Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 174, anul II, joi, 21 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Nu sînt un admirator al dlui Ion Iliescu. E un adevăr pe care-l probează prestatia mea de jurnalist din ianuarie 1990 şi pînă acum. De-a lungul acestor trei ani, l-am criticat în numeroase rînduri pe dl preşedinte. Chiar dacă nu de puţine ori n-a lipsit ironia, pot spune că niciodată n-am fost tentat de atacul la persoană. Pot fi criticate, batjocorite chiar, greşelile, ticurile şi clişeele unei personalități publice. Nu e permis să ne legăm de datele sale fizice, de familia sa. Nici un om – oricit de strîmb ar fi în plan politic sau moral – n-are vreo vină că e înalt sau scund, slab sau gras, tînăr sau bătrîn. Acestea sînt lucruri lăsate de la Dumnezeu.
Din această cauză, am respins în numeroase rînduri gazetăria pe care înţeleg s-o facă Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. În numele unui pretins patriotism, care nu-i altceva decît simplă demagogie, cei doi corifei ai naţionalism-comunismului şi-au făcut o practică din a glosa îndelung pe seama persoanei fizice a adversarilor lor şi, mai ales, pe seama familiilor acestora. Cine urmăreşte polemica dintre presa independentă şi cei doi ditamai senatorii observă imediat un lucru. Deşi Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor s-au legat, în aşa-zisele lor pamflete, de cusururile fizice ale adversarilor, de familiile acestora din urmă, jurnaliştii independenţi n-au răspuns cu aceeaşi monedă. Și nu pentru că Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor n-ar fi vulnerabili la acest capitol. Nici Adrian Păunescu, nici Corneliu Vadim Tudor nu sînt nişte feţi-frumoşi. Dimpotrivă. Şi Adrian Păunescu, şi Corneliu Vadim Tudor au neveste, copii. În orice moment, nevestele şi copiii lor puteau fi ţinta unor atacuri virulente din partea celor tăvăliţi în noroi de Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. E mai mult ca sigur că aceste atacuri puteau să lovească mortal. Evenimentul zilei are un tiraj de peste 500.000 de exemplare. Nu cred că lui Corneliu Vadim Tudor i-ar fi plăcut să-şi vadă soţia şi fetiţa (fetiţele) batjocorite într-un asemenea tiraj. Prudenţa subsemnatului, ca şi a altor jurnalişti, de a le plăti celor doi cu acceaşi monedă, are o explicaţie simplă. Cred cu tărie că polemica este o întrecere bărbătească. Atacul la persoană e semnul unei mari laşități. Neputincios să te doboare în planul ideilor, celălalt apelează la lovitura sub centură.
Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor îşi justifică murdăriile publicistice prin faptul că personalitățile atacate le sînt adversari politici. Nu sînt singurii care înțeleg să facă presă astfel. Îi imită toți cei care publică pamflete proaste despre „Maiestatea sa Bîl-Bîl“, despre „Coposu cel urît ca moartea“, despre mustaţa lui Petre Mihai Băcanu, despre fustele Anei Blandiana şi despre vîrsta doamnei Doina Cornea. Prostul gust e practicat pe scară largă în numele platformei politice pe care s-ar situa aşa-zişii luptători cu condeiul. După opinia mea însă, nici o credinţă politică, oricît de puternică ar fi ea, nu justifică primitivul atac la persoană. Poți fi republican şi fără a-i spune Regelui Mihai în fel şi chip, şi fără a înşirui bădărănii pe seama familiei sale.
Din nefericire, această stranie înţelegere a luptei publicistice poate fi întîlnită nu numai în tabăra lui Corneliu Vadim Tudor, dar şi de cealaltă parte a baricadei. Un exemplu grăitor în acest sens ni-l oferă neghiobul atac la persoana dlui Ion Iliescu din ultimul număr al săptămînalului Caţavencu. Această publicație – ai cărei patroni sînt Mircea Dinescu şi Mihai Cârciog – a dovedit în multe rînduri un umor de bună calitate. Recunosc că mă număr printre cei care o parcurg cu plăcere. Chiar şi atunci cînd persoana mea face obiectul unor ironii nemiloase. Sînt însă şi situații în care Caţavencu renunță la umorul coroziv în favoarea prostului gust de netăgăduit. Semnificativă în acest sens e campania stupidă dusă împotriva vieţii personale a dlui Adrian Năstase. Semnificativă e tentaţia de a face mare caz de viaţa sexuală a unor personalități publice ale României de azi. Semnificativ e atacul prostesc, din ultimul număr, la adresa bătrîneții preşedintelui Ion Iliescu. Am citit în ultimii trei ani multe lucruri de prost-gust pe seama dlui Ion Iliescu. Cel din Caţavencu le întrece pe toate. Poți să nu fii de acord cu tot ce face şi spune dl Ion Iliescu. Poţi să-l urăşti chiar. Nimic nu-ţi dă dreptul însă să-l jigneşti în acest mod. Nu pentru că dl Ion Iliescu e preşedintele tării, ci pentru că e om.
