Soția s-a culcat pentru că mîine dimineață, devreme, trebuie să meargă la servici.
Eu, cu gazetăria ocupîndu-mă, rămîn în birou pînă după miezul nopții, ca să scriu pe blog.
Pisoiului i s-a dat drumul din balcon de cum a venit soția de la serviciu.
Cum eu eram deja în birou, m-am trezit cu ea ținînd pisoiul în brațe, la piept, și cocoloșindu-l.
– Mîngîie-l și tu! mă îndeamnă ea cu aerul celui care are o părere execrabilă despre nivelul meu intelectual în materie de mîngîiat pisoi.
Oftînd în sinea mea, mă întrerup din clămpănit tastele calculatorului și întind mîna ca să-l gîdil sub bărbie. La mișcarea mea se strînge și mai tare la pieptul soției. Nu i-am făcut nimic rău pînă acum. Nu l-am lovit, nu i-am zis niciodată zît! deși ar fi meritat-o din plin.
N-am nici o îndoială că se preface speriat de mișcare mea pentru a se da bine pe lîngă soție. S-a prins că ea își face un pretext de mîndrie din superioritatea față de mine în materie de cîini și mîțe.
Întors de la o emisiune tv, mă lovește năprasnic, fără semn de vindecare imediată, nevoia de a face ordine în birou.
Cum deschizi ușa, pe stînga, se ridică un dîmb de plicuri, deasupra cărora stau niște pungi. Le folosesc după-amiază, cînd mă întorc la BAR, pentru a căra cu ele merele de cină și cărțile luate pentru a le citi înainte de căderea în somn.
Profitînd de un gol ivit pe rafturile din holul de la baie, verific plicurile înainte de a le muta din colț pe rafturi. Descopăr cu acest prilej că am o grămadă de plicuri mari și mci (pentru fișe) precum și hîrtie A4 de felurite culori.
Ca să le pot muta, țin ușa deschisă.
Pisoiul e într-un din momentele sale de maximă acumulare de energie.
Soția e surprinsă de hărnicia cu care mănîncă boabe.
Iau în brațe un snop de plicuri pentru a le plasa pe rafturi.
Cînd să ies pe ușă, pisoiul dă buzna ca și cum s-ar crede tigru.
A pornit-o de la peretele cel mai depărtat al sufrageriei și, din cîteva salturi, a ajuns în birou, pe lîngă picioarele mele. Aici a sărit pe fotoliu și de pe fotoliu pe teancul de cărți de pe birou.
Teancul se înclină, ca Turnul de Pisa, dar, spre deosebire de acesta, se prăbușește.
Cu zgomot.
Conștient c-a făcut boacănă, pisoiul sare de pe birou, aterizează pe podele și de acolo se uită la mine cu o privire semnificativă.
Ceva gen: Asta e! Aștept reacția ta!
Dau să mă reped la el, deși știu c-o să vadă în asta semnalul că vreau să mă joc cu el.
Prăbușirea a scos la iveală un document pe care-l caut de cîteva zile.
Fără boacăna pisoiului, nu-l mai găseam în veci.
S-a făcut 12 noaptea.
Ca să mă relaxez, mă așez în fotoliul din camera cu televizorul și rătăcesc printre canale.
Pisoiul se năpustește la papucul meu.
Îl prinde cu ghearele și dă să-l muște.
Aha! îmi zic.
Are chef de o conflagrație.
Eu însă n-am nici un chef.
Hălăduiesc printre canale cu telecomanda.
După miezul nopții, televiziunile de știri dau talk-showuri în reluare, iar televiziunile generaliste filme horror. Și unele și altele trebuie evitate înainte de a merge la culcare.
Ridic piciorul pe fotoliu.
Pisoiul sare în sus ca să mă prindă cu lăbuța.
Cu o seară înainte, am vru să mă bat cu el.
N-am reușit să-l clintesc din locul călduț (pe o pătură de pe canapea) pe care și-l găsise.