Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 204, anul II, joi, 25 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
De la Cotroceni vin tot mai multe semne că aşteptatele consultări cu partidele nu vor avea nici un rezultat concret. Perindarea politică pe la preşedintele Ion Iliescu se dovedeşte o splendidă pierdere de timp. Jurnaliştii pîndesc zadarnic pe la colțurile fostului Palat al pionierilor. Liderii partidelor politice ies aşa cum au intrat. Dl preşedinte îi primeşte cu zîmbetu-i devenit deja legendar şi-i ascultă grăbit să le spună cum e cu NATO şi cu Programul de guvernare. E limpede că dl preşedinte n-a vrut nimic deosebit de la aceste consultări. A ţinut, totuşi, să le facă. Din cel puţin două motive. Din preocuparea sa dintotdeauna pentru respectarea etichetei democratice. Prea mult nu crede dl preşedinte în democrație. În orice caz, nu şi-ar da viaţa pentru o asemenea drăcovenie. Domnia-sa a învăţat însă un lucru. Că în lumea de azi, dominată de Occident, e bine să faci figură de om care respectă Constituţia.
Un alt motiv al convocărilor la Cotroceni trebuie căutat în plăcerea, imensa plăcere trăită de preşedinte, de a vedea ce spun acum cei care pînă nu demult pariau pe suspiciunea Occidentului faţă de domnia-sa. Ei bine, Occidentul l-a binecuvîntat pe dl preşedinte. A fost primit la NATO. I s-a încredinţat misiunea de a negocia în Balcani. Surîsul dlui Ion Iliescu nu e lipsit de o anume malițiozitate. Malițiozitatea celui care știa mai de mult că Occidentul n-are loialități. Iată, pare să spună Opoziţiei dl preşedinte, aliatul vostru v-a tras clapa! V-a sacrificat fără să clipească!
Neîndoielnic, dl Ion Iliescu are tot dreptul să se joace cu Opoziţia. Are tot dreptul s-o amăgească pe tema unui guvern de coaliţie, să-i dea speranţe deşarte şi s-o trezească apoi la realitate: dl preşedinte nu simte nevoia să împartă puterea cu nimeni. Graţie alegerilor din septembrie 1992, graţie consolidării puterii fedeseniste, graţie confuziei care domneşte în rîndurile Opoziţiei, graţie mişcării de acum a Occidentului, dl Ion Iliescu nu mai are de ce să se teamă de dreapta eşichierului politic. Şi cum pentru dl Ion Iliescu singurul adversar de pînă acum a fost dreapta, siguranţa sa de sine e perfect explicabilă. Dl preşedinte are sentimentul că nu-l mai pîndeşte nici un pericol. Prin Programul de guvernare, el i-a luat Opoziției obiectul contestării. Acest program are puternice accente reformiste. Opoziţia s-a trezit pusă într-o situație delicată: cum să-ți critici propriul program? Prin binecuvîntarea dată de Occident, dl Ion Iliescu a scăpat de presiunile venite din Vest în direcţia unei democratizări reale. Un guvern de coaliţie ar fi fost necesar altădată. La ora cînd dl preşedinte era respins de Occident. Acum nu mai e nevoie de o asemenea formalitate.
După opinia mea, beţia triumfalistă a dlui Ion Iliescu se bazează pe o eroare de percepție. Domnia-sa continuă să creadă că principalul său adversar politic e reprezentat de forţele aflate la dreapta eşichierului politic. Va fi fost asta pînă nu demult. Acum, lucrurile sînt niţel schimbate. La stînga președintelui se afirmă, pe zi ce trece, un adversar tot mai primejdios. Nu e vorba, cum s-ar putea crede, de partidele care se autointitulează, în acest moment, de stînga: PRM şi PSM. Poziția lor faţă de programul reformist de guvernare ne-a dovedit că sînt simple marionete ale Cotroceniului. Întrebat, la o conferinţă de presă, ce părere are despre Programul de guvernare, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a dat în bîlbîială. În loc să vorbească despre acest program care îi contrazice flagrant ideologia sa antireformistă, el s-a lansat într-o lungă poveste despre o discuție avută cu premierul Nicolae Văcăroiu. Dovadă limpede că, deşi ar trebui să respingă Programul de guvernare, el nu-şi poate permite aşa ceva. Adversarul aflat la stînga dlui Ion Iliescu e reprezentat de tendințele de stînga ale unei populaţii tot mai speriate de sacrificiile impuse de tranziție. Acest adversar nu şi-a găsit încă expresia într-un partid politic. El se manifestă deocamdată spontan, haotic. Dacă dezastrul se va adînci însă, mai mult ca sigur tendinţele de stînga se vor concretiza într-un partid politic. Un partid care, speculînd nemulţumirile populaţiei, va reprezenta un imens pericol pentru dl Ion Iliescu.
Guvernul de coaliţie, cu Opoziția reformistă, ar fi fost un bun mijloc de a rezista și a contracara tendinţa de stînga, vizibilă la o mare parte a populaţiei. Dl preşedinte n-a sesizat acest lucru. Cu atît mai rău. Nu numai pentru domnia-sa, dar şi pentru noi toţi.
