Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 181, anul II, vineri, 29 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Mircea Hamza a fost numit consilier de presă la Secretariatul General al Guvernului. Pe Mircea Hamza îl ştie o lume întreagă de pe vremea cînd trudea la Televiziune. Aparițiile sale pe micul ecran enervau pe loc şi iremediabil. Nu cred că în vreo altă ţară din lume putea să apară la televizor o persoană atît de lipsită de telegenie. Înfăţişării improprii pentru o prestatie TV (masiv şi asudat) i se adauga o agresivitate de un primitivism evident. Jumătate din revolta stîrnită în România de Televiziune îşi avea cauza în bizara idee a mai-marilor instituţiei de a-l lăsa pe Mircea Hamza să se dea în spectacol seară de seară. Exprimîndu-şi uimirea faţă de situație, mulţi comentatori susțineau că domnul respectiv ar fi mult mai nimerit la România Mare decît la Televiziune. Ei recomandau lui Mircea Hamza să meargă la partidul lui Corneliu Vadim Tudor. O recomandare ironică, desigur. Întîmplările ulterioare au dovedit însă că, în unele momente, viața urmează ironia. Alungat de la Televiziune, Mircea Hamza şi-a găsit locul la România Mare. Purtător de cuvînt şi secretar personal al lui Corneliu Vadim Tudor. Dată fiind alianţa secretă dintre PRM şi FDSN, Mircea Hamza a dat o mînă de ajutor şi campaniei electorale a dlui Ion Iliescu, campanie dusă de dl Viorel Hrebenciuc. Pentru președinte, Corneliu Vadim Tudor e cel ce spală rufele murdare. Era fatal ca și Mircea Hamza să îndeplinească un rol asemănător față de dl Viorel Hrebenciuc. Astfel, lui i s-a încredinţat misiunea de a realiza şi comenta acel mizerabil şi revoltător pamflet video despre viaţa personală a dlui Emil Constantinescu.
Alte lucruri nu mai trebuie spuse despre Mircea Hamza. Nu numai pentru că personajul nu merită atîta tevatură publicistică, dar şi pentru că e dreptul dlui Viorel Hrebenciuc, secretarul general al guvernului, să aleagă pe cine vrea. Din acest punct de vedere, nu atît alegerea lui Mircea Hamza surprinde, cît ideea de a avea un consilier de presă al Secretariatului General al Guvernului. Secretariatul General e un fel de cancelarie a guvernului. Aici se pun la cale hîrtiile pentru şedinţa de guvern. Riscînd o atingere a orgoliului dlui Viorel Hrebenciuc, se poate spune că Secretariatul General e un fel de plimbă-hîrtiile guvernului. Și atunci, stau şi mă întreb, vorba lui Creangă, cu hirea mea proastă: de ce era nevoie să se angajeze un consilier de presă al Secretariatului? Și încă nu pe gratis, ci contra unui salariu frumuşel. Salariu care provine, ca şi toate celelalte din cadrul guvernului, de la bugetul țării. Adică, din buzunarul cetăţeanului. Încercînd un răspuns, las deoparte zvonurile potrivit cărora Secretariatul General e un fel de stat în stat în guvern. Las deoparte zvonurile potrivit cărora în plan practic avem doi prim-miniştri: dl Nicolae Văcăroiu și dl Viorel Hrebenciuc. Fiind simple zvonuri, nu le iau în calcul. Iau în calcul însă un fenomen care marchează – ca să mă exprim în termenii dlui Ion Iliescu – actuala guvernare fedesenistă. Şi anume, tendinţa de a umfla peste marginile permise numărul funcţionarilor guvernamentali. Fostul premier, dl Theodor Stolojan, dusese o politică de severă reducere a numărului secretarilor şi subsecretarilor de stat, al funcţionarilor guvernamentali. Și pe bună dreptate. Leafa tuturor demnitarilor, mai mari sau mai mici, vine de la buget. Or, într-o asemenea vreme de criză, înalta birocraţie guvernamentală trebuie drastic redusă. Ceea ce a adunat dl. Theodor Stolojan, strîngînd baierele pungii, risipeşte fără să clipească dl Nicolae Vacăroiu. De la instalarea noului guvern, numărul secretarilor şi subsecretarilor de stat, al funcționarilor guvernamentali n-a încetat să crească. Și asta într-un moment cînd bugetul țării e tot mai sărac. Și asta într-un moment cînd e nevoie de bani peste tot: la spitale, la armată, la șomaj, la cultură. Adică, în locuri mult mai importante decît birocraţia guvernamentală.
Motivul acestei largi generozități față de banul public? Nevoia FDSN de a-şi răsplăti prin posturi nu numai clientela sa politică, ci şi clientela partidelor aliate: PSM, PRM, PUNR. Trecerea lui Mircea Hamza din purtător de cuvînt al lui Corneliu Vadim Tudor în purtător de cuvînt al dlui Viorel Hrebenciuc îşi are aici explicația. PRM, aliatul fidel al FDSN, trebuia să primească şi el un oscior. Chiar dacă acest oscior e plătit nu de dl Viorel Hrebenciuc, nu de dl Nicolae Văcăroiu, ci de cetăţeanul de rînd.
Trai, neneacă, pe banii poporului!
