsese pe ea. Gestul putea fi interpretat ca o hotărîre de a aplica în practică îndemnul cu privire la servit. Cînd lansezi o chemare, e bine să dai tu, în primul rînd, exemplu de aplicare a ei în viaţă.
Cu această ocazie, mulţi din noi şi-au descoperit vechi şi îndelung refulate aspiraţii.
— Ah, făcea cîte unul, mă dau în vînt după whisky! Turnaţi-mi şi mie un pahar.
Vinul de Porto, Martini, coniacul, vinul şi siropul din care se cinstiseră pînă atunci, vîrtos, probabil că nu mai aveau nevoie de explicaţii secundare. Ele aparţineau acelor lucruri pe care le facem fără să fie nevoie de un motiv special. Alţii, în schimb, s-au sacrificat pe altarul cunoaşterii. A făcea cîte unul din aceştia, Martini scoţian, sînt tare curios ce gust are! O curiozitate extinsă, bineînţeles, şi la alte sortimente.
Ca să nu ne putem plînge de nimic, gazdele, primind ajutoare şi din rîndul colegilor, au fost tot timpul alături de noi. Solicitudinii active, cu care ne-au înconjurat tot timpul dineului, îi datorăm faptul că, la sfîrşit, nu mai rămăsese absolut nimic pe masă. Sînt sigur că printre viitoarele revendicări ale proletariatului întreprinderii primirea mai mult delegaţii străine va ocupa un loc de frunte.
Nu de altceva, dar chiar în condiţiile Franţei contemporane, ocaziile de a mînca şi bea pe gratis nu trebuie pierdute niciodată.