De data asta l-am luat la Sinaia pe Motty. Seara, cînd ne pregăteam de plecare, a trebuit să decidem pe care dintre cei doi îi luăm. Cu Tititza 2 nu se punea problema. E slabă, anemică, bolnavă de leucemie. Ne temem că drumul – o aventură pentru ea, n-a mai mers niciodată cu mașina – îi va adînci boala. La început, ne-am zis că vom hotărî dimineața, la plecare după cît de ușor ne va fi să-i prindem. Apoi, știind din experiența de pînă acum că Tzontzy ne simte că vrem să-l luăm și prin urmare sare cu labele pe clanța ușii de la birou și merge ață la adăpostul – pe care nu-l știu, crede el – din spatele mesei cu cabluri – ne-am zis să-l luăm pe Motty. Ne-am hotărît seara, pentru că Motty are o mîncare deosebită de cea a lui Tzontzy, boabe de regim, fără gust, la care se năpustește să le mănînce Tzontzy așa, de-al dracului, ca să-i facă în ciudă lui Motty. Pînă la urmă puteam să-l luăm pe Tzontzy; scosul lui din vizuină nu era cine știe ce problemă. Am optat pentru Motty, deoarece, spre deosebire de Tzontzy, ajuns în apartament nu dă fuga sub patul din dormitor, ca să iasă abia noaptea, și atunci răzbit de foame. Soția mai speră ca Motty să-și schimbe atitudinea față de mine. Să n-o rupă la fugă în clipa cînd dau să mă apropii de el.
Cei doi diferă și după cum călătoresc în mașină.
Tzontzy, paralizat de frică, nu scoate un sunet pe tot parcursul.
Motty, mai bleg, miaună într-una. Mieunatul dramatic face farmecul unei călătorii cu Motty pe bancheta din spate, uitîndu-se la peisajul din jur prin zăbrelele cuștii, ca o cadînă prin gratiile haremului.
Cu timpul m-am obișnuit cu mieunatul lui Motty. Cînd tace, mă îngrijorează și o întreb pe Doina dacă nu cumva a pățit ceva. Cînd sună cineva și vorbesc cu hands free, Motty scapă un mieunat dramatic.
– Sunteți cu pisica? se interesează, amuzat, interlocutorul.
La Sinaia, timp de cîteva zile, Doina a dus munca de apropiere între mine și Motty. A fost un eșec.
Lucrurile au stat așa.
Privind la televizor, în sufragerie, soția îl ținea lîngă ea pe Motty. Eu lucram în bucătărie, unde mi-am amenajat biroul. Din cînd în cînd treceam prin încăpere spre baie. De cum apăream, Motty lua poziția zisă și Gata s-o rupă la fugă. Încordat, mă urmărea cum treceam prin încăpere. Ajungea să mă prefac că merg spre el, pentru ca, dintr-un salt, să ajungă sub fotoliu, unde – crede el – nu-l puteam găjbi.
Avînd drept țel al vieții apropierea dintre mine și Motty de importanța unei apropieri între popoarele lagărului socialist de pe vremuri, soția îmi zicea: Vino și mîngîie-l! apucîndu-l strîns. Motty se lăsa mîngîiat. Evident, cît timp simțea că e ținut să nu fugă. La primul semn de slăbire a încătușării, sărea ca un arc destins și o zbughea sub fotoliu.
*
Adresa de pe Internet e cum nu se poate mai clară: www.custi.ro
Cuștile sunt scoase la vînzare într-un soi de hambar de la marginea Marelui Oraș. Înainte de a deschide poarta de lemn pentru a intra în curte, trebuie să treci prin lătratul maidanezilor din cartier. Par furioși că în timp ce ei se zgribulesc sub cerul liber, altora li se pregătește o cușcă, datorită ție, care ai venit pînă aici ca să cumperi.
Cuștile sunt așezate pe podelele de ciment de o parte și de alta a unei alei. Așa cum stau par casele micii burghezii americane, despărțite de stradă de o peluză și avînd lîngă ușă înfipt un steag american.
Sunt fel de fel de cuști. Unele cuști pur și simplu, pentru cîini ai căror stăpîni o duc greu cu banii și cuști sofisticate pentru cei ai căror stăpîni sunt pricopsiți.
Îmi atrage atenția o cușcă prevăzută cu cariatide și cu fereastră pe care s-ar putea uita melancolic, dată fiind ploaia de afară.
Car cușca pînă la Găgești Deal.
Cățeaua refuză să intre înăuntru.
Preferă să doarmă afară, lîngă ea, chiar și în nopțile cu ger.
*
Motty își face apariția în bucătărie, doar cînd miroase (la propriu, nu la figurat, ca la oameni) că-i rost de ceva haleală. Tzontzy nu-i așa. Cînd mă așez la masă, la prînz, mă trezesc cu Motty stînd în fund lîngă masă. Și-a pus deja privirile cerșetoare.
– Unde e Tzontzy? întreb, observîndu-i absența.
– Nu știu, răspunde soția, e ascuns pe undeva.
Și deodată își face apariția Tzontzy. Intră în bucătărie ca eroul pozitiv al unui western. Vă amintiți? Filmul se deschide cu tradiționalele secvențe din orășelul tipic westernurilor:
O stradă îngustă și mică pe post de bulevard, de-o parte și de alta, obișnuitele locații ale unor astfel de localități: Barul, sediul Șerifului, biserica, prăvălia de coșciuge.
Următoarele secvențe surprind apariția Cowboyului, cel care va intra printr-un capăt al străzii din Centru în oraș și în film și va pleca din oraș și din film prin celălalt capăt. E cel care va salva orașul de teroarea bandei de tîlhari.
Cam la fel intră Tzotzy în bucătărie. Nu pentru a trage cu pistolul, ci pentru a-și vîrî nasul pe unde nu-i fierbe oala.