Legea Presei românești din toate timpurile a fost ca, la prima apariție, o publicație să cuprindă, la pagina întîi, un text cu valoare de Program.
M-am conformat acestei Legi și ori de cîte ori am lansat un ziar, o revistă, am semnat în primul număr un Program. Reproduc mai jos pentru Istoria presei române trăite de mine însumi, eseul care prefațează apariția primului număr al revistei Historia, an. I, nr. 1, 14 noiembrie 2001:
Un eveniment al Istoriei
Primul număr al revistei Historia abordează atacul terorist din 11 septembrie 2001. La doar două luni de cînd s-a petrecut, un eveniment ajunge în pagina unei publicații de Istorie. Faptul ar putea să surprindă. De regulă, pentru a fi așezat pe masa de operație a cercetătorilor, un eveniment are nevoie de timp. Un deceniu, ba chiar, uneori, un secol. Istoricii motivează asta prin necesara depărtare în timp. Văzut de aproape, un eveniment ne poate înșela în cauzele, dar mai ales, în efectele sale. Pentru a fi așezat în Istorie, inclusiv pentru a sesiza dacă are sau nu dreptul la un asemenea efort din partea noastră, evenimentul respectiv trebuie privit din depărtare.
Sfidarea regulii în cazul atacului terorist ne-a apărut însă posibilă din cel puțin trei motive:
a. Noua publicație își propune să-și îndrepte atenția și asupra evenimentelor imediate. E un standard cerut de realitatea lumii de azi. Cititorului i se prezintă zilnic numeroase fapte interne și internaționale. Ziarele și televiziunile se străduiesc să le înfățișeze pe toate aproape ca fiind cruciale, de o importanță de destin individual și colectiv. Din avalanșa de informații care îl asaltează cotidian, cititorul nu-și dă seama care fapt e cu adevărat istoric și care nu. Nu de puține ori, el se lasă înșelat de notele senzaționaliste primite de un fapt din partea presei, interesată de a ține pe cititor în ipostaza de cumpărător. Există, totuși, din punctul de vedere al importanței reale, o ierarhie a faptelor cotidiene. Și un posibil criteriu de a le împărți în semnificative și nesemnificative, în demne de a fi luate în seamă și demne de a fi neglijate, rămîne perspectiva istorică. Printr-un exercițiu de inteligență, ne putem situa undeva în viitor, încercînd a scruta un eveniment de lîngă noi cu înțelepciunea istoricului. Merită un asemenea efort.
Așezat în istorie, un fapt al prezentului își va dezvălui semnificații pe care perspectiva de jurnalist nu ne-ar oferi-o.
Asumîndu-și acest joc util, Historia se va opri și asupra unui fapt al imediatului intern și extern. Istorici, analiști politic, specialiști, se vor strădui să radiografieze un fapt de pe pozițiile viitorimii. Un astfel de exercițiu al inteligenței ne va aduce mari surprize. În fuga după senzaționalul ca marfă, jurnaliștii nu-și economisesc epitetul în prezentarea personalităților și întîmplărilor de azi. Avizi de a fi statui înainte de termen, și politicienii se precipită în a-și binecuvînta faptele și declarațiile trecătoare drept istorice. Judecată la rece, din seninătatea care o dă perspectiva timpului, o întîmplare zgomotoasă, cu mult fum și multe pocnete din prezent se poate dezvălui ca una vremelnică, pieritoare în golul uriaș al timpului infinit. Astfel, situarea unui moment în Istorie, fie și de dragul experimentului, ar fi o operațiune de ecarisaj politic. Puține dintre ele se vor dovedi cu adevărat importante. Altfel spus cu drept de a rămîne în Istorie.
b. Pentru istoricul tradițional, trecerea timpului e necesară nu numai ca să vadă ce s-a întîmplat după un moment, dar și ca să obțină cît mai multe date despre acesta. Culisele unui fapt se găsesc în numeroase cazuri închise în arhiva personală, între pereții budoarului regal, în memoria unei personalități. Trebuie să treacă timp pentru ca istoricul să aibă acces la documentele lămuritoare. Ne aflăm azi într-o lume a transparenței pe cale de a se generaliza. Puține momente ale contemporaneității rămîn ascunse în dedesubturile lor. Curioasă prin statut, presa le iscodește nemilos, forțînd lacăte, întreprinzînd investigații polițienești. Chiar și fapte puse la cale de serviciile secrete nu mai rămîn, ca altădată, departe de ochiul vigilent al opiniei publice. Astfel, spre deosebire de predecesori, istoricii de azi au despre un moment suficiente date pentru a-și face o imagine corectă. Același lucru se poate spune și despre întîmplări petrecute la depărtare în spațiu de istoric. Pe vremuri, un război în Asia ajungea pînă în Europa, în amănuntele sale, abia după cîțiva ani. Grație globalizării el este știut pînă în cele mai mici detalii chiar din clipa cînd s-a declanșat. Se înțelege că, în aceste condiții, istoricul poate aborda fără teamă și evenimente ale contemporaneității. Ceea ce se numește Istorie imediată, domeniu special de investigații, poate deveni Istorie pur și simplu.
c. «Lumea va fi altfel». Spusă după atacul terorist, vorba a fost privită la început ca o simplă metaforă. S-a bănuit chiar o exagerare din motive oratorice. Derularea evenimentelor ne-a convins însă că e un adevăr. Din multe puncte de vedere, lumea după 11 septembrie 2001 e altfel. America e angajată într-un război în Afganistan ce se anunță parcă fără sfîrșit. Potrivit oficialilor, e doar un moment dintr-un război împotriva terorismului, întins pe cîteva decenii. Evenimentul a dus la o răsturnare de alianțe. Rusia a devenit amic al SUA. Europa Occidentală a fost împinsă în plan secund. Spaima de atacuri pune în dificultate ramuri importante ale economiei: aviația civilă, turismul, asigurările. Lupta împotriva resurselor financiare ale terorismului afectează secretul bancar și, prin asta, soliditatea acestor instituții financiare ale capitalismului. Noi ramuri – cele legate de armată, de servicii secrete – se vor dezvolta.
Putem spune astfel că atacul terorist din 11 septembrie 2001 face deja parte din Istorie. Un argument în plus ca să fie abordat pe larg într-o publicație intitulată Historia aflată la început de drum.